Cele mai proaste seriale ale tuturor timpurilor, anulate în timp record

Mai multe show-uri de televiziune au fost anulate după primele episoade, iar unele nici nu au apucat să fie vizionate de către public.

Este o muncă destul de grea să reușești să produci un serial care să țină publicul în suspans până la terminarea acestuia. Drept dovadă, în urma audiențelor scăzute sau a criticilor apărute, multe seriale au fost anulate după difuzarea a câtorva episoade, chiar dacă s-au cheltuit și sume mari în promovarea lor. 

Așa că, ți-am pregătit o listă cu cele mai scurte seriale de până acum:

1. Viva Laughlin

Această dramă muzicală a avut în distribuția sa nume de actori cunoscuți, precum Hugh Jackman și Melanie Griffith. Din păcate, recenziile primite nu au fost atât de pozitive, iar New York Times a catalogat serialul drept „cel mai prost din istoria televiziunii”, astfel că după două episoade a fost anulat. 

2. Swamp Thing

Au existat mai mulți factori care au contribuit la anularea rapidă a serialului Swamp Thing. Iar aici putem include reducerea numărului de episoade de la 13 la 10, fapt ce a determinat apariția unor probleme legate de reducerile impozitelor și costurile de producție.

3. Fearless

Fearless a fost produs de Jerry Bruckheime și a avut ca sursă de inspirație romanele autoarei Francine Pascal. A fost difuzat un singur episod din serial. Motivul? Aparent, nu a fost atât de grozav serialul, lucru văzut și din audiențe.

4. Us & Them

Us & Them se concentra asupra momentelor cheie din viața unui cuplu, format din Gavin și Stacey care încearcă să își mențină relația, în timp ce fac față și familiior complicate pe care le au. Deși au fost filmate șapte episoade, acestea nu au fost niciodată difuzate.

5. Doubt

Chiar dacă ne-ar fi plăcut să o vedem pe actrița Katherine Heigl, cunoscută pentru rolul Izzie Stevens din Grey’s Anatomy, jucând într-un nou serial, în ceea ce privește Doubt, lucrurile nu au stat așa cum s-ar fi așteptat. După două săptămâni în care audiențele au fost slabe, s-a decis anularea serialului.

6. The Beautiful Life: TBL

Unul dintre producătorii serialului The Beautiful Life: TBL este Ashton Kutcher, dar asta nu a ajutat într-un fel. Producția urmărea viața unui grup de modele, iar din distribuție făceau parte Sarah Paxton, Corbin Bleu, Elle Macpherson și Ashley Madekwe.

7. Cavemen

Serialul Cavemen nu a fost unul extrem de inspirat. Motiv pentru care a fost anulat, iar pe lângă asta Chicago Tribune l-a inclus în topul celor mai proaste seriale de televiziune din istorie. 

8. Emily’s Reasons Why Not

În ciuda faptului că s-au cheltuit sume fabuloase pentru promovarea serialului, acesta a fost retras din cauza recenziilor negative. New York Times a scris că personajul principal a fost portretizat dezamăgitor de către actrița Heather Graham. 

9. Wicked City

Ed Westwick din Gossip Girl și Erika Christensen din Parenthood au jucat în Wicked City, un serial care s-a terminat extrem de repede. După trei episoade s-a decis anularea serialului, iar unele au ajuns în cele din urmă să fie difuzate și pe Hulu.

10. Public Morals

Serialul Public Morals a fost produs și regizat de Edward Burns, pe care îl regăsim și în ipostaza de actor. Însă, se pare că a fost un eșec în fața publicului. Cu toate astea, criticii au avut cuvinte de laude și a avut și un scor foarte bun pe Rotten Tomatoes, mai exact de 82%. 

11. Still Life

Still Life nu s-a bucurat de succesul așteptat. Și spunem asta deoarece seria a fost concepută de compania americană 20th Century Fox Television și ulterior vândută către Fox. Chiar dacă au fost filmate șase episoade, niciunul nu a fost difuzat. 

12. The IT Crowd

Spre deosebire de varianta britanică a serialului The IT Crowd, care a avut mai multe sezoane, cea americană nu a fost difuzată niciodată. Iar motivul are în vedere faptul că nu a primit nici măcar acceptul lui Ben Silverman, președintele rețelei de televiziune NBC.

Citește și
Cele mai bune seriale fantasy din 2020, pe care să nu le ratezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle