Sharon Stone va face parte din distribuția noului sezon Euphoria.
Sharon Stone a fost distribuită în sezonul 3 al serialului Euphoria. Actrița a făcut marele anunț, spre bucuria fanilor care așteaptă cu nerăbdarea continuarea serialului.
„Puține lucruri sunt mai palpitante decât să mergi la muncă alături de această echipă de talente extraordinare”, a declarat Sharon Stone într-un comunicat. „De la geniul lui Sam Levinson la sofisticarea pură a acestei distribuții profund emoționante și a echipei dedicate. Sunt onorată să fiu ‘euforică.'”
Detaliile despre personajul lui Stone nu au fost încă dezvăluite. Actrița se alătură distribuției alături de noii membri anunțați recent: Rosalia, Marshawn Lynch, Kadeem Hardison, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Toby Wallace, Darrell Britt-Gibson, Priscilla Delgado, James Landry Hébert și Anna Van Patten.
Dintre starurile care revin în sezonul 3 al serialului Euphoria se numără Zendaya, Sydney Sweeney, Hunter Schafer, Jacob Elordi, Eric Dane, Alexa Demie, Maude Apatow, Martha Kelly, Chloe Cherry, Colman Domingo și Dominic Fike.
Sharon Stone este cunoscută pentru rolurile sale din filme, interpretând-o pe Catherine Tramell în Basic Instinct (1992) regizat de Paul Verhoeven și pe Ginger McKenna în Casino (1995) de Martin Scorsese. În televiziune, a apărut în War and Remembrance (ABC, 1987), Mosaic (HBO, 2018) de Steven Soderbergh și Ratched (Netflix, 2020) de Ryan Murphy, precum și în filmul HBO If These Walls Could Talk 2 din 2000.
Sezonul 3 al dramei de succes de pe HBO, creată de Sam Levinson, a intrat în producție la începutul acestei luni, după o întârziere îndelungată. Finalul sezonului 2 a fost difuzat în februarie 2022. Noile episoade vor avea loc la câțiva ani după evenimentele din sezonul precedent, iar personajele principale – interpretate acum de actori aflați la finalul anilor 20 și începutul anilor 30 – vor fi ieșite din liceu.
Hunter Schafer a confirmat la începutul anului 2024 relația sa amoroasă cu cântăreața spaniolă, Rosalia, care a avut loc cu cinci ani în urmă. Potrivit actriței, ele s-au întâlnit pentru scurt timp, vreme de cinci luni, înainte de a renunța la idila lor.
Cu toate acestea, actrița a explicat că, în ciuda faptului că relația s-a încheiat, cele două au în continuare o legătură strânsă. Schafer a menționat că Rosalia a rămas o persoană foarte apropiată ei și face parte din „familie”.
„Am prietenii cu adevărat frumoase cu persoane cu care am fost cândva implicată romantic”, a declarat Schafer pentru publicație, adăugând totodată că artista, în vârstă de 31 de ani, face parte „din familie, indiferent de situație”.
„Au fost atât de multe speculații de atât de mult timp. O parte din noi vrea doar să termine odată cu asta, iar o altă parte este de genul: ‘Nu este treaba nimănui!'”.
Cu toate acestea, vedeta a declarat pentru GQ într-un articol publicat recent că „este ceva ce sunt fericită să împărtășesc. Și cred că și ea simte la fel”.
Acum, cele două vor apărea împreună în noul sezon al serialului Euphoria, relația lor fiind un motiv în plus de curiozitate pentru fanii care așteaptă continuarea poveștii pline de dramă.
Foto: Arhiva ELLE