Cum să te ferești EFICIENT de infectarea cu noul coronavirus! Trucuri simple, dar foarte utile

Dezinfectarea constantă a mâinilor, distanțarea socială sau purtarea măștii în spațiile publice închise sunt câteva dintre măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus. Iată ce alte măsuri poți adopta pentru a avea grijă de sănătatea ta!

Cum să te ferești EFICIENT de infectarea cu noul coronavirus! Trucuri simple, dar foarte utile

Chiar dacă în momentul de față, cercetătorii și producătorii de medicamente lucrează intens la pregătirea unui vaccin eficient și sigur împotriva noului coronavirus, probabil că va mai dura cel puțin un an până când acesta va ajunge pe piață și va fi disponibil pentru întreaga populație.

Așa că, în lipsa unui vaccin, trebuie să ne obișnuim cu ideea că viața noastră nu se va întoarce prea curând la cum era înainte de pandemie. Distanțarea socială, purtarea măștii și dezinfectarea constantă a mâinilor sunt doar câteva dintre regulile pe care trebuie să le respectăm în continuare, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de relaxare a măsurilor luate împotriva noului coronavirus. Pe lângă acestea, iată ce poți face pentru avea grijă atât de sănătatea ta, cât și a celor din jur:

Virusul este încă prezent

Studiile arată că frica de necunoscut îi determină pe oameni să reacționeze. Iar asta s-a văzut la începutul pandemiei, când toată lumea se spăla cu conştiinciozitate pe mâini timp de 20 de secunde, folosea dezinfectant în mod constant sau purta măști. Cum însă timpul a trecut, virusul a devenit o parte din realitatea noastră și încet uităm să îi acordăm atenția cuvenită. Însă, este esențial să nu uităm că virusul este încă prezent, iar posibilitatea de infectare este la fel de mare ca și în urmă cu două luni.

Nu petrece prea mult timp la cumpărături

Cum terasele, restaurantele sau cluburile sunt încă închise, locurile în care poți ieși nu sunt tocmai multe sau variate. Așa că, ideea de a merge la cumpărături și a socializa cu persoanele cunoscute pe care le întâlnești acolo poate părea o idee bună și inofensivă. Însă, lucrurile nu stau tocmai așa. Este extrem de important să păstrezi în continuare distanțarea socială și să reduci pe cât de mult posibil contactul cu alți oameni. Așa că, atunci când te duci la supermarket, cumpără ce ai nevoie și îndreaptă-te către casă. Nu transforma mersul la cumpărături într-o metodă de socializare.

Folosește mai puțin mâinile

Încearcă să folosești alte părți ale corpului atunci când deschizi o ușă, de exemplu. Clanța este unul dintre obiectele cele mai expuse și mai utilizate, fiind atinsă de un număr mare de oameni. Așa că, încearcă să deschizi ușa cu cotul, cu umărul, sau chiar cu șoldul.

Utilizarea telefonului

Telefonul a devenit o extensie a mâinii noastre, așa că, dezinfectarea lui constantă este esențială. În plus, evită să îl pui pe suprafețe care sunt folosite de un număr mare de oameni. Varianta cea mai sigură este să îl porți în buzunar sau în geantă.

Livrarea la domiciliu

Multe magazine sau restaurante au implementat varianta de livrare acasă a produselor. Ceea ce este un lucru benefic, ce te ajută să eviți contactul cu alte persoane și să practici distanțarea socială. Însă, este important să te asiguri că persoanacare îți aduce produsele le lasă în fața ușii. Astfel nu vei fi expusă și vei evita o posibilă infectare. Fiindcă, conform studiilor realizate de CDC, 35% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus nu prezintă simptome.

Asigură-te că ai în permanență cu tine un dezinfectant

Fie că vorbim de de șervețele sau de un gel, este foarte important să le ai în permanență cu tine. Astfel, îți vei putea curăța mâinile ori de câte ori ai atins o ușă, căruțul de cumpărături sau bancnotele. De asemenea, în această perioadă este de preferat să folosești cardul ca metodă de plată. Este o variantă mult mai sigură, iar majoritatea magazinelor o pun la dispoziție.

Citește și:
Te poți infecta cu coronavirus la piscină sau în apa mării? Ce spun specialiștii americani

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet