Ordonanțele militare 5 și 6: Suceava intră în carantina totală și sunt anunțate noi restricții

Două noi ordonanțe militare anunță noi restricții și carantină totală pentru municipiul Suceava și comunele limitrofe.

Ordonanțele militare 5 și 6: Suceava intră în carantina totală și sunt anunțate noi restricții

Aseară au fost anunțate noi restricții în contextul răspândirii noului coronavirus, prin două ordonanțe militare. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat luni seară emiterea ordonanței militare nr. 5, prin care se anunță că persoanele care nu respectă carantina vor răspunde penal, conform legii, iar cele care nu respectă condiţiile izolării vor fi obligate să intre în carantină şi vor fi sancţionate contravenţional, potrivit noii ordonanțe militare.

Iată mai jos textul Ordonanței militare nr. 5:

„Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este abilitat să asigure aplicarea și respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanță militară.
(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituției prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3 – (1) Alineatele (1) și (2) ale articolului 3 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, se modifică și vor avea următorul cuprins: „(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. (2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.' (2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României,

Art.4 – Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
a) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă GALBENĂ' sau fără risc epidemiologic;
b) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă ROȘIE' sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecție (combinezon, mănuși, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.

Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare”.

Ordonanța militară nr. 6: Suceava în carantină totală

Municipiul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină totală, potrivit ordonanței militare nr. 6 adoptată luni seară.

Este vorba despre comnele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei. Toate căile de acces sunt securizate de Armată și Poliție. Pe perioada stării de urgență, s-a anunțat și o zonă de protecție în jurul localităților carantinare, formată din toate celelalte unități teritoriale administrative din județul Suceava. Decizia de a plasa sub carantină totală Suceava și localitățile din jur vine în urma anunțului că Suceava totalizează până acum un sfert din cazurile de infectare cu noul tip de coronavirus depistate la nivel național.

„Din cele 2.109 cazuri, 593 se află în municipiul Suceava. În urma analizei INSP și în urma discuțiilor, am considerat din punct de vedere medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei', a spus Raed Arafat într-o declarație de presă.

Suceava reprezintă în acest moment cel mai mare focar de infectare cu coronavirus din România, locul unde s-au infectat 181 de cadre medicale (din totalul de 285 de cadre medicale infectate la nivel național): 43 de medici, 70 de asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare și 41 de membri ai personalului auxiliar, conform numerelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică. În plus, bilanțul morților din România a crescut brusc aseară, ajungând la 65, după ce tot de la Suceava s-au confirmat 13 decese – este vorba despre persoane cu vârste între 40 și 80 de ani, care au decedat cu mai multe zile în urmă, între 22 și 29 martie, despre a căror confirmare ca fiind infectate cu coronavirus Grupul de Comunicare Strategică insistă că a aflat abia ieri, din cauza prelucrării lente a testelor. Noua directoare a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Manuela Trifan, afirmă că spitalul nu a transmis lista actualizată a deceselor înregistrate la SJU începând cu data de 25 martie.

În zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:

a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată.

Citește și:
România va intra în scenariul 4 de coronavirus! Ce presupune declanșarea scenariului 4 al luptei cu coronavirusul

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din health & diet