Ana Dumitrașcu este o actriță care-și propune să-și păstreze un puternic angajament contestatar și să doboare prejudecățile care există în industrie (și nu numai) prin implicarea în proiecte cu valențe sociale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/ana-dumitrascu.jpg)
Unul dintre filmele pe care le-am așteptat cu nerăbdare anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost Jurnalul unei cameriste. Pe lângă faptul că e semnat de Radu Jude, regizorul care perturbă normele și care-și folosește arta ca mijloc de conștientizare și recontextualizare a unor problematici sociale, lungmetrajul o are ca protagonistă pe Ana Dumitrașcu, o actriță pe care am remarcat-o pentru prima dată în urmă cu câțiva ani în filmul Imaculat. Am vorbit cu Ana despre migrația pentru muncă, ce o animă în prezent, frământări politice, patriarhat și colonialism. Discuția noastră a avut loc pe Zoom, când se afla în Republica Moldova la filmările unui viitor thriller, Fiica Vinificatorului, regizat de cineastul polonez Michał Szcześniak, unde are rolul principal.
Ana a făcut pasul spre meseria de acum după ce s-a îndrăgostit în clasa a XII-a de un băiat, care studia actorie la Cluj. Până atunci, era hotărâtă că o să facă medicină și lua meditații la biologie și chimie. I se părea extraordinar de interesant ce-i povestea despre actorie. A mers o perioadă scurtă la cursuri în București și a avut noroc că a intrat din prima la UNATC, pentru că nici n-a depus un efort considerabil.
Primul rol într-un lungmetraj a venit când era studentă. A jucat-o în Imaculat, film regizat de Monica Stan și George Chiper-Lillemark, pe Daria, o tânără care se luptă cu dependența de heroină și ajunge într-o clinică de dezintoxicare, în speranța că își va trata adicția. Pentru ea, Imaculat rămâne cea mai plăcută experiență de filmare și cea pe care o are aproape de suflet. Regizoarea trata actorii ca într-un atelier de creație, unde fiecare era invitat să vină cu propuneri și să-și aducă propria contribuție.
„La fiecare secvență încercam extrem de multe variante, ne lăsa să improvizăm foarte mult, să facem jocuri, să explorăm posibilitățile relațiilor dintre personaje. Avea o structură clară, dar era foarte interesată să descopere ce se poate întâmpla real, viu, între noi.”
Atunci, avea un stil de a lucra mai puțin atent. „Îmi făcusem un playlist, gândindu-mă că muzica asta o ascultă Daria, o întreagă poveste despre viața ei, despre ce face.” În perioada repetițiilor și a filmărilor, a stat închisă în casă, nu s-a văzut cu nimeni și nu a făcut nimic altceva decât acest proiect. Acum, n-ar mai trece prin asta, pentru că a evoluat ca actriță și lucrează mult mai tehnic.
„Era primul film, nici nu terminasem facultatea când am filmat Imaculat și am tratat întregul proces ca pe ceva aproape sacru, ceea ce la momentul ăsta n-aș mai face.”
În Jurnalul unei cameriste, inspirat liber de romanul lui Octave Mirbeau, Ana o interpretează pe Gianina, o muncitoare migrantă care lucrează pentru o familie cu posibilități materiale din Bordeaux. Ea se ocupă să-l îngrijească pe fiul soților Donnadieu, iar fiica ei speră neîncetat să se întoarcă mai repede în România și să fie din nou împreună. Filmul regizat de Radu Jude lasă spațiu de observație despre migrația feminizată și despre cum se transformă relațiile de muncă într-o eră dominată de capitalismul global. Distribuția este completată de Mélanie Thierry, Vincent Macaigne, Marie Rivière, Ilinca Manolache, Sofia Drăgoman și Liliana Ghiță.
Ana s-a întâlnit prima dată cu Radu Jude în contextul filmului Dracula, în care a jucat și ea. Când era la postsincron pentru voci, l-a întrebat ce mai pregătește și i-a povestit de acest proiect din Franța, pentru care era în căutarea unei actrițe. I-a spus regizorului, mai mult ca o glumă, că știe să vorbească franceză, dar nu era neapărat adevărat, pentru că nu mai făcuse această limbă din liceu, de vreo zece ani. „Aveam impresia în capul meu că mai știu franceză, dar am aflat un pic mai târziu în proces că nu mai știam.” I-a trimis trei secvențe, a dat probe, iar ulterior a primit și scenariul. Probele de casting au continuat, iar cineastul a fost de partea ei pe parcursul procesului, „pentru că, din ce am înțeles, producătorii francezi nu erau atât de convinși de franceza mea mai mult.”
După Dracula, își dorea enorm să mai lucreze cu el.
„Radu Jude scrie scenarii excepțional de bune, pentru că nu e deloc melodramatic, povestea e foarte bună, dar în același timp a introdus elementele lui specifice.”
Iar când un scenariu este atât de bine compus, crede că munca ei ca actriță este în proporție de 80% gata. „Dacă mai ai și un regizor care te ghidează bine e foarte simplu ce ai de făcut.”
