De ce Dani Oțil nu își poate lua fiul în vacanță: „De trei luni mă chinui, am tot zis că merge”

Dani Oțil a dezvăluit motivul pentru care nu poate merge în vacanță cu fiul său.

De ce Dani Oțil nu își poate lua fiul în vacanță: „De trei luni mă chinui, am tot zis că merge”

Dani Oțil este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune de la noi, care nu se sfiește să vorbească deschis în fața fanilor. De această dată, soțulGabrielei Prisăcariule-a dezvăluit internauților motivul pentru care nu își poate lua fiul în vacanță.

Dani Oțil a spus de ce nu-și poate lua fiul în vacanță

Prezentatorul TVa explicat în matinalul său de la Antena 1 că de câteva luni încearcă să îi facă lui Luca Tiago pașaport pentru a pleca în vacanță în străinătate. Din păcate, nici până acum nu a reușit să rezolve problema actelor, motiv pentru care cel mic nu poate merge cu părinții.

Dani Oțil a menționat că problemele din ultimii ani în ceea ce privește pandemia sau războiul din Ucraina au afectat ritmul în care se eliberează actele. Astfel, nici după 3 luni de încercări nu a reușit să îi facă băiețelului pașaport. Prin urmare, prezentatorul TV i-a cerut scuze celui mic și a spus că va pleca în vacanță doar cu mama lui.

„De trei luni mă chinui să-i fac celui mic pașaport, am tot zis că trece criza, războiul și pandemia și că o să ajung… Tati, îmi pare rău, dar o să merg cu maică-ta!”, a spus Dani Oțil în cadrul matinalului de la Antena 1, notează spynews.ro.

Summer Fashion Inspiration cu Maurice Munteanu
Editorul de modă ELLE Maurice Munteanu îți arată cum să porți cu succes piesele noului sezon

Prezentatorul a vorbit despre viața de părinte

Viața de părinte nu este deloc ușoară, iar Dani Oțil nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume. Prezentatorul TV a declarat recent căviațalui s-a schimbat considerabil de când s-a căsătorit, iar venirea pe lume a fiului său reprezintă cea mai mare responsabilitate. Deși Luca Tiago are doar câteva luni, tatăl lui are mari planuri pentru el. Prezentatorul a precizat că își va susține copilul în toate activitățile și îl va încuraja să fie tot timpul cel mai bun în orice face.

Cum acesta este pasionat de curse și de motoare, Dani Oțil a spus că își va susține fiul dacă îi va urma pasiunea. Ba mai mult, prezentatorul TV a precizat că va merge la fiecare competiție a băiatului său pentru a-i fi alături.

Citește și:
Vlad Gherman și Oana Moșneagu vorbesc despre finalul serialului Adela: „Am început să ne întristăm'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people