Delia și-a transformat pasiunea pentru munte și mișcare într-un adevărat stil de viață.
Delia se numără printre artistele de succes din industria muzicală locală. Cu fiecare lansare, cântăreața stârnește admirația din partea publicului.
Cuprins
În ultimii ani, Delia și-a transformat pasiunea pentru munte și mișcare într-un adevărat stil de viață. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că Delia are un stil de viață activ și practică frecvent sport. Fie că aleargă în parc sau merge pe trasee montane, atât în România, cât și în străinătate, mișcarea face parte din rutina ei.
La doar o săptămână după ce a atras atenția prin performanța obținută la una dintre cele mai spectaculoase competiții de alergare montană din Europa, artista a acceptat o nouă provocare, de această dată pe meleaguri românești.
În weekend, cântăreața a luat startul la Bucovina Ultra Rocks by UTMB, competiție organizată la Câmpulung Moldovenesc și inclusă în prestigiosul circuit UTMB World Series, unul dintre cele mai importante din lumea alergării montane. Delia a reușit să parcurgă un traseu dificil de aproximativ 35 de kilometri, cu o diferență de nivel de peste 2.200 de metri, pe care l-a finalizat în 6 ore și 35 de minute.
Fotografiile postate de artistă pe rețelele de socializare ilustrează perfect cât de solicitantă a fost cursa. Delia apare plină de noroi, cu pantofii și jambierele acoperite de pământ, însă și-a păstrat zâmbetul pe tot parcursul aventurii.
La finalul competiției din România, Delia și-a descris experiența în stilul care a consacrat-o, plin de energie și umor.
„Eu vreau să fiu atlet. Încă o cursă nebună la Bucovina Ultra Rocks by UTMB. Fu greeeuuu… înclinat… și noroios… Sunt fericită taree… când fac asta! Punct!!”, a transmis artista fanilor.
Mesajul a fost însoțit de mai multe fotografii surprinse pe traseu, dar și de datele înregistrate de ceasul său sportiv. Potrivit statisticilor, Delia a parcurs 34,59 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 2.204 metri, în 6 ore și 35 de minute.
Delia, care recent a colaborat cu Irina Rimes, a fost criticată de mai multe ori pentru stilul ei vestimentar. Artista este cunoscută pentru ținutele excentrice pe care le poartă, însă acestea nu sunt de fiecare pe placul fanilor. Într-un clip publicat pe TikTok, cântăreața a răspuns acestor critici, spunând că prin natura meseriei sale abordează un stil mai extravagant, mai ales pentru că fanii care merg la concertele ei se așteaptă să vadă lucruri spectaculoase.
„Cam ce aș mai putea să răspund la întrebarea „Hei, Delia! De ce nu te îmbraci și tu ca un om normal?”… orice ar însemna asta… Pentru că nu sunt un om normal. E nevoie de o subtitrare, e nevoie să scrii. Adică, în momentul în care se postează un artist într-o ținută, el trebuie să specifice: „Hei, nu uitați: sunt artist, mă duc la concert.' Știți, concertul este ăla unde e o scenă, sunt lumini, reflectoare, oameni care plătesc un bilet și vor să vadă ceva spectaculos. Ceva spectaculos, nu un civil pe scenă, îmbrăcat normal. (…) „De ce nu te îmbraci normal?” Normal cum? Cam cât de normal?”, a transmis Delia pe TikTok acum ceva timp.
Acum ceva timp, Delia a spus cum se raportează la criticile primite pe social media. Artista a precizat că este obișnuită cu expunerea, având în vedere faptul că se află de mulți ani în lumina reflectoarelor, dar nu consideră că artiștii trebuie să ofere explicații celorlalți pentru tot ceea ce fac.
„De multe ori nu îmi pasă ce spun ceilalţi, nu citesc ştirile care apar despre mine – când mai aflu lucruri care se scriu despre mine, de regulă primesc link-urile de la oamenii din jurul meu. Mai citesc comentariile pe social media de la postările mele şi le mai răspund celor care îmi scriu. Dar în rest, de atâta timp de când sunt artist, m-am obişnuit cu expunerea. Nu spun însă că e normal să fii criticat doar pentru că eşti persoană publică şi că ni se spune adesea să ne asumăm acest rol, acest statut. Da, ni-l asumăm ca artişti, ca performeri, dar nu ca oameni care trebuie să dea explicaţii şi să se justifice pentru orice lucru pe care îl fac”, a declarat Delia în cadrul unui interviu pentru Adevărul.
Foto: Instagram