Președintele Zelenski, discurs impresionant în fața parlamentarilor britanici. A citat celebrul discurs al lui Winston Churchill: „Vom lupta până la sfârșit”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut marți un discurs în fața parlamentarilor din Marea Britanie.

Președintele Zelenski, discurs impresionant în fața parlamentarilor britanici. A citat celebrul discurs al lui Winston Churchill: „Vom lupta până la sfârșit”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut marți un discurs în fața parlamentarilor din Marea Britanie, solicitând ajutorul Regatului Unit în lupta împotriva Rusiei.

Cuvintele Preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski au fost primite cu aplauze, el susținându-și discursul în fața unei săli arhipline. El a făcut o trecere în revistă a tuturor incidentelor care au avut loc de când a început invazia și a trecut în revistă, zi cu zi, asaltul Rusiei asupra ţării sale, a descris armele folosite și a vorbit despre civilii ucişi şi cei care au rămas fără apă şi mâncare.

El a ținut să îi mulţumească și premierului britanic, Boris Johnson, pentru intervențiile sale și ajutorul pe care l-a oferit deja Ucrainei, dar a insistat că Regatul Unit şi ţările occidentale trebuie să facă şi mai mult, să preseze Rusia cu şi mai multe sancţiuni. Le-a solicitat parlamentarilor britanici să declare Rusia „stat terorist”.

„A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea pentru noi acum”, s-a adresat Zelenski parlamentului britanic printr-un apel video. „Nu vom renunţa şi nu vom pierde. Vom lupta până la sfârşit pe mare, în aer, vom continua să luptăm pentru pământul nostru, indiferent de preţul plătit. Vom lupta în codrii, pe câmpii, pe ţărmuri şi pe străzi”, a spus Zelenski, parafrazând unul dintre cele mai cunoscute discursuri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial ale celebrului şef al guvernului britanic Winston Churchill.

„Vă rog, sporiţi presiunea sancţiunilor împotriva acestei ţări (n.red. – Rusia) şi vă rog recunoaşteţi această ţară drept un stat terorist şi vă rog asiguraţi-vă că cerul ucrainean este sigur… Vă rog asiguraţi-vă că faceţi tot ceea ce trebuie făcut”, a insistat preşedintele ucrainean.

Regatul Unit a devenit unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Volodimir Zelenski, Johnson discutând frecvent cu preşedintele ucrainean la telefon, iar cei doi – potrivit unora – au o relaţie prietenoasă, notează Reuters, citată de Agerpres.

Intervenţia lui Zelenski în parlamentul de la Westminster, calificată drept „istorică” de preşedintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, este un eveniment extrem de rar pentru un şef de stat străin, a scris AFP.

Citește și:
Litera Z: ce semnifică simbolul de pe echipamentele de luptă rusești, care se răspândește acum în social media?

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle