Emilia Clarke mărturisește că a fost operată pe creier de trei ori în timp ce filma Game of Thrones

Actrița britanică Emilia Clarke vorbește despre problemele grave de sănătate pe care le-a avut în timp ce filma unul dintre serialele momentului.

Emilia Clarke mărturisește că a fost operată pe creier de trei ori în timp ce filma Game of Thrones

„Chiar când toate visurile mele din copilărie păreau să devină realitate, aproape că mi-am pierdut minţile şi apoi viaţa. Nu am vorbit niciodată în public despre această poveste, dar acum este timpul.” Emilia Clarke, interpreta lui Khaleesi în Game of Thrones, a dezvăluit într-un editorial din The New Yorker drama prin care a trecut imediat după ce a terminat de filmat primul sezon al serialului. Se antrena la sală când a început să simtă o oboseală foarte puternică și să-și piardă cunoștința. S-a trezit la spital. Avea 24 de ani când a fost diagnosticată cu hemoragie subarahnoidă, o afecţiune gravă cauzată de sângerarea în spaţiul dintre creier şi membrana înconjurătoare.

După o operație de 3 ore, Emilia Clarke s-a trezit cu dureri intense și cu afazie. „Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke. Dar nu am reușit să mi-l amintesc. În schimb, din gură îmi ieșeau cuvinte fără cap și fără coadă”, povestește aceasta. Lipsa controlului a făcut-o să-și dorească să pună capăt vieții și le-a cerut medicilor asta. Dar, după câteva zile, actrița și-a revenit și a părăsit spitalul, întorcându-se la filmări pentru sezonul 2 din GOT.

Pentru a reuși să acorde interviuri în turneul de promovare al serialului a trebuit să își administreze constant morfină și atunci când s-a dus din nou la un control a aflat că anevrismul își dublase dimensiunea și că șansele de a supraviețui sunt minime dacă nu se va opera din nou. Operația a eșuat, așa că la scurt timp a fost nevoie de o a treia.

„De această dată însă trebuia să ajungă la creierul meu prin metoda tradiţională – să-mi despice scalpul. Iar operaţia a fost făcută de urgenţă”, mărturisește Emilia Clarke, care a trebuit să fie internată o lună după aceea. A fost o perioadă foarte grea, în care a crezut că este în orice moment la un pas de moarte.

Astăzi, Emilia Clarke povestește că s-a vindecat și că se numără printre puținii norocoși care au supraviețuit unei astfel de afecțiuni, în parte datorat îngrijirilor medicale excelente. Actrița a deschis și o organizație caritabilă pentru persoanele care se află în recuperare după ce s-au confruntat cu probleme neurologice.

În luna mai se va lansa ultimul sezon al serialului care a făcut-o celebră. Clarke spune la finalul editorialului din The New Yorker: „Sunt foarte fericită că sunt aici pentru a vedea sfârșitul poveștii și începutul a ceea ce va urma.”

Citește și:
Actorii din „Beverly Hills 90210' s-au reunit în onoarea fostului lor coleg, Luke Perry

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people