Cel mai dificil i s-a părut să aibă o relație credibilă cu fetița româncă, pentru că ea nu este mamă. Trebuia ca prin sentimentele ei să arate detașarea unei mame care și-a abandonat intenționat copilului, dar care are, în același timp, dragostea firească a unui părinte.
„O mamă nu-și părăsește copilul de bine ce-i e, ci din pricina unui context. Își iubește copilul, dar trebuie să-și păstreze un soi de răceală medicală aproape, ca atunci când un doctor anunță un pacient că e pe moarte.”
La Q&A-ul de după proiecția de la TIFF, Ana a vorbit pe scenă despre cum munca domestică și de îngrijire a femeilor este de prea multe ori nevăzută, normalizată și neremunerată, și vine cu o foarte mare reziliență, epuizare și nedreptate.
„Cred cu tărie că anumite femei din anumite categorii sociale, femei care trec de o vârstă care nu mai e considerată acceptabilă în societate, femei care trec de o greutate, nu sunt respectate în societate și sunt invizibile, pur și simplu. Și e ceva extrem de trist, ce nici măcar nu se discută suficient din punctul meu de vedere.”
Completează cu faptul că Gianina, eroina din film, n-a trecut de pragul în care devine invizibilă, însă este o „imigrantă în altă țară, care își folosește toate resursele pentru a face o muncă considerată de jos, lucru cu care nu-s de acord, nu consider că există munci de sus, munci de jos sau munci nobile, nu cred în așa ceva.” Observă cum este amplificată punerea pe un piedestal a unui om prin intermediul muncii pe care o practică.
„În continuare societățile noastre sunt structurate pe niște snobisme din astea; că având o anumită meserie, ar trebui să respectăm un om mai mult. Iar astea, legate de aspectul fizic al unei femei sau de vârsta ei, sunt foarte subconștiente. Le practicăm cu toții, cred, într-o anumită măsură.”
Iar presiunea sistemelor de opresiune și patriarhatului sunt conturate tot mai mult în jurul nostru. „Este țesut prin toate fibrele noastre patriarhatul. Și mi se pare că nici nu ne dăm seama cât de misogini suntem cu toții, fără să vrem.” Climatul social și politic reprezintă, în principal, motivul pentru care femeile pleacă să facă muncă domestică și de îngrijire în vestul Europei și nu numai.
„Îmi vine să plâng când mă gândesc la cum sunt tratate aceste femei care n-au avut încotro din cauza unui sistem care le-a forțat să plece, să-și lase copiii, să practice niște munci sub nivelul lor intelectual de multe ori, din pricina lipsei de bani, de investiții în educație în România, pentru că de aici pornesc foarte multe probleme.”
Îmi spune cu o deplină asumare care sunt neajunsurile acute ale timpurilor dure actuale.
„Dacă s-ar oferi mai mult la cultură și la educație în România, poate că mai mulți oameni ar avea mai multe șanse aici să se dezvolte, să descopere mai multe domenii în care să profeseze și poate că n-ar mai pleca atât de mulți.”
Din experiența filmului, Ana a învățat să lucreze mai rapid. „Radu Jude e un regizor care își dorește să livrezi destul de repede și m-a antrenat și pentru alte proiecte. Ca actriță, mă simt mai capabilă după lucrul cu el la proiectul ăsta specific.” Filmul i-a deschis interesul către a se informa mai mult pe tema colonialismului, de care a început să fie tot mai preocupată, mai ales că lungmetrajul include astfel de referințe. Pe lângă asta, îmi spune că scrie o piesă de teatru în care încearcă să integreze subiectul.
„Colonialismul este strămoșul capitalismului nostru de astăzi și exact structurile care au fost formate în colonialism, inclusiv sclavia, modul oribil în care au fost tratați oamenii, rasismul, sunt moștenite mai departe și le folosim în continuare. Noi, europenii, trăim bine pentru că Europa a distrus, a decimat foarte multe popoare.”
Iar manualele de istorie continuă să perpetueze o istorie fabricată. „Nu doar că e o minciună, este ceva ce s-a scris în felul ăsta tocmai ca noi să nu păstrăm vina transgenerațională.”
Jurnalul unei cameriste se vede în cinematografele din România începând cu 20 noiembrie și este distribuit de Independența Film.
Foto: Sabina Costinel
Styling: Iulia Sturdza
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/9.-foto-credit-Sabina-Costinel-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/4.-Ana-Dumitrascu-in-filmul-Jurnalul-unei-cameriste.-foto-credit-Guy-Ferrandis-scaled-e1795033657729-978x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/3.-Ana-Dumitrascu-in-filmul-Jurnalul-unei-cameriste.-foto-credit-Guy-Ferrandis-scaled-e1795033751308-1024x794.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/2.-Ana-Dumitrascu-in-filmul-Jurnalul-unei-cameriste.-foto-credit-Guy-Ferrandis-scaled-e1795033785423-1024x787.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/1.-Ana-Dumitrascu-in-filmul-Jurnalul-unei-cameriste.-foto-credit-Guy-Ferrandis-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/3.-foto-credit-Sabina-Costinel-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/11/7.-foto-credit-Sabina-Costinel-683x1024.jpg)