Alexandra Stan, adevărul despre complicațiile după nașterea fiicei sale, Eva: „Am avut un singur gând: trebuie să supraviețuiesc”

Alexandra Stan a povestit pe larg care au fost complicațiile cu care s-a confruntat la scurt timp după ce a născut-o pe fiica ei, Eva. Artista a devenit mamă pentru prima dată în luna august a anului 2026.

Alexandra Stan a vorbit deschis și pe larg despre complicațiile pe care le-a întâmpinat după ce a născut-o prin cezariană pe fiica ei, Eva.

Alexandra Stan, mărturisiri sincere despre nașterea fiicei sale

Alexandra Stan a născut pe data 10 august o fetiță, pentru care a ales numele Eva. Artista și partenerul ei, Ștefan Oprea, toboșarul din trupa alături de care cântă în concerte, au devenit, astfel, părinți pentru prima dată.

Alexandra Stan a trecut printr-o operație de cezariană complicată și a petrecut 24 de ore la Terapie Intensivă pentru a fi monitorizată. Artista a născut prin cezariană ca urmare a placentei previa, o complicație din sarcină prin care colul uterin este blocat de către placentă.

Într-un video publicat pe Instagram, Alexandra Stan a povestit despre cum a decurs nașterea fiicei sale. Artista a ales să fie sinceră în legătură cu problemele care au apărut după ce a adus-o pe lume pe Eva.

„A trecut o lună de când am născut, așa că vreau să vă povestesc puțin despre una dintre cele mai intense experiențe din viața mea (…) A fost una mai complicată, după cum știți am avut placenta previa (…) Mi s-au explicat riscurile și faptul că în cazul unei hemoragii severe exista chiar posibilitatea unei histerectomii de urgență. După doar șase minute, s-a născut Eva. Eram trează, sub rahianestezie, am văzut-o, am pupat-o, am mirosit-o și cred că acela a fost momentul pe care nu o să-l uit niciodată.”

Ce probleme a întâmpinat Alexandra Stan după naștere

După ce a născut, situația a devenit critică, conform spuselor ei. Alexandra Stan a pierdut o cantitate considerabilă de sânge și a început să îi scadă tensiunea. Atunci, medicii au intervenit de urgență ca să îi salveze viața. 

„Imediat după ce au scos-o pe ea, însă, situația mea a devenit critică. Am început să pierd foarte mult sânge, am pierdut aproximativ 3,5 litri. Tensiunea mea a scăzut foarte mult și la un moment dat am început să simt că mi se scurge viața din mine. În același timp, după ce o văzusem pe Eva, țin minte că am avut un singur gând: trebuie să supraviețuiesc.”

Din fericire, starea Alexandrei Stan s-a îmbunătățit, iar astăzi ea și fiica ei, Eva, se simt foarte bine și sunt împreună în acest nou capitol care abia a început. 

„Am fost anesteziată general, iar după două ore și 40 de minute, medicii au luat decizia care mi-a salvat viața. Acum suntem acasă, suntem bine, eu sunt bine, mi-am revenit, încep să îmi revin din ce în ce mai mult, iar Evușca este perfectă.”

Citește și:
Dragoș Bucur, dezvăluiri despre viața la țară alături de Dana Nălbaru. Ce s-a schimbat la doi ani de la mutarea din București

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people