Partenerul tinde către o relație de cuplu tradițională? De ce nu poate funcționa azi și încalcă nevoi emoționale importante

Relația de cuplu are legătură cu o multitudine de nevoi emoționale, iar o relație tradițională pare că împlinește o parte din ele. Dar realitatea ne arată altceva.

Ce este o relație tradițională? Una formată de un bărbat și o femeie, în care bărbatul este responsabil de partea economică, el practic întreține familia, și este în același timp capul familiei. Femeia se ocupă de copii, de casă, gospodărie, de creșterea copiilor. Rolurile sunt clare, sarcinile împărțite în funcție de sex rol, iar scopul cuplului este de a procrea, de a transmite mai departe numele, bunurile materiale acumulate, moștenite, sporite. Există obligații specifice față de familiile din care partenerii provin, iar ierarhia în cadrul familiei extinse este foarte importantă, cei în vârstă având un cuvânt foarte greu de spus pe care cei tineri trebuie să-l urmeze.

Ce arată istoricul?

Acum privește în spate, către familia din care provii tu. La cine identifici acest tipar? În ce grade? La bunicii tăi? 100%? La părinții tăi, la unchii sau mătușile tale procentul a scăzut semnificativ sau nu? Dar dacă analizezi familia partenerului tău, la ce concluzii ajungi? Și iată cum ne uităm la niște mișcări tectonice în cuplu, dar transgeneraționale. Și cum ajungem la situația de azi, unde avem un cuplu, să-i spunem modern, în care mai apar crâmpeie de tradițional, în care partenerul înclină spre această direcție, iar partenerei i se activează mecanismele de a face față.

Potențialele reacții

Se supune căci nu dorește să piardă relația, deși relația (parțial) tradițională nu se potrivește cu nevoile și valorile ei. Și funcționează așa până devine intolerabil. Sau răspunsul este unul din categoria de luptă, și partenera atacă vizibil ori pasiv-agresiv, sau se raportează superior, arogant, ori ca o fetiță indisciplinată care nu mai vrea să facă nimic. Detașarea emoțională este și ea foarte probabilă ca răspuns la încălcarea nevoilor și ignorarea ritmurilor diferite, inclusiv a condițiilor de viață reale.

Autonomia și independența ambilor

Astăzi și femeile lucrează, și femeile câștigă bine. Deci varianta în care partenera este 100% dependentă de partener nu mai e reală sau fezabilă. Și dacă acesta câștigă mai mult, mult mai mult, ea tot își permite să se întrețină singură, chiar dacă nu la același nivel ca standard, dar poate să plătească o chirie, alimente etc. Ceea ce creează libertate, inclusiv foarte importanta libertate de alegere. Apoi, cum ar fi ca bărbatul să pună pe masă salariul câștigat, iar femeia să îl gestioneze, că doar ea se ocupă de gospodărie, nu? Sună a control și a obicei din altă eră? Căci ce lipsește de aici este tocmai colaborarea de care ambii au nevoie. O colaborare mult mai amplă decât eu aduc banii, tu faci mâncare și te ocupi de copii. Noțiunea de echipă din zilele noastre.

Cine poate livra dublu?

Să ai responsabilități de cuplu modern și să te comporți în același timp ca un cuplu tradițional va crea la un moment dat un scurt circuit. Bunicele sau mamele care aveau grijă de casă și de copii nu munceau, ori cele care o făceau nu plecau de la locul de muncă la 18.30 în varianta fericită. Sau nu se bucurau că pot lucra de acasă și între două rapoarte mai băgau o mașină la spălat sau un fel de mâncare la cuptor. Este nerealist ca femeia actuală să livreze ca femeia de acum 50 de ani. Și unde se află sprijinul de care o femeie are nevoie, sprijinul din partea partenerului ei?

Cum se iau deciziile?

Dacă în varianta tradițională bărbatul este capul familiei și el ia deciziile, ce se întâmplă cu nevoia femeii de a fi auzită, înțeleasă, ascultată, nevoia ei de a fi luată în considerare? Sigur că e confortabil ca în unele situații să preia partenerul frâiele, dar regula generală este despre comunicare, colaborare, negociere.