Diana Bulimar: „E normal să nu fim toate fotomodele”

Diana Bulimar, fostă gimnastă, își folosește acum vocea pentru a produce schimbare în sport, dar și dincolo de acesta. Citește o poveste publicată inițial în DoR, semnată de Andreea Giuclea.

Diana Bulimar: „E normal să nu fim toate fotomodele”

Diana Bulimar, fostă gimnastă medaliată cu bronz cu echipa la Jocurile Olimpice din 2012, nu se poate uita nici acum la o fotografie pe care a postat-o pe Instagram în noiembrie 2020, în care i se pare că i se vede „burtica”. Era nemachiată și purta doar o pereche de blugi. Zâmbea spre cameră din profil, cu mâinile sprijinite de genunchi și de sub părul necoafat i se vedea spatele gol.

Era prima dintr-o serie pe care a postat-o sub numele Baby Blue, culoarea ei preferată și filtrul aplicat celor nouă poze pe care i le-a făcut, într-o duminică ploioasă, prietenul ei, fotograf: „poze cât mai raw, cât mai simple, cât mai eu”, cum le-a descris, prin care a vrut să spună o poveste despre corpul ei.

În cele nouă postări, a scris despre cum a trecut de la a fi o gimnastă foarte slabă și „foarte fit” – pentru că mânca doar ce i se punea în față și se temea de cântar –, în partea opusă, în care și dacă ținea diete, tot „pufoasă și grăsuță” se simțea. A scris despre cum s-a îngrășat nouă kilograme după ce-a renunțat la performanță la 21 de ani și și-a dat voie să mănânce orice și la orice oră. Dacă voia cereale sau McDonald’s la 3 dimineața, asta mânca. Seara, când ieșea în oraș cu prietenii, nu refuza o shaorma. După o viață în cantonamente, nu știa să gătească și cel mai des mânca sandvișuri.

A scris și despre criticile legate de greutate pe care le-a citit în social media când a participat, în 2018, la emisiunea Exatlon. I se păruse o oportunitate bună într-o perioadă în care nu știa decât că nu mai vrea să audă de gimnastică. I s-a spus că e grasă sau că nu pare să fi făcut sport de performanță, la cum arată. Când a văzut reluările, i s-a părut că arăta „ca o lună plină”.

A scris despre dietele – „cu mâncat sau nemâncat” – pe care le-a încercat după emisiune, pentru că nu se putea uita în oglindă și nu-i plăcea nimic la ea, și despre fetele slabe cu picioare lungi și abdomen plat pe care le vedea în social media.

Văzând că nimic nu funcționează, a hotărât să renunțe la orice regim și să-i dea timp corpului să-și revină; să mănânce ce are nevoie, dar fără excese. A început să gătească și și-a dat seama că iubește salatele. De pe internet și de la Anca Surdu, dublă campioană mondială la gimnastică aerobică, pe care a cunoscut-o la emisiune, a învățat despre nutriție și cum să aibă răbdare cu corpul ei. A înțeles că nu trebuie să fie mereu slabă, ci să-și găsească un echilibru.

Și-a dorit ca din experiența ei să învețe și alte fete. O întristează când se gândește la copiii de 13-14 ani care cred în pozele extrem de editate din social media, mai ales că a văzut, mergând la evenimente, că în realitate oamenii nu arată ca pe Instagram. O întristează presiunea pe care o simt fetele, mai ales în liceu, să arate într-un anume fel, să nu iasă pe stradă nemachiate, să facă tot ce fac prietenii lor. Vrea să le arate, prin propria poveste, că nu trebuie să facă nimic din ce nu vor; trebuie doar să fie ele.

„E normal să nu fim toate fotomodele.”

Are și ea zile când se uită în oglindă și se gândește: „Ia uite cum arăt”, sau când se apucă de abdomene la 9 seara. „Creierul meu încă se luptă.”

Dar a înțeles că nu mai poate fi fata cu pătrățele care era când făcea gimnastică. Nici nu ar mai vrea, pentru că nu i se mai pare feminină.

După retragere, n-a vrut să antreneze de performanță, ci să încurajeze oamenii să facă mișcare. A făcut un masterat de marketing și management și cursuri de antrenor personal, iar acum ține zilnic ore de fitness pe WhatsApp sau pe Zoom, cu grupe de tinere, dar și cu femei de peste 60 de ani. De câțiva ani, i s-a făcut dor de gimnastică și a început să lucreze cu copii între doi și șase ani la GymNadia, o sală colorată din complexul Ion Țiriac deschisă la inițiativa Nadiei Comăneci. I-a învățat să urce pe bârnă, să se rostogolească, să-și țină picioarele întinse și a început să se gândească că i-ar plăcea să îi vadă cum evoluează, să le facă un program pe următorii trei-patru ani.

Nu mai exclude posibilitatea de a antrena în viitor, dar ar face lucrurile diferit. Ar vrea ca alți copii să nu se teamă să vină la sport și „să nu mai existe balada asta cu gimnastele trebuie să fie foarte slabe”, mai ales că sportivele nu-și mai încheie cariera la 15-16 ani. Ar vrea ca fetele să fie mai bine pregătite psihic și să li se explice de ce le fac rău dulciurile, nu doar să li se interzică. Altfel, după șase zile de restricții, în ziua liberă vor mânca din toate, cum făcea și ea când era la lotul olimpic din Deva și își petrecea dimineața de duminică făcând turul culinar al orașului. Oprea întâi la Fornetti, apoi la cofetărie, apoi la McDonalds-ul din centru și încheia cu niște batoane de la supermarket. Apoi alerga îmbrăcată cu trei treninguri sau se deshidrata, pentru că a doua zi trebuia să urce pe cântar.

Ar vrea să învățăm să lucrăm cu corpul pe care îl avem, nu să-l încadrăm într-un tipar.

O vreme, s-a ferit să vorbească despre problemele din gimnastică. După ce-a participat la Exatlon, care i-a adus mai multă popularitate decât anii de sport, după ce-a ajuns la un echilibru în relația cu corpul ei și după reacțiile primite la postările de pe Instagram – fete care i-au mulțumit și i-au spus că e un exemplu – a înțeles că experiența ei contează și că o poate povesti altora. Că, așa cum a trecut ea peste blocaje și anxietăți, o pot face și alții.

A înțeles că poate avea o voce și vrea să o folosească mai mult. „Faptul că în gimnastică totul era tabu m-a făcut și pe mine să nu vorbesc atât de mult despre asta. Cel puțin până acum doi ani, când mi-am dat seama că e normal. E OK. E timpul să vorbim.”

„Nu e ușor să ai libertatea de a vorbi. În sport oricum ești judecat, pentru cum arăți și pentru ceea ce faci în timpul performanței și după performanță. Doar că mi-am dat seama că oamenii trebuie să aibă o viață și după sport, trebuie să evoluezi.”

**
Povestea Dianei Bulimar face parte din Sport pentru Schimbare, o serie editorială publicată în DoR despre 11 femei din sportul românesc care își folosesc experiența și vocea pentru a-și transforma comunitățile. Texte de Andreea Giuclea, fotografii de Ioana Moldovan.

Citește și:
Allen versus Farrow: O poveste care trebuia să fie spusă

Foto: Ioana Moldovan

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle