Interviu cu Dan C.Mihailescu: „Cine stie – Tace. Cine nu stie – Vorbeste…”

Cea mai recenta carte a lui Dan C. Mihailescu, Oare chiar m-am intors de la Athos?, a aparut la sfirsitul anului trecut la editura Humanitas. Am profitat de ocazie pentru a discuta cu autorul despre felul in care se intelege cartea cu tehnologia, despre snobism,dar si despre ingredientul secret care face o casnicie sa reziste peste 30 de ani.
 

Interviu cu Dan C.Mihailescu: „Cine stie – Tace. Cine nu stie – Vorbeste…”

ELLE: Cu ceva timp in urma faceati o pledoarie pentru snobism: „Snobii au un rol fertilizant in societate, eficient in slefuirea mo­ravurilor, dinamizant in circuitul informa­tiei”, spuneati in articol, insa evitind sa de­s­crieti snobul contemporan. Asadar, cum ara­ta el, snobul contemporan? Ce preocupari are? Mai e azi snobismul ce era pe vremea lui Misu Vacarescu-Claymoor?

D.C.M.: Sa stiti ca, in ciuda trecerii anilor, am ramas la fel de ingaduitor cu snobismul ca trambulina catre bunul-simt. Ca si cu kitsch-ul, care azi poate sa para derizoriu, jignitor si infect, dar miine e capabil sa devina aliat de nadejde al gustului artistic. Atita vreme cit lumea sfidatoarei ciocoimi post-’89, jungla „bastanilor”, mafia „gher­toi­lor” cu „gipane si mertane”, ca si multi­mea „mondenarilor”, a beizadelelor tru­­­fa­se etc. isi pastreaza un dram de consideratie (ba adesea si o secreta invidie!) fata de tot ce constituie bunul-simt al traditiei moral-estetice, nu e pierduta de tot speran­ta ca stilul neoromanesc al lui Ion Mincu, splendoarea loggiilor brancovenesti si puritatea arhitecturala a culelor de la Mal­da­resti vor invinge mizeria huidumelor de ciment, sticla si aluminiu in care se ingroa­pa de ani si ani lumea (neo)bogata a Bucu­restilor. Totul e ca lumea elitelor conservatoare, sfera paseismului cu blazon, sa nu se inchida elitarist, cu boiereasca obraz­nicie, in fata ignorantei lor. Sa le aratam pas cu pas unde gresesc, sa nu lasam blazonul breslei arhitecturale sa alunece ireversibil catre afacerism, miserupism si ar­ghirofilie antreprenoriala. Sa ne invin­gem blazarea si sa ne solidarizam imprejurul radacinilor, al valorilor seculare care ne justifica mindria, rezistenta si nostalgia nobletii de odinioara. Sa recitim Ghepar­dul lui Lampedusa, ca tot s-a reeditat re­cent la Humanitas versiunea integrala.

ELLE: Alt interviu, alta confesiune: „Nu mi-am inselat nevasta in 33 de ani de casnicie, nu am vrut sa am averi, nici macar nu mint”, spuneati cu ceva timp in urma, in Formula AS. Sinteti un barbat sarmant, dar fidel. Ce anume face o casnicie sa reziste mai mult de 30 de ani? Are vreo importanta ca sinteti un om daca nu evlavios, atunci macar preocupat de religie?

D.C.M.: Barbat sarmant… Zau, dati-mi voie sa ma indoiesc indelung. Dar fidel – da, fara doar si poate. Aveam 19 ani cind am intilnit-o pe Tania, ne stim din 1972, sintem casatoriti de 35 de ani, avem o fiica de 34, iar legatura noastra este insasi esenta miraculoasa a existentei mele. Am fost fascinat din copilarie de misterul feminitatii. Eram duhovnic, inca in pantaloni scurti, Gabrielei si Ginei, apoi Manuelei, Theodorei si – culmea – Silviei, cea cu zece ani mai mare si care m-a trecut, cu dul­ce rabdare, in regnul masculin. Feminita­tea ramine pentru mine un univers magnific si stupefiant, cu tot cu demonismul, bovarismul, angelismul ipocrit, kareninismul, ama­gi­rile, otravurile, ororile si extazele sale. Si cred ca asta se simte. Sa stiti ca 80% din publicul emisiunii mele de la Pro Tv este feminin, iar dintre cei care ma opresc a­proa­pe zilnic pe strada scorul e cam de zece la unu in favoarea doamnelor. Setea de iubire, foamea de suflet, tristetea, singuratatea, debusolarea, dorul de duca, deficitul de afectiune, intelegere si omenie caracterizeaza preponderent publicul fe­minin. Asta, de cind lumea.

ELLE: Care credeti ca e cel mai grav pacat de care va faceti vinovat (si pe care, desigur, il puteti marturisi intr-o revista citita de femei)?

