10 celebrități care au dezvăluit prin ce experiențe neplăcute au trecut la audiții

Acești actori au dezvăluit experiențele neașteptate și surprinzătoare pe care le-au întâmpinat la unele dintre audițiile la care au fost.

Până și cei mai apreciați actori de la Hollywood au trecut prin experiențe mai puțin plăcute în timpul unei audiții. Fie că vorbim de accidente, nepotrivire cu un personaj sau chiar de cuvinte jignitoare, actorii și actrițele de mai jos au vorbit despre întâmplările pe care le-au întâmpinat, chiar dacă majoritatea nu au primit rolul dorit.

10. Henry Cavill

La prima vedere, ai spune că Henry Cavill este actorul perfect pentru a-l interpreta pe James Bond. El a încercat la un moment dat să obțină acest rol, iar în timpul audiției sale trebuia să reconstituie o scenă din primul film James Bond, în care Sean Connery ieșea din baie purtând un prosop. Actorul susține că ar fi putut să fie mult mai pregătit. „Îmi amintesc de regizorul Martin Campbell spunând: „Arăți puțin dolofan, Henry.” Nu știam să mă antrenez sau să urmez o dietă. Mă bucur că Martin a spus asta pentru că reacționez bine la adevăr. Mă ajută să mă îmbunătățesc”, a spus Cavill pentru Men’s Health.

9. Meryl Streep

Fără îndoială, Meryl Streep se numără printre cele mai bune actrițe din generația sa. Însă, și ea a avut parte de o experiență nu tocmai plăcută în timpul unei audiții. În 1975, când avea 26 de ani, a mers la o audiție pentru rolul principal din King Kong. Atunci când a intrat în încăpere, regizorul Federico De Laurentiis a spus în italiană câteva cuvinte jignitoare la adresa felului în care arată actrița. Ulterior, Meryl Streep a răspuns: „Îmi pare rău că nu sunt suficient de frumoasă pentru a fi în King Kong.”

8. Tom Holland

Tom Holland a mers la un casting pentru un rol în Star Wars: The Force Awakens. Actorul a vorbit despre experiența de care a avut parte. Mai exact, în timp ce filma o scenă cu o femeie, actorul a început să râdă și nu se mai putea opri. Holland nu a primit rolul, însă a recunoscut că acea interpretare a sa nu se numără printre cele mai bune din cariera lui.

7. Jared Leto

Jared Leto a vrut să obțină un rol în Star Trek, însă să spunem că planurile lui nu au funcționat. „Una dintre primele mele audiții a fost pentru Star Trek. Show-ul a fost grozav, dar eu am fost teribil și cu siguranță că nu am primit rolul.”

6. Matt LeBlanc

Matt LeBlanc, cunoscut pentru rolul Joey Tribbiani din Friends, a decis să bea cu o zi înainte de audiția pentru serial. S-a trezit la miezul nopții, mahmur fiind, și s-a accidentat destul de grav. Însă, se pare că acest incident de care a avut parte l-a ajutat pentru că actorul i-a povestit în timpul audiției scenaristei Marta Kauffman, cea care a creat serialul Friends, de această întâmplare nefericită. Marta a crezut atunci că este ceva ce i s-ar fi putut întâmpla și lui Joe, așa că Matt LeBlanc a primit rolul.

5. Nicholas Hoult

Nicholas Hoult este de părere că audiția sa pentru rolul Prințului Caspian în Narnia a fost una dintre cele mai proaste din cariera lui. Producătorii i-au cerut actorului să vorbească cu un accent spaniol. În ciuda faptului că nu a mers așa cum se aștepta, nu s-a lăsat afectat de această experiență.

4. Eddie Redmayne

Eddie Redmayne a încercat să îl joace pe Kylo Ren în Star Wars: The Force Awakens. Însă, vocea lui nu a fost deloc potrivită pentru personajul pe care urma să îl interpreteze. „A fost într-adevăr un moment amuzant. Nina Gold, căreia trebuie să îi mulțumesc că m-a distribuit în mai multe filme, stătea acolo, iar eu încercam din nou să spun replicile cu diferite versiuni ale vocii mele.”

3. Ryan Reynolds

Ryan Reynolds e apreciat pentru abilitățile sale în actorie, însă este conștient că nu se pricepe la toate, cum ar fi la cântat. Din acest motiv, el nu a obținut un rol. „Am fost la o audiție unde trebuia să cânt”, a spus el pentru Variety. Actorul nu a dezvăluit despre ce film a fost vorba, însă a ținut să ofere câteva detalii despre cum s-a descurcat. „A fost destul de rău. Este una dintre acele audiții care a mers atât de rău încât mă uit în urmă și mă gândesc: „Ce se întâmplă dacă înregistrarea apare la un moment dat?”, a adăugat Reynolds.

2. Jake Gyllenhaal

Jake Gyllenhaal a primit un comentariu dur în timpul unui casting. El a mers la o audiție pentru rolul principal din The Lord of the Rings, însă a fost destul de confuz cu privire la instrucțiunile pe care le-a primit, iar cei prezenți nu au fost impresionați de interpretarea lui. Peter Jackson mi-a spus: „Ești cel mai slab actor pe care l-am văzut vreodată.”

1. Dakota Johnson

Dakota Johnson nu a fost ocolită de astfel de experiențe. Actrița a povestit într-un interviu pentru The Hollywood Reporter că persoanele prezente la o audiție au fost surprinse de ceea ce a făcut. „Am avut o audiție și eram cu adevărat implicată, a fost dramatic și mi-am dat cămașa jos, deși nu ar fi trebuit să fac asta. A fost nepotrivit și jenant.”

Citește și
Actori care au mințit în privința vârstei lor pentru a obține un rol

Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle