La 89 de ani, Agnès Varda a avut cea mai cool ținută la Premiile Oscar 2018

Regizoarea de origine franceză Agnès Varda, în vârstă de 89 de ani, este oficial cea mai în vârstă nominalizată din istoria Premiilor Oscar.

La 89 de ani, Agnès Varda a avut cea mai cool ținută la Premiile Oscar 2018

La 89 de ani, Agnès Varda a fost nominalizată la secțiunea Cel mai bun documentar pentru filmul său, „Faces Places”, care urmărește călătoria ei cu JR, un fotograf a cărui muncă a apărut peste tot în lume, deseori ilegal.

În luna noiembrie a anului trecut a fost prima femeie regizor care a câștigat un premiu pentru întreaga carierea din partea Academiei. În mod evident, lui Varda nu îi păsa de faimă, premii sau bani, acest lucru fiind vizibil chiar atunci când misterioasa regizoare a lipsit de la prânzul organizat cu ocazia premiilor Oscar, trimițand în locul ei o siluetă din carton. Așa cum a mărturisit și la începutul acestei saptamani 'am trecut de la un film la altul, încercând să fiu o artistă, niciodată nu mi-am privit munca ca pe o carieră' .

Însă în seara aceasta pe covorul roșu, faimoasa regizoare a arătat ca o legendă a Hollywood-ului într-o ținută Gucci, cu un imprimeu cu trandafiri roz, care se asorta perfect cu părul ei roșu. Alegerea ținutei are sens având în vedere că faimoasa companie de lux Kering care deține grupul Gucci a organizat o petrecere în luna decembrie în onoarea premiului Oscar primit de Agnès Varda.

A post shared by Rachel Garrahan (@rgarrahan) on

Ținuta de mătase a fost ca o gură de aer proaspăt printre atâtea rochii de gală strălucitoare, și până la urmă aceasta e stilul lui Varda. Într-o noapte istorică, Agnès Varda a fost cea mai cool apariție de pe covorul roșu.

Citește și:
Adevăratul star de la întâlnirea nominalizaților la Oscar a fost cu totul și cu totul neașteptat

Text: Andreea Pacioras
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people