Scandalul in care este implicat Harvey Weinstein ia amploare

Harvey Weinstein este acuzat de hartuire sexuala, iar acest lucru a starnit o multime de controverse la Hollywood.

Scandalul in care este implicat Harvey Weinstein ia amploare

Harvey Weinstein este unul dintre cei mai importanti producatori de la Hollywood, iar statutul sau l-a ajutat pana in prezent sa isi ascunda faptele.

Saptamana trecuta insa, publicatia The New York Times a publicat un reportaj in care cel putin 8 femei il acuza pe Harvey de hartuire sexuala, printre acestea numarandu-se si actritele Ashley Judd si Rose McGowan.

In urma acuzatiilor aduse, Harvey a publicat o scrisoare prin care isi cere scuze pentru ceea ce s-a intamplat, spunand ca va face terapie. Totodata, el a declarat ca o parte din declaratiile publicate de victime nu sunt adevarate. Mesajul sau insa nu i-a induiosat pe membrii consiliului de conducere, iar el a fost concediat din compania pe care a fondat-o, The Weinstein Company.

Totodata, avocata acestuia, Lisa Bloom a decis ca nu il va mai reprezenta in instanta, iar numeroase celebritati de la Hollywood s-au declarat socate de aceste lucruri, spunand ca un astfel de comportament ar trebui pedepsit.

Printre actritele care il condamna pe Harvey Weinstein se numara si Meryl Streep, cea care a jucat in filme produse de compania acestuia precum „The Iron Lady” pentru care a castigat si un Oscar in 2012 si „August: Osage County”. Aceasta a declarat prin intermediul Huffington Post ca un astfel de comportament este impardonabil.

„Stirea rusinoasa despre Harvey Weinstein ne-a socat pe noi toti, cei pe care acesta i-a sprijinit si a caror activitati le-a sustinut. Femeile care si-au ridicat vocea pentru a expune acest abuz sunt eroinele noastre.

Un lucru este clar. Nu toata lumea stia. Harvey a sustinut munca, era exasperant, insa respectuos cu mine in relatia noastra profesionala si cu altii cu care a lucrat. Nu stiam despre aceste acuzatii. Nu am stiut despre intelegerile financiare facute cu actritele si colegii; nu stiam despre intalnirile din camera lui de hotel, baia sau alte actiuni nepotrivite. Si, daca toata lumea stia, nu cred ca toti reporterii din industria de divertisment si nu numai ar fi neglijat acest subiect decenii intregi.

Acest comportament este impardonabil, dar abuzul de putere este familiar. Fiecare voce curajoasa care este auzita si creditata de mass media va schimba pana la urma jocul”, a declarat actrita.

Jennifer Lawrence a castigat un Oscar in 2013 pentru filmul produs de Weinstein, „Silver Linings Playbook”, insa aceasta nu a avut parte de un comportament nepotrivit din partea acestuia. Actrita a declarat pentru Variety ca este socata sa afle acest lucru: „Am lucrat cu Harvey in urma cu 5 ani si nu am fost hartuita si nici nu am stiut despre aceste acuzatii. Acest tip de abuz este impardonabil si suparator”.

Kate Winslet (care a castigat un Oscar pentru rolul din „The Reader”, produs de The Weinstein Company) a criticat la randul ei comportamentul lui Harvey, declarat tot pentru Variety ca modul in care a procedat producatorul este complet nepotrivit. „Felul in care Harvey Weinstein a tratat aceste femei tinere, vulnerabile este modul in care nicio femeie nu ar trebui sa fie tratata vreodata la locul de munca…Comportamentul lui este fara indoiala lipsit de respect si complet nepotrivit. Am sperat ca acestea vor fi zvonuri, dar poate am fost toti naivi. Si asta ma enerveaza. Nu trebuie sa existe toleranta pentru acest comportament degradant si rauvoitor la locul de munca nicaieri in lume. „

Citeste si:
Kate Winslet le raspunde criticilor care i-au judecat corpul

O alta actrita care s-a bucurat de o cariera in ascensiune datorita lui Harvey este si Judi Dench: „Desi nu exista nicio indoiala ca Harvey Weinstein m-a ajutat in cariera in ultimii 20 de ani, nu am stiut de aceste acuzatii care sunt, desigur, oribile si ofer compasiunea mea celor care au suferit si sprijinul celor care au vorbit despre asta”.

