Ce face și cum arată acum Mihaela Tatu, celebra moderatoare a emisiunii ”De 3 x femeie”

Mihaela Tatu, celebra moderatoare a emisiunii ”De 3 x femeie”, revine în atenția publicului cu un nou proiect.

Mihaela Tatu se întoarce la prima ei pasiune, poveştile pentru copii! Cu o poveste de viaţă demnă de titlul emisiunii pe care a moderat-o ani de zile, De 3X femeie, Mihaela Tatu şi-a făcut un stil de viaţă din a se reinventa. Din uzină a trecut la contabilitate, de la contabilitate la radio, apoi la tv, s-a apucat de Facultatea de Psihologie după 40 de ani, a mers pe Camino şi a făcut escaladă.

Acum 30 de ani, când a decis să lase locul călduţ din fabrică pentru nesiguranţa lucrului într-un radio privat, s-a dus ca să citească poveşti pentru copii. A ajuns în schimb moderator la matinal, aşa că poveştile au rămas pentru altă dată. 3 decenii mai târziu, a venit şi vremea poveştilor. Este vocea – sau cum îi spun colaboratorii, e omul cu 1000 de voci şi iubire – celui mai nou proiect dedicat copiilor preşcolari, dar nu numai.

„Îmi trec prin fața ochilor tot felul de propuneri de proiecte. Eu sunt o persoană care judecă mai întâi cu inima și asta are și avantaje, dar și dezavantaje. Iar când a apărut un proiect cu povești pentru copii, inima mea pe loc a zis, da. Așa am ajuns eu în aventura Nani Nani, iar dacă o să ascultați cu atenție poveștile interpretate de mine, o să auziți pe fundalul lor o inimă care bate tare-tare. Da, da, e inima mea!”, spune Mihaela Tatu.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mihaela Tatu (@mihaela_tatu1)

Proiectul Nani Nani este iniţiat tot de un braşovean, ca Mihaela, care crede că poveştile nu se termină niciodată şi că ele sunt cele care ne inspiră şi ne păstrează sufletul de copil şi la maturitate. „Nimic nu se compară cu poveştile pentru copii. Momentul când Mihaela Tatu îţi interpretează prima poveste scrisă, când o reasculţi şi când o ascultă alţii, mai ales copiii şi vezi ce impact are este cel în care realizezi că nu ai venit degeaba pe Pământ”, spune Tudor Stoica, iniţiatorul proiectului Nani Nani.

Citește și:
Prin ce experiență neplăcută a trecut Ilinca Vandici în vacanță în Zanzibar

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people