Ancheta privind divulgarea ilegală de informații din dosarul medical al lui Kate Middleton a ajuns la final. Ce au anunțat oficialitățile britanice

La mai bine de doi ani de la incidentul care a stârnit îngrijorări privind confidențialitatea datelor medicale ale lui Kate Middleton, autoritățile britanice au anunțat încheierea anchetei.

Ancheta privind divulgarea ilegală de informații din dosarul medical al lui Kate Middleton a ajuns la final. Ce au anunțat oficialitățile britanice

Biroul Comisarului pentru Informații din Marea Britanie (ICO) a anunțat că a finalizat ancheta privind încălcarea confidențialității dosarului medical al lui Kate Middleton.

Prințesa de Wales, în vârstă de 44 de ani, a fost internată în ianuarie 2024 la The London Clinic pentru o intervenție chirurgicală abdominală. Două luni mai târziu, presa a relatat că cel puțin un angajat al spitalului ar fi încercat să acceseze în mod ilegal fișa sa medicală.

„S-a încheiat investigația penală privind obținerea și divulgarea ilegală a informațiilor medicale către o terță parte, fără consimțământul operatorului de date, în legătură cu încălcarea raportată de The London Clinic în martie 2024”, a precizat ICO pe 17 iunie.

Potrivit publicației The Mirror, angajatul din domeniul medical implicat în incident a fost concediat în urma unei anchete interne. Acesta a primit un „avertisment oficial”, iar autoritățile au considerat că „o astfel de măsură reprezenta un răspuns adecvat și proporțional”. Reprezentanții ICO au subliniat că fapta a implicat „utilizarea deliberată și abuzivă a unor informații personale extrem de sensibile și intenția de a le divulga în schimbul unui câștig financiar, reprezentând o încălcare clară a încrederii”.

Ian Hulme, director executiv pentru supraveghere și reglementare în cadrul instituției, a declarat:

„Oamenii trebuie să poată avea încredere că informațiile personale pe care le oferă instituțiilor medicale sunt în siguranță și protejate împotriva exploatării. Atunci când această încredere este încălcată, este normal ca legea să ne permită să intervenim.”

„Nu vom ezita să inițiem urmărirea penală atunci când considerăm că aceasta este necesară și proporțională.”, a mai adăugat el.

La rândul său, un purtător de cuvânt al The London Clinic a transmis pentru The Guardian:

„Suntem cu toții foarte mândri că oferim cele mai înalte standarde de îngrijire și discreție pentru fiecare pacient al The London Clinic. Ne bucurăm că și colaborarea noastră cu ICO a dus la încheierea acestui incident trist și izolat. Nu au existat încălcări ale reglementărilor din partea spitalului.”

Kate Middleton s-a retras din viața publică după operația abdominală suferită la începutul anului 2024 pentru a se recupera. În martie 2024, ea a dezvăluit public că a fost diagnosticată cu cancer și că a început tratamentul.

După ce a petrecut mare parte din anul 2024 departe de aparițiile oficiale, Prințesa de Wales a anunțat la începutul lui 2025 că boala se află în remisie.

„Este o ușurare să știu că sunt acum în remisie și rămân concentrată asupra recuperării. Așa cum știe oricine a trecut printr-un diagnostic de cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Sunt multe lucruri frumoase care mă așteaptă. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru continuu”, a transmis ea într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

În mai 2026, Kate a efectuat o vizită oficială în Italia, prima deplasare în străinătate în calitate oficială după ce și-a făcut public diagnosticul de cancer.

„Această vizită reprezintă un pas important în procesul de recuperare al prințesei. Ea își găsește o mare bucurie în această muncă”, a declarat atunci un consilier regal pentru PEOPLE.

Kate Middleton s-a întors la Royal Ascot după 2 ani

Prințesa de Wales, Catherine, a revenit la Royal Ascot după o absență de doi ani, marcând astfel una dintre cele mai așteptate apariții ale sale de după problemele de sănătate cu care s-a confruntat în 2024. În vârstă de 44 de ani, Kate Middleton i s-a alăturat prințului William în cadrul tradiționalei procesiuni regale din a doua zi a evenimentului, desfășurat miercuri, 17 iunie, la hipodromul Ascot, în Anglia.

Aceasta este prima sa participare la Royal Ascot din 2023. În 2024, Prințesa de Wales a lipsit de la celebrul festival ecvestru după ce a fost diagnosticată cu cancer și s-a retras pentru o perioadă din viața publică, concentrându-se pe tratament și recuperare.

Pentru această apariție, Kate a ales o rochie semnată Roksanda, pe care a mai purtat-o în trecut cu două ocazii. Prima dată a îmbrăcat-o în timpul vizitei oficiale din Jamaica, în martie 2022, iar apoi a reapărut cu aceeași piesă la Wimbledon, în iulie 2022.

Prințesa și-a completat ținuta cu pantofi Gianvito Rossi, un clutch Anya Hindmarch și o brățară Nigel Milne care i-a aparținut regretatei Prințese Diana, un detaliu cu o puternică încărcătură emoțională.

Aceasta a fost cea de-a șasea participare a lui Kate Middleton la Royal Ascot, festivalul hipic de cinci zile devenit una dintre cele mai elegante și spectaculoase tradiții britanice, la care familia regală este prezentă an de an.

Citește și:
Hugh Jackman și Sutton Foster se confruntă cu primele obstacole în relație: „Începe să înțeleagă cât de singură…”

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people