Aceștia sunt cel mai bine plătiți actori și actrițe de pe micile ecrane

Și, da! În continuare femeile câștigă mai puțin decât bărbații.

Aceștia sunt cel mai bine plătiți actori și actrițe de pe micile ecrane

Mai devreme anul acesta, Forbes a publicat lista celor mai bine plătiți actori și actrițe de la Hollywood. Publicul nu s-a lăsat surprins de  faptul că Scarlett Johansson a fost în topul listei femine, ci de faptul că George Clooney a condus-o pe cea masculină. Bineînțeles, nu e datorită filmelor sale din ultimul an (care au fost exact zero!), ci datorită companiei sale de Tequila, Casamigos, pe care a vândut-o pe o sumă record.

Săptămâna asta, Forbes a dezvăluit și lista celor mai bine plătiți actori și actrițe de pe micile ecrane. Statistica a mai arătat și diferențele salariale pe bază de gen, un lucru pozitiv fiind că acestea sunt în scădere față de anul trecut.

Adunate, cel mai bine plătiți actori au câștigat 141 de milioane de dolari, între iunie 2017 și iunie 2018, în scădere față de 144 de milioane de dolari anul trecut, iar în ceea ce le privește pe femei, suma totală ajunge la 131 de milioane (în creștere față de 122 de milioane anul trecut).

Discrepanța este probabil mai mică datorită faptului că femeile au mai multe roluri pe micile ecrane, ceea ce le oferă mai multe oportunități. Potrivit studiului GLAAD Where Are We on TV, 43% dintre personajele constante din diferite seriale sunt femei. Asta este o subreprezentare a acestora, având în vedere că populația Statelor Unite este formată din 51% femei. Dar pe marile ecrane, lucrurile stau și mai rău: în top 100 cele mai populare filme din 2017, 31,8% dintre personajele cu replici au fost femei, potrivit unui raport al Annenberg Inclusion Initiative de la USCs Annenberg School for Communication and Journalism, din 2018.

Așadar, iată lista!

1. Sofia Vergara (Modern Family): $42.5 milioane

2. Jim Parsons (Big Bang Theory): $26.5 milioane

3. Johnny Galecki (Big Bang Theory): $25 milioane

4. Kaley Cuoco (Big Bang Theory): $24.5 milioane

5. Ellen Pompeo (Grey’s Anatomy): $23.5 milioane

6. Simon Helberg (Big Bang Theory): $23.5 milioane

7. Kunal Nayyar (Big Bang Theory): $23.5 milioane

8. Mark Harmon (NCIS): $19 milioane

9. Ed O’Neill (Modern Family): $14 milioane

10. Eric Stonestreet (Modern Family): $13.5 milioane

11. Jesse Tyler Ferguson (Modern Family): $13 milioane

12. Mariska Hargitay (Law & Order: SVU): $13 milioane

13. Julie Bowen (Modern Family): $12.5 milioane

14. Mayim Bialik (Big Bang Theory): $12 milioane

15. Melissa Rauch (Big Bang Theory): $12 milioane

16. Ty Burrell (Modern Family): $12 milioane

17. Kerry Washington (Scandal): $11 milioane

18. Andrew Lincoln (The Walking Dead): $11 milioane

19. Claire Danes (Homeland): $9 milioane

20. Pauley Perrette (NCIS):  $8.5 milioane

Citește și:
George Clooney este cel mai bine plătit actor al anului, dar nu a jucat în niciun film

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people