Fotografie specială cu Prințul Philip alături de bunica modelului Cara Delevingne

Modelul Cara Delevingne a împărtășit o fotografie a bunicii sale cu Prințul Philip.

Fotografie specială cu Prințul Philip alături de bunica modelului Cara Delevingne

Cara Delevingne (28 de ani) a decis să contribuie la valul impresionant de imagini de arhivă cu Prințul Philip în tinerețe, scoțând la iveală o fotografie alb-negru din albumul de familie.

În această imagine, bunica modelului, Angela Delevingne, și viitorul duce de Edinburgh apar pe o plajă din Veneția, în 1938. Fotografia a fost făcută de Edward, pe atunci proaspătul soț al Angelei.

Sora Carei, Poppy (34 de ani), a postat, de asemenea, fotografia, scriind: „Verii mei își amintesc că a spus că, după ce l-a întâlnit, s-a gândit ca într-o bună zi va fi un soț foarte bun. Câtă dreptate avea.”

Philip, care avea 17 ani în fotografie, s-a căsătorit în 1947 cu Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii. Întâlnirea sa cu Regina Elisabeta a avut loc când aceasta avea doar 13 ani, iar căsătoria lor a avut o longevitate uimitoare, de peste 73 de ani. După căsătorie, Philip a devenit Duce de Edinbugh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinț al Regatului Unit în 1957.

Potrivit Page Six, Angela Delevingne nu a ajuns întâmplător pe o plajă italiană în compania unui prinț. Era și ea născută într-o familie de aristocrați. Tatăl ei era viconte și mătușa maternă era mama vitregă a Edwinei, soția lordului Mountbatten. Lordul Mountbatten, devenit cunoscut publicului tânăr și datorită serialului The Crown, a fost unchiul prințului Philip și vărul secund al reginei.

Angela a avut patru copii cu Edward și a fost căsătorită 37 de ani, până la moartea acestuia, în 1974. Ea a murit la 102 ani, în 2015.

Charles, unul dintre fiii cuplului, este dezvoltator imobiliar și tatăl Carei și al lui Poppy. Mama lor, Pandora, este prietenă cu Sarah Ferguson, ducesa de York, iar bunica lor maternă era damă de companie a prințesei Margaret. Având această impresionantă familie, cele două surori și modele au crescut într-un conac din Belgravia.

Citește și:
Mesajul emoționant transmis de Prințul William după moartea bunicului său, Prințul Philip

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people