Kate Middleton, apariție elegantă la slujba de Paște alături de Prințul William și cei trei copii. Nu este prima dată când Prințesa poartă această ținută

Kate Middleton a impresionat prin apariția ei elegantă la slujba de Paște de la Windsor.

Kate Middleton, apariție elegantă la slujba de Paște alături de Prințul William și cei trei copii. Nu este prima dată când Prințesa poartă această ținută

Prințesa de Wales a demonstrat încă o dată că nu se teme să-și reutilizeze ținutele, atunci când a participat la tradiționalul serviciu religios de Paște al Familiei Regale, desfășurat duminica la Windsor.

Kate, în vârstă de 44 de ani, a ales o rochie midi nude, croită impecabil, semnată de brandul Self-Portrait, pe care o mai purtase în 2022, la prima sa apariție comună cu Prințesa Anne.

Pentru această ieșire, ea a accesorizat ținuta cu o pălărie asortată, un colier cu cruce și cercei lungi din perle, despre care se crede că sunt celebrii cercei Bahrain Pearl Drop, ce i-au aparținut Reginei Elisabeta a II-a. Pentru a completa look-ul, a ales pantofi maro cu vârf ascuțit și toc, și o geantă DeMellier.

Regele și Regina au condus o Familie Regală unită la slujba religioasă.

Charles și Camilla li s-au alăturat anul acesta Prințul și Prințesa de Wales, împreună cu cei trei copii ai lor, Prințul George, în vârstă de 12 ani, Prințesa Charlotte, de zece ani, și Prințul Louis, de șapte ani. De asemenea, au fost prezenți Prințesa Anne și soțul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, precum și Ducele de Edinburgh și fiul său, James, Earl of Wessex, în vârstă de 18 ani.

Ducesa de Edinburgh era așteptată, însă nu s-a simțit bine, în timp ce fiica ei, Lady Louise, era ocupată cu studiile.

Au lipsit în mod vizibil de la slujba de Paște (Easter Matins) de la Capela St George din Windsor prințul Andrew și fiicele sale, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie. Cu acordul Regelui, aceștia au făcut alte planuri și au absentat de la reuniunea tradițională. Surse apropiate au declarat că vor participa la evenimentele viitoare ale Familiei Regale, însă în circumstanțele actuale s-a decis să nu fie prezenți.

Membrii seniori ai familiei regale au fost conduși pe jos de către Prințul și Prințesa de Wales și copiii lor, pornind de la Castelul Windsor, în ciuda vântului puternic.

Grupul numeros, și remarcabil de tânăr, a discutat vesel în timp ce mergea. William și băieții purtau costume bleumarin și cravate. Prințesa Charlotte, îmbrăcată într-o rochie elegantă, peste care purta un palton călduros în nuanțe de camel, cu guler și manșete din catifea maro, părea încântată și a salutat mulțimea. Louis mergea mândru alături de ea.

În grup s-au aflat și Prințesa Regală și viceamiralul Sir Tim Laurence, precum și Ducele de Edinburgh și fiul său James.

Peter Phillips și logodnica sa, Harriet Sperling, au fost și ei prezenți, alături de fiicele lui, Savannah și Isla. Pentru prima dată, într-un semn al noii familii regale extinse, fiica doamnei Sperling, Georgina, în vârstă de 15 ani, a participat și ea, alături de viitoarele sale surori vitrege.

În cele din urmă, Regele și Regina au sosit cu Bentley-ul de stat, fiind întâmpinați în fața castelului de strigătele „God save the King” ale mulțimii. Camilla a purtat o rochie roșie din crep de lână, semnată Fiona Clare, și o pălărie creată de Philip Treacy, completată de o broșă care i-a aparținut Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles părea într-o dispoziție excelentă și și-a salutat cu căldură familia, în ciuda vântului rece, atingând-o afectuos pe umăr pe nepoata sa, Prințesa Charlotte.

După slujba de aproximativ o oră, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni pentru Familia Regală și s-a intonat imnul național, membrii familiei s-au îndreptat spre reședința decanului pentru a servi ceaiul împreună cu Decanul de Windsor, Preasfințitul Christopher Cocksworth.

După aproximativ 20 de minute, Charles a reapărut alături de Camilla, căreia i-a fost oferit un buchet frumos de flori de către Kit Bannan, în vârstă de 10 ani, membru al comunității Castelului Windsor.

Citește și:
Alina Pușcaș, dezvăluiri rare despre viața de familie. Cum se înțelege cu mama soțului ei: „Asta e cea mai mare plăcere a ei, chiar obsesie aș putea spune…'

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people