D.C.M.: Pacate am avut, ce-i drept, putine fata de fetele si femeile care mi-au intersectat drumul in viata. Maica-mii nu i-am alinat ultimii ani asa cum i s-ar fi cuvenit. Taniei inca nu i-am aratat apasat ca, fara ea, eram mort de mult. Ana, fiica noastra, nu stie nici azi cita fericire mi-a oferit ca proas­pat tatic, spalin­du-i scutecele si ascultindu-i ginguritul, noap­te de noapte, intr-un bloc infect din Balta Alba si care, gratie ei, se metamorfoza brusc intr-o pestera cu diamante, demna de Hali­ma. Dumnezeu nu este niciodata intre tine si cei pe care-i iubesti. El este intotdeauna deasupra. Nu depinde decit de vointa ta sa te intinzi catre El, ori sa-l astepti in salasul tau. Omul gotic versus omul sofianic, in viziunea lui Blaga. Mina intinsa ca o sageata catre inalt, fata de causul rabdator deschis catre niciodata anuntata venire a (porumbelului) sfintului duh. Cel mai grav pacat de care ma fac vinovat e ca nu am fost niciodata un bun conducator de credinta pentru cei iubiti. Am produs mai mult neliniste decit siguranta.

ELLE: Cea mai recenta carte a dvs. relateaza calatoria pe care ati facut-o la Muntele Athos, destinatie foarte frecventata si de ai nostri nouveaux riches. E „la moda” sa mergi la Athos? Ce v-a minat pe dvs. intr-acolo?

D.C.M.: Oh, nu, va rog sa ma credeti, drumul meu la Sfintul Munte nu s-a datorat nicidecum trend-ului actual. Ba chiar am fost socat sa ma vad asociat elanurilor de tip Becali, chit ca nu am nimic de reprosat celor care se invrednicesc cu atari pelerinaje. Prin februarie 2011, m-am trezit invitat de un vechi prieten, Costion Nicolescu, sa insotesc dupa Pasti un grup de pictori din grupul Prolog – Constantin Flondor, Horea Pastina, Mihai Sarbulescu, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu s.a. – intr-un drum athonit, la Pro­dromu, Lacu, Vatopedi s.a. Costion implinise aceeasi misie in 2010, dar eu am acceptat-o intr-o teribila inconstienta. Va dati seama cit de ageamiu eram, daca initial am intrebat unde „vom” dormi, Tania si cu mine, nestiind ca femeile nu au voie in Sfintul Munte… Toata experienta am var­sa­t-o cu maximum de onestitate in aceasta carte (Oare m-am intors de la Athos?) lan­sata-n toamna trecuta la Tirgul Gau­dea­mus.

ELLE: Fragmentele din carte pe care le-am citit in Ziarul de duminica va dez­va­luie (daca mai era nevoie) harul de scriitor. E posibil ca drumul la Athos si cartea care i-a urmat sa fie preambulul unui viitor roman?

D.C.M.: Of! Si dumneavoastra spuneti asta ? De citiva ani, tot aud ca ar fi bine sa parasesc ifosele criticii si istoriei literare si sa ma apuc de roman, de memorii, de evo­cari. Sau macar de biografism. Adevarul e ca lumea este tot mai sastisita de tomuri scrobite, de scrisul la patru ace, iar criticii li­terari, de la Nicolae Manolescu si Adrian Marino la Daniel Cristea-Enache, dove­desc o foame de auto-etalare literara cu totul spectaculoasa. Mi-am revazut nu demult agendele-jurnal din 1970 incoace. S-ar face citeva volume pepenas, daca as taia unghiile cinismului, birfelor, circotelii. E teribil cit de mult eram dispus sa notez nu­mai raul din miile de intilniri scriitoricesti de care am avut parte! Nu se cade sa iesim chiar asa in lume, numai cu desuurile, mai ales ca publicul e numaidecit dispus sa ne judece breasla in termeni de alcoolism, adulter, oportunism si afacerism. Mai de­gra­ba as incepe o serie de evocari: de persoane si intimplari… Desi cred ca ideal pentru toata lumea ar fi sa ma apuc de bio­grafism literar, scriind fie povestea unor vieti (Eminescu, I.L. Caragiale, Cioran, Eliade, Noica), fie a unor curente intelectual-artistice (pasoptism, junimism, criterionism) prin in­termediul literaturii lor epistolare. Cit de­s­pre Athos, nu stiu daca m-am intors de-a binelea de acolo. Trag nadejde ca-n pri­ma­vara lui 2012 Dumnezeu sa-mi mai in­ga­duie un drum intr-acolo, poate ma dumiresc…

Doru Iftime

Foto: Alex Galmeanu
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people