Lena Dunham, George Clooney, Patricia Arquette, Emma Thompson, Seth Rogan, Mark Ruffalo au condamnat comportamentul lui Harvey, iar o alta actrita Romola Garai a descris experienta ei cu Harvey.

„La fel ca orice alta femeie din industrie, am avut o ‘auditie’ cu Harvey Weinstein, dupa ce am avut auditia oficiala, insa trebuia sa fii personal acceptata de el. Asa ca a trebuit sa merg in camera lui de hotel la Savoy si a raspuns la usa imbracat doar in halat. Aveam doar 18 ani. M-am simtit violata de asta si mi-a ramas cu siguranta in memorie.”

„Ideea era ca putea sa faca ca o tanara femeie sa accepte asta, nu aveam de ales, a fost umilitor si el avea puterea. A fost un abuz de putere.” a adaugat actrita Romola Garai.

Desi un numar impresionant de vedete au condamnat comportamentul lui Harvey Weinstein, Donna Karan, prietena apropiata a sotiei acestuia, a incercat sa ii ia apararea, insa declaratiile sale nu au dus la altceva decat la compromiterea propriei imagini.

Aceasta a declarat ca Harvey a facut lucruri uimitoare si poate femeile prin felul in care se imbraca si se comporta cer astfel de tratamente:

„Te uiti la tot in lumea asta astazi si cum se imbraca femeile si ce cer prin felul in care se prezinta. Ce cer? Probleme.”, a declarat aceasta duminica, in cadrul unui interviu in timp ce era la CinéFashion Film Awards in Los Angeles.

Declaratia ei a fost imediat criticata, multi considerand ca afecteaza si imaginea brandului, avand in vedere creatiile sale.

In urma acestor reactii, luni seara designerul Donna Karan a declarat pentru People ca aceste declaratii au fost scoase din context.

Cred ca trebuie sa ne uitam la noi. Evident, modul in care sunt tratate femeile din intreaga lume este ceva ce trebuie cercertat. In special in Haiti, unde lucrez, in Africa, in lumea in curs de dezvoltare, a fost o perioada dificila pentru femei. Sa vad asta aici, in tara noastra este foarte dificil, dar ma gandesc cum ne afisam? Cum ne prezentam ca femei? Ce cerem? Cerem asta prin prezentarea senzualitatii si a sexualitatii? Si ce le aratam copiilor astazi prin dansuri si vestimentatie? Cat de mult ar trebui ei sa arate?” a declarat in plus aceasta in interviul acordat pe covorul rosu.

Citeste si:
Un important producator de film de la Hollywood acuzat de numeroase hartuiri sexuale

Pentru People, aceasta a declarat ca si-a petrecut viata promovand egalitatea in drepturi. „Cred ca hartuirea sexuala nu este acceptabila si este o problema care trebuie rezolvata pentru totdeauna indiferent de persoana. Imi cer scuze tuturor celor pe care i-am jignit si celor care au fost victime”, a spus Donna Karan, adaugand ca nu crede ca este vorba doar despre Harvey Weinstein.

Comportamentul lui Harvey este unul inacceptabil, de neiertat poate. Desigur, cu siguranta mai sunt o multime de alti producatori care profita de pozitia lor si injosesc femeile din industrie, insa demascarea lor este un pas in fata. Totodata, faptul ca atat de multe actrite importante de la Hollywood sprijina aceasta initiativa si sustin drepturile femeii ne fac sa credem ca poate generatiile urmatoare nu vor fi nevoite sa accepte astfel de tratamente pentru a-si urma visul.

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people