8 obiceiuri de dimineață care te vor ajuta să slăbești

Să slăbești peste noapte este imposibil, însă dacă începi să faci mici schimbări, chiar de dimineață, este posibil să observi diferențe importante.

8 obiceiuri de dimineață care te vor ajuta să slăbești

Indiferent de scopul pe care îl ai, de numărul de kilograme de care vrei să scapi, este posibil ca procesul să nu fie mereu foarte ușor. Din fericire, de cele mai multe ori, micile schimbări sunt cele care te pot ajuta să ajungi mai ușor la ceea ce îți dorești și chiar să îți păstrezi greutatea, un lucru destul de greu de obținut de obicei.

Încearcă și tu aceste obiceiuri simple pentru a scăpa mai ușor de câteva kilograme.

1. Bea multă apă

Hidratarea este importantă, așadar este important să bei o cantitate suficientă de apă. Începe fiecare dimineață cu un pahar sau două de apă, aceasta ajutându-te să ai mai multă energie și totodată, să ajute la o ardere mai bună a caloriilor. În plus, deshidratarea poate duce la senzația de foame și tocmai de ceea vei fi mai tentată să mănânci diferite gustări, când corpul tău nu are nevoie, de fapt, de așa ceva.

Mai mult, studiile au demonstrat că prin hidratarea corespunzătoare se reduce apetitul și se îmbunătățește metabolismul.

2. Mănâncă un mic dejun bogat în proteine

De-a lungul anilor ni s-a spus că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Ce mănânci dimineața îți poate influența starea în fiecare zi și, totodată, în funcție de alimentele pe care le alegi, vei simți sau nu nevoia unei gustări până la prânz.

Un mic dejun bogat în proteine va reduce poftele alimentare, acestea fiind de regulă motivul pentru care nu reușim să slăbim, mâncând diferite gustări nesănătoase, batoane de ciocolată sau diferite chipsuri.

Proteinele ajută în procesul de slăbire doarece scad nivelul grelinei, hormonul care stimulează apetitul. Așadar, dacă vrei să slăbești, încearcă să consumi la micul dejun produse precum ouă, iaurt grecesc, alune și semințe de chia.

3. Bucură-te de lumina soarelui

Lumina naturală este importantă pentru organismul nostru, așadar este indicat să deschizi în fiecare dimineață draperiile și să te bucuri de razele soarelui. Petrece cât mai mult timp în natură și, dacă ai un câine, plimbă-l în fiecare dimineață, această activitate ajutându-te mai mult decât crezi.

Un studiu a arătat că expunerea la soare, chiar și pentru o oră sau două are efecte asupra greutății unei persoane, fiind totodată cea mai bună modalitate prin care corpul tău primește cantitatea necesară de vitamina D.

Numărul de ore de expunere solară de care ai nevoie poate varia în funcție de tipul pielii tale, de sezon sau de zona în care locuiești, însă specialiștii recomandă să te bucuri de soare cel puțin 10-15 minute în fiecare dimineață pentru a avea un efect asupra scăderii în greutate.

4. Ține un jurnal de alimentație

Să notezi tot ce mănânci poate fi o modalitate ușoară de a te responsabiliza în ceea ce privește alimentația ta. S-a demonstrat științific că cei care au ținut un jurnal de alimentație au realizat mai ușor unde greșesc și au reușit să slăbească mai ușor.

În ziua de azi există o mulțime de aplicații pe smartphone care te pot ajuta să notezi absolut fiecare gustare și, în plus, te informează și câte calorii conține fiecare aliment în parte. Începe acest proces chiar cu micul dejun și urmărește treptate ce alimente ar trebui să elimini sau să înlocuiești pentru a avea greutatea dorită.

5. Meditează

Încearcă să meditezi, să te concentrezi asupra fiecărui moment și să fii mai atentă la sentimentele, gândurile și simțirile tale. S-a dovedit că această practică te ajută să ai un stil de viață mai sănătos, fiind practic o metoda relaxantă prin care devii mai conștientă de tot ceea ce se întâmplă în organismul tău.

Începe să meditezi în fiecare dimineața 5 minute. Stai confortabil într-un spațiu, în liniște, și concentrează-te asupra respirației.

6. Fă sport

În mod evident, sportul te poate ajuta să slăbești. Nu spunem să te înscrii în fiecare dimineață la o clasă specială de pilates, însă este bine să încerci să faci mișcare, mai ales în prima parte a zilei.

Studiile au demonstrat că sportul făcut dimineața ajută la păstrarea unui nivel optim al glicemiei pe parcurul zilei, oferind în același timp și senzația de sațietate. În plus, acest lucru îți va oferi și mai multă energie, iar tu vei avea mai mult chef de viață pe durata întregii zile.

7. Prepară-ți singură prânzul

Știm cât de greu este să îți pregătești singură prânzul, însă acest lucru te poate ajuta să faci alegeri mai bune pentru organismul tău, fiind cel mai bun mod de a mânca alimente sănătoase.

Gătește singură în fiecare zi și pregătește-ți de dinainte prânzul. Încearcă să faci acest lucru de 2-3 ori pe săptămână pentru început. Pentru a fi mai ușor pentru tine, gândește-te la finalul unei săptămâni la meniul pe zile. Mergi la cumpărături și apoi pregătește mai multe feluri de mâncare. Poți găsi o mulțime de rețete ușoare pe care le poți încerca, de la salate la diferite preparate.

8. Dormi mai mult

Culcă-te mai devreme pentru a dormi câteva ore în plus, acest lucru fiind foarte important dacă vrei să slăbești. Mai multe studii au demonstrat de-a lungul timpul că lipsa somnului poate duce la creșterea apetitului, ceea ce înseamnă că vei simți mereu că îți este foame.

Vei avea diferite pofte, în special de alimente bogate în calorii și carbohidrați, de exemplu preparatele de tip fast food. Așadar, încearcă să dormi cel puțin 7-8 ore în fiecare noapte.

Citește și:
7 moduri prin care îți poți menține silueta după ce ai slăbit

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet