Prinții de Wales, imagine inedită alături de întreaga familie

Prinții de Wales, William și Kate Middleton, au publicat imaginea anuală de Crăciun prin intermediul căreia transmit urări de bine. Vezi fotografia inedită alături de toți copiii lor.

Prinții de Wales, imagine inedită alături de întreaga familie

Prinții de Wales au fost într-o dispoziție însorită anul acesta, atunci când au ales imaginea de familie publicată înainte de Crăciun. Dacă, în mod tradițional, aceștia publicau o imagine în ton cu anotimpul, de data aceasta au ales un cadru mult mai văratic, dar care transmite energie pozitivă și stârnește zâmbete.

Așadar, Prinții de Wales, alături de cei trei copii ai lor, Prințul George, în vârstă de 9 ani, Charlotte, de 7 ani, și Louis, de 4 ani, au apărut pe felicitarea de sărbători ținându-se de mâini și îmbrăcați lejer, în timpul unei plimbări. Cei doi prinți poartă jeanși, o ipostază foarte relaxată, în care sunt văzuți doar rareori în public. Copiii poartă toți pantaloni scurți.

Imaginea publicată de prinții de Wales cu ocazia Crăciunului a fost realizată de fotograful Matt Porteous, și a fost însoțită, pe contul oficial de Instagram al acestora, de textul: „Împărtășim o nouă imagine de familie drept felicitare de Crăciun anul acesta.” Imaginea a fost surprinsă în Norfolk, pe domeniul regal Sandringham, acolo unde prinții au o casă, Anmer Hall, pe care Kate Middleton o preferă între toate reședințele regale.

Cu un an în urmă, prinții de Wales, pe atunci încă duci de Cambridge, au publicat o imagine dintr-o vacanță în Iordania, țara în care Kate Middleton a trăit vreme de doi ani în copilărie, când tatăl său lucra pentru British Airways.

Imaginea apare în mijlocul unei furtuni mediatice ce îi are în centru pe Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, care și-au lansat de curând documentarul exploziv realizat pentru Netflix, documentar care conține declarații și dezvăluiri ce au făcut să vuiască presa tabloidă britanică, dar totodată a adunat multă simpatie pentru William și Kate, mereu puși de jurnaliști în opoziție cu cuplul care a decis să renunțe la îndatoririle și privilegiile regale.

Copiii prinților de Wales vor sărbători Crăciunul în primul rând la școală anul acesta, instituția la care învață anunțând deja că elevii vor performa pe scenă pentru serbarea anuală. Pentru familia regală va urma, probabil, o sărbătoare sobră, dat fiind că este primul Crăciun fără Regina Elisabeta a II-a. Conform tradiției, ziua de Crăciun este mereu celebrată la Sandringham.

Citește și:
Vedete la ELLE Style Awards 2022 (GALERIE FOTO)

Foto: arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people