Selena Gomez se confruntă cu episoade maniacale cauzate de tulburarea bipolară, afecțiunea psihică cronică cu care a fost diagnosticată. Cum le gestionează artista?
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/03/selena-gomez-32.jpg)
Selena Gomez se confruntă cu episoade maniacale, parte dintre simptomele care îi afectează viața. Artista a vorbit deseori despre tulburarea bipolară de care suferă, fiind de-a dreptul vulnerabilă în multiple rânduri în fața fanilor ei, pe care îi ține la curent cu problemele sale de sănătate fizică, dar și mintală.
Gomez a dezvăluit încă din 2020 faptul că a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, o afecțiune psihică cronică caracterizată prin schimbări bruște și uneori extreme de dispoziție, cunoscute drept episoade de manie sau hipomanie, atunci când persoana dă dovadă de energie, optimism exagerat, vorbire și gândire extrem de rapide, dar și comportamente la risc, alternate cu episoade depresive, caracterizate de tristețe, lipsă de speranță și energie, dificultăți în a se concentra, ba chiar și ideație suicidală.
Gomez a mărturisit, la dezvăluirea diagnosticului său către public, într-un live pe Instagram în care vorbea cu Miley Cyrus, că faptul că a descoperit de ce suferă a fost o mare ușurare pentru ea, pentru că i-a explicat foarte multe dintre stările pe care le avea. De atunci, artista a militat neîncetat pentru ca oamenii să își ia în serios problemele de sănătate mintală, inclusiv co-fondând o publicație dedicată, Wondermind.
Acum, Selena Gomez a vorbit despre faptul că se confruntă cu episoade maniacale și a dezvăluit cum le gestionează, într-un episod al podcast-ului Friends Keep Secrets, într-o discuție cu soțul său, comedianul Benny Blanco. Acesta o întreabă pe artistă dacă a știut că suferă de tulburare bipolară înainte de a fi diagnosticată, iar ea spune:
„Știam că ceva nu e în regulă, dar cred că am fost diagnosticată greșit. Cred că oamenii presupuneau – și am încercat multipli terapeuți.”
Aceasta a povestit inclusiv că a fost important să vorbească cu mai mulți specialiști, insistând că este esențial să nu renunți să cauți atunci când simți că ceva nu funcționează. „Sunt atât de recunoscătoare că am fost în patru rânduri în facilități de tratament, și totul m-a ajutat să înțeleg mai bine.”
Benny Blanco, soțul artistei, a dezvăluit și că aceasta traversează deseori episoade maniacale fără să le identifice neapărat ca fiind așa ceva.
„Va începe să își dea seama că are un episod de-abia după ce acesta se încheie, și uneori nici măcar nu își amintește că l-a avut (…) e un lucru extrem de delicat, pentru că se presupune că, tehnic, nu poți să vorbești cu persoana care traversează acea stare despre asta, când este cufundată în acel episod.”
Cu timpul, însă, se pare că Selena Gomez a ajuns să știe când experimentează episoade maniacale. Chiar ea a declarat în cadrul respectivului podcast:
„Sunt foarte mândră să spun că am momente de manie. Nu îmi e rușine de loc, pentru că pot să îmi dau seama de ele un pic mai repede. (…) E de mare ajutor să ai un partener care înțelege… și care este pregătit să se confrunte cu ce trăiești.”
Gomez, care a fost diagnosticată și cu lupus cu mai bine de un deceniu în urmă și a suferit consecințe dramatice ale acestei boli autoimune, având la un moment dat nevoie inclusiv de un transplant de rinichi, a vorbit dintotdeauna onest despre problemele sale, fie că era vorba despre astfel de chestiuni care țin de sănătate, fie despre cele care țineau despre relații – așa cum a fost în cazul relației sale îndelung mediatizate cu muzicianul Justin Bieber, când cei doi erau doar adolescenți.
Acum, Selena Gomez continuă să își asume cu vulnerabilitate problemele în fața publicului, sperând că îi va convinge și pe alții să aibă grijă de ei și să caute diagnostic și tratament.
„Toată ipocrizia și ideea de a-i face să se rușineze pe oameni pentru că merg la terapie, sau faptul că oamenii nu înțeleg doar pentru că lor nu li se potrivește (…) Dar mie lucrul acesta mi-a permis să spun în cele din urmă: ‘Ah, deci de-asta gestionam lucrurile așa cum o făceam. De-asta toți ceilalți oameni puteau trece foarte simplu peste lucruri și eu nu puteam.’ (…) Puteam să acționez din frică, din iubire, din pasiune, nu eram deloc constantă. Era o nebunie.” Totodată, Gomez a subliniat faptul că simte că diagnosticul a fost eliberator pentru ea, încurajând oamenii care sunt diagnosticați să nu se „lase definiți de un termen.”
Foto: Arhiva ELLE