E oficial: Mark Ronson și Grace Gummer, fiica lui Meryl Streep, se vor căsători

Mark Ronson și-a confirmat logodna cu Grace Gummer, fiica lui Meryl Streep.

E oficial: Mark Ronson și Grace Gummer, fiica lui Meryl Streep, se vor căsători

Zvonurile că Mark Ronson și actrița Grace Gummer s-ar pregăti de nuntă circulă deja de o lună, de când fiica actriței Meryl Streep a fost remarcată în Londra, purtând un diamant pe degetul inelar.

Săptămâna asta, îndrăgitul producător muzical de 45 de ani și-a confirmat logodna cu Gummer, în cadrul podcastului The FADER Uncovered. „M-am logodit weekendul trecut,” a spus el.

Ronson, premiat de șapte ori cu Grammy, și-a amintit cu ocazia asta și primul sărut cu logodnica lui de 35 de ani, precizând că a fost siropos, ca într-o comedie romantică. Acesta a avut loc, cel mai probabil, în urmă cu mai puțin de un an.

Gummer și-a început cariera actoricească de mic copil, jucând sub pseudonimul Jane Gray, alături de mama ei, în House of Spirits. Nu i-a luat mult să se decidă că vrea să calce pe urmele lui Streep, așa că și-a urmat studiile la Vassar College și a debutat pe o scenă de teatru în 2008.

Gummer a divorțat în aprilie 2020 de actorul Tay Strathairn, care mai poate fi văzut luna asta în cinematografe, în Nomadland. Căsnicia celor doi nu a durat nici măcar un an.

Ronson s-a despărțit, anul trecut, de iubita lui recent divorțată, Genevieve Gaunt. Înainte de foarte scurta relație cu ea și de alte câteva relații ratate, Ronson a fost căsătorit timp de cinci ani cu actrița franceză Josephine De La Baume, de care a divorțat în 2017.

Potrivit The Daily Mail, Ronson și-a cunoscut deja viitorii socri, pe Meryl Streep și pe sculptorul Don Gummer, cu care aceasta este căsătorită din 1978. „Par să-l placă, ceea ce este un semn bun,” a spus o sursă a tabloidului The Sun. „Ar fi intimidant pentru orice tip să încerce să o farmece pe Meryl Streep.”

Experții care au analizat imaginile cu piatra prețioasă de pe degetul lui Gummer spun că inelul pe care i l-a oferit proaspătul său logodnic ar putea valora 100.000 de dolari.

Citește și:

Actrița Kat Dennings s-a logodit, iar inelul de logodnă este spectaculos

Foto: Profimedia

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people