Kendall Jenner e noua vedetă a revistei Architectural Digest, ceea ce ne-a dat ocazia să intrăm (măcar virtual) în casa de milioane de dolari a modelului și de a îi spiona puțin simțul estetic.
Nimeni alta decât Kendall Jenner apare pe noua copertă a revistei Architectural Digest din luna septembrie, oferindu-ne astfel turul vilei sale de 8,5 milioane de dolari din Los Angeles înainte chiar să ne dăm seama că aveam nevoie de el în moodboard-ul nostru cu inspirație de design interior.
Modelul și-a dorit un „vibe liniștit” în locuința pe care recunoaște că a petrecut un an renovând-o – așa că s-a inspirat foarte mult din decorul casei surorii sale, Kim Kardashian, și a soțului acesteia, Kanye West.
Chiar la intrare, musafirii lui Kendall sunt întâmpinați de o operă de artă semnată James Turrell, pe care revista o descrie ca fiind „o sculptură ovoidă de perete, animată de lumini LED programate de pe computer să alterneze.” Lucrarea unică – valorând în jur de 50 de mii de dolari, deși o operă exclusivă Turrell ar putea costa și mai mult – pare să fie încorporată într-un perete alb, simplu.
„Am fost mereu o mare fană a operelor lui Turrell. Kanye mi le-a arătat prima dată, iar el colaborează cu artistul”, a spus Kendall în interviul ce însoțește fotografiile extravagante din revistă. „Am vrut ca această lucrare să fie un punct de interes al casei și sunt foarte bucuroasă să o am.”
„Cam primul lucru pe care îl vezi când intri – și chiar sunt mândră de asta – e opera lui James Turrell”, adaugă ea. „Am fost super fericită când am luat-o. E atât de liniștitoare iar el chiar creează astfel de piese ca să poți medita în fața lor.” Kendall nu a omis nici semnificațiile spirituale, se pare: „Se numește Scorpius, iar eu sunt scorpion, așa că o port mereu în inimă.”
Mergând spre zonele mai fascinante ale casei, ajungem în așa-zisa „glam room” – mai exact, camera unde modelul se pregătește înainte de orice ieșire sau unde o întreagă echipă vine să o ajute să obțină acele apariții răpitoare la evenimentele mondene.
Umerașe pline, genți extravagante, pantofi pe care îi recunoști ușor din pozele candid care împânzesc internetul șiii… o colecție impresionantă de coperți ale revistelor în care a apărut! Jenner mărturisește cum pereții acestei încăperi au fost de-a dreptul influențați de ideile surorii sale mai mari: „Peretele ăsta cu reviste e ceva ce Kim a început cu mult timp în urmă”, spune modelul, recunoscând că atât ea cât și celelalte surori „au cam copiat-o”. „Așa că toate meritele sunt ale ei, aici. Toate avem un astfel de perete în casele noastre. Te face să te simți bine, știi”, a mai adăugat ea.
Camera are și o ieșire directă în curte, „ca invitații mei să poată intra și ieși ușor, fără să mai străbată întreaga casă”. Așa cum apare în revistă, casa modelului a fost decorată într-o paletă relaxantă de nuanțe calde și neutre, precum și texturi organice. Camerele mai găzduiesc și alte opere de artă valoroase, semnate de artiști precum Barbara Kruger, Raymond Pettibon, Richard Prince sau Sterling Ruby.
În spatele esteticii din casa vedetei stau și designerii Kathleen și Tommy Clements, un duo mamă-fiu extrem de talentat, sau celebrul Waldo Fernandez, cunoscut pentru colaborările cu celebritățile. Despre gusturile starului din Keeping Up With the Kardashians, acesta spune că sunt „mult mai neobișnuite” decât ale familiei sale.
Înainte să fie al său, conacul lui Kendall Jenner i-a aparținut celebrului actor Charlie Sheen.
Text: Cristiana Daraban
Foto: instagram.com/kendalljenner