Ce spune antrenorul Simonei Halep despre starea sportivei după ce a fost diagnosticată cu Covid-19

Simona Halep se afla de două săptămâni în România, după ce a fost eliminată în sferturi în turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.

Ce spune antrenorul Simonei Halep despre starea sportivei după ce a fost diagnosticată cu Covid-19

Pe 31 octombrie, Simona Halep, locul 2 în clasamentul WTA, anunța într-o postare pe Twitter că a fost diagnosticată cu Covid-19 și că se află în izolare acasă. Mesajul ei a fost următorul: „Bună, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv cu COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”.

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, în vârsă de 29 de ani, a declarat acum pentru Digi24 că tenismena are simptome ușoare, dar că se simte bine. „Simona e în regulă, s-a autoizolat, are simptome medii și sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 și nu știu când și de unde a luat. Nici ea nu știe. E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm și sper că vom trece cu bine prin asta”, a spus antrenorul sportivei.

„Nu cred că sunt chestii pe care le poți controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede și cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata”, a adăugat Artemon Apostu-Efremov. „Eu cred că am fost testat de 10-11 ori, poate chiar mai mult, plus testele făcute înainte să plecăm, care sunt obligatorii. WTA a impus acest standard ca atunci când ajungi la turneu să ai un test făcut cu 48-72 de ore înainte. Cred că Simona a făcut în jur de 20 de teste de când s-a reluat activitatea.”

Citește și:
Cardi B s-a răzgândit și nu mai vrea să divorțeze de Offset

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people