Emily Burghelea, confesiuni despre provocările din viața ei de când este mamă a trei copii: „Avem o regulă pe care ne-am promis să o respectăm mereu”

Emily Burghelea a vorbit despre schimbările din viața ei de când are trei copii, mărturisind că activitățile de cuplu au devenit mai rare.

În luna octombrie a anului trecut, Emily Burghelea a devenit din nou mamă. Ea a născut cel de-al treilea copil, o fetiță pentru care a ales numele Elisabeta Teodora. Creatoarea de conținut și soțul ei, Andrei, au devenit părinți pentru a treia oară. Ei mai au împreună doi copii, pe Amedea și pe Damian.

Emily Burghelea, despre schimbările de când este mamă a trei copii

Emily Burghelea a devenit în toamna anului trecut mamă pentru a treia oară, o experiență pe care o trăiește cu mai multă încredere și asumare, după ce a trecut deja de două ori prin această călătorie a maternității.

Într-un interviu acordat recent, Emily Burghelea a vorbit despre schimbările din viața ei de când are trei copii, mărturisind că activitățile de cuplu au devenit mai rare dar mai interesante.

„Cred că unul dintre cele mai provocatoare, dar și amuzante momente pentru noi, ca și cuplu, a fost într-o seară în care ne-am propus, foarte ambițios, să avem „timp de cuplu” după ce adorm toți copiii. Planul suna minunat: cină liniștită, un film, discuții în tihnă… vis romantic, nu altceva! Doar că, în realitate, Elisabeta s-a trezit fix când am aprins luminile din bucătărie, Damian a venit după o oră să ne spună că îi este sete, iar Amedea a coborât să ne povestească ceva „foarte important despre viață” la 22:30. La un moment dat, stăteam amândoi pe hol, fiecare cu câte un copil în brațe, și ne-am privit cu un amestec de oboseală, râs și resemnare. În secunda aia, ne-am dat seama că acesta era, de fapt, „timpul nostru de cuplu” acum. Nu romantizat. Nu perfect. Dar profund real”, a povestit ea pentru VIVA!.

Fosta prezentatoare a declarat că este norocoasă că are parte de sprijinul necondiționat al soțului ei.

„Andrei este foarte atent cu mine mai ales în perioada aceasta, în care am fost mai sensibilă, mai fragilă emoțional și cu multe transformări interioare. El a știut să fie prezent, să tacă atunci când aveam nevoie de liniște și să fie sprijin atunci când simțeam că mi se clatină echilibrul. Ca în orice cuplu, există și momente delicate. Oboseala, ritmul intens, grijile pentru cei mici… toate pot tensiona uneori atmosfera. Dar noi avem o regulă pe care ne-am promis să o respectăm mereu: nu ne culcăm niciodată supărați”.

Chiar dacă viața de cuplu s-a schimbat radical, Emily Burghelea și soțul ei încearcă să petreacă mai mult timp doar ei doi.

„Recunosc, la al treilea copil, „date-urile romantice” au devenit mai rare și mai… creative. Ultima oară când am ieșit doar noi doi a fost într-o seară în care bunicii au rămas cu copiii, iar noi am fugit, la propriu, la o cină simplă, fără planuri mari. Nimic spectaculos, nimic elaborat, dar pentru noi a fost o bucurie uriașă să stăm la masă, să vorbim în liniște, să ne privim fără să numărăm timpul. Nu a fost neapărat un moment „glamour”, ci unul real, cald, în care ne-am reamintit că, dincolo de rolurile de mamă și tată, suntem și doi oameni care se iubesc”, a mai zis ea.

Emily Burghelea, dezvăluiri despre lupta cu depresia postnatală

Emily Burghelea are o relație foarte apropiată cu fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare și le împărtășește atât momentele fericite din viața ei, cât și greutățile cu care se confruntă.

Fosta prezentatoare a vorbit pe larg despre lupta cu depresia postnatală și problemele cu care s-a confruntat în urmă cu câțiva ani, după ce a născut-o pe prima ei fetiță, Amedea.

„Furtunile hormonale au revenit și îmi era tare frică să nu ajung iar în punctul acesta….,
Țin minte că veneam de la mare, eram pe autostradă, Andrei conducea, Amedea avea cam 3 luni, era în scoică și plângea.
Plângea ea și plângeam și eu cu ea. Mi s-a părut un drum atât de greu… În momentul în care am ajuns acasă, l-am rugat pe Andrei să meargă sus cu ea să o culce. I-am spus exact așa: ‘Să o chemi pe mama ta să aibă grijă de Amedea. Eram într-un fel de transă, am rămas singură și, deși în general nu beau, am desfăcut o sticlă de șampanie și am dat-o efectiv pe gât. Din acel moment mi s-a rupt filmul”.

Creatoarea de conținut a mărturisit că, ulterior, a aflat de la soacra ei că a luat foarte multe pastile, însă ea nu își amintește acel moment.

„M-am trezit peste câteva ore, cu mama soacră care mă mângâia pe spate și spunea: ‘Ce ai vrut tu să faci? Cum să faci așa ceva…’ Nu înțelegeam la ce se referă… nu-mi mai aminteam nimic. Însă se pare că, după ce am dat pe gât sticla de șampanie, m-aș fi dus la dulapul cu medicamente și efectiv am luat pastile.

Multe pastile. Puteam să nu mă mai trezesc. Aveam 20 și ceva de ani și același zâmbet larg pe față mereu. Eram bine până când, din senin, nu mai eram. Stările astea trebuie luate în serios. Și de multe ori este greu să verbalizez. Abia acum, la 4 ani după incident, sunt ok să vorbesc despre asta, deși, în acest moment, când scriu aceste rânduri, am lacrimile în bărbie”', a spus ea.

Emily Burghelea și-a continuat confesiunea povestind despre stările prin care a trecut după ce l-a adus pe lume pe cel de-al doilea copil al ei, Damian.

„La Damian a fost diferit, pentru că stările emoționale au fost somatizate. Și m-am îmbolnăvit. Nu știa nimeni ce am, umblam prin spitale cu furia laptelui și o durere inexplicabilă în partea dreaptă, jos. Voiau atunci să mă opereze de apendicită. Credeau că am apendicită — durerile erau groaznice, făceam febră, aveam frisoane și mă simțeam groaznic”, a mărturisit ea.

Citește și:
Motivul pentru care Anca Dinicu nu se gândește la a avea al doilea copil: „E cam târziu și peste câțiva ani'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people