Gigi Hadid se mândrește cu fiica ei. Ce fotografie a făcut publică modelul

Gigi Hadid nu ratează nicio ocazie să se mândrească cu fiica ei și de data asta ne surprinde cu o nouă fotografie cu ea.

Gigi Hadid se mândrește cu fiica ei. Ce fotografie a făcut publică modelul

Gigi Hadid are toate motivele să se mândrească cu fiica ei. Modelul în vârstă de 25 de ani a împărtășit cu urmăritorii ei de pe Instagram o nouă fotografie adorabilă cu micuța ei, în care o ține în brațe.  

Gigi Hadidi este extrem de discretă în ceea ce o privește pe fiica sa și până acum nu a publicat imagini și cu chipul ei.

Nu este pentru prima dată când Gigi Hadid ne încântă cu o imagine adorabilă cu fetița ei. De Halloween, ea a distribuit pe rețelele de socializare o fotografie cu Zayn Malik, partenerul ei, alături de fiica lor. 

Recent, Gigi Hadid a redactat o scrisoare emoționantă către fanii ei, prin care le mărturisește care sunt sentimentele care au încercat-o după ce a născut. „Vreau să rămână scris… Când spun mulțumesc mă gândesc la multele daruri generoase pe care le-am primit și pentru care nu am apucat să mulțumesc public. Sunt copleșită de multiplele lucruri frumoase cu care cea mică a fost răsfățată deja de către oamenii la care țin. DAR mesajele de mulțumire sunt pe drum – dacă nu am postat despre ceva, asta nu înseamnă că e vorba despre o lipsă de recunoștință. Sunt doar o proaspătă mămică ce încearcă să-și rezolve lucrurile și să și doarmă”, a scris Gigi Hadid.

Gigi Hadid și Zayn Malik au anunțat că au devenit pentru prima dată părinți pe 24 septembrie. „Fetița noastră este aici, sănătoasă și frumoasă. Este imposibil să încerc să exprim în cuvinte cum mă simt acum. Dragostea pe care o simt față de această mică ființă este dincolo de înțelegerea mea. Sunt recunoscător să o cunosc, mândru să o numesc a mea și fericit pentru viața pe care o vom avea împreună”, a scris Zayn Malik la vremea respectivă.

Gigi Hadid a publicat și ea pe Instagram o postare în care anunță că a devenit mamă, alături de un mesaj special. „Fiica noastră a venit pe lume în acest weekend și deja ne-a schimbat lumea. O iubesc atât de mult!”, a fost mesajul scris de model.

Citește și:
Lili Sandu și Silviu Țolu și-au botezat băiețelul și au dezvăluit imagini inedite de la eveniment

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people