Motivul pentru care nu vei vedea fotografii oficiale cu Prințul George și Prințesa Charlotte din prima lor zi de școală anul acesta

Tradiția regală spune că trebuie să existe fotografii oficiale din prima zi de școală a membrilor familiei. Așadar, de ce nu vor exista și anul acesta câteva?

Motivul pentru care nu vei vedea fotografii oficiale cu Prințul George și Prințesa Charlotte din prima lor zi de școală anul acesta

Anul trecut pe vremea asta, toată lumea se uita la Prințul George care îl ținea extrem de emoționat pe tatăl său de mână, în timp ce mergea spre prima lui zi de școală. Kate Middleton era gravidă și suferea de grețuri matinale, așa că Prințul William și-a dus singur băiatul cel mare la școală, și lumea s-a înghesuit să-l fotografieze în timp ce el a făcut cu mâna mulțimii.

Prințul George

Joia asta, Prințul George în vârstă de cinci ani, se va întoarce la Thomas’s Academy în Battersea pentru prima sa zi de școală de clasa întâi, însă fotografii și jurnaliștii nu au fost invitați să transmită de acolo.

Probabil te întrebi de ce. Ei bine, Emily Nash, corespondent regal pentru publicqația HELLO!, explică: „Timpul Prințului George la școală este privat și chiar dacă Ducele și Ducesa au distribuit o imagine din prima sa zi de la școala primară anul trecut, nu o vor face în fiecare an.”

Tradiția regală, aparent, dictează că copiii trebuie portretizați în prima zi de școală din viață, dar nu vor fi fotografiați în fiecare an.

Asta explică de ce am văzut atât de puține portrete cu George în prima sa zi la Westcare Montessori în ianuarie 2016, și cu Charlotte în timpul primei zile la Willcocks Nursery School în Kensington mai devreme anul acesta.

Dar, dacă stăm să ne gândim, există doar câteva poze cu Prințul William și Prințul Harry de pe vremea lor alături de Prințesa Diana.

Prințul George

Presa străină scrie că Prinţul George se va reîntoarce la şcoală în toamnă, pe 6 septembrie, şi va începe, de asemenea, şi lecţiile de balet anul acesta. Kate, Ducesa de Cambridge, este așteptată să-l însoțească pe George împreună cu soțul ei, la școală. Între timp, Prințesa Charlotte se întoarce la școală chiar azi.

Micuța, în vârstă de trei ani, și-a sărbătorit prima zi de grădiniță în ianuarie, iar Palatul Kensington a postat un set de fotografii cu aceasta, îmbrăcată într-un palton roșu și eșarfă roz, pe scările instituției.

George și Charlotte sunt așteptați pe 12 octombrie la o apariție publică, atunci când vor fi prezenți la nunta Prințesei Eugenie în Windsor.

Citește și:
Lucrul inedit pe care îl va învăța Prințul George când se va duce la școală

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people