Care este motivul pentru care Speak și Ștefania și-au amânat nunta

Speak și partenera lui, Ștefania, s-au logodit în timpul emisiunii Asia Express. Care este motivul pentru care și-au tot amânat nunta?

Care este motivul pentru care Speak și Ștefania și-au amânat nunta

Speak și Ștefania trăiesc de patru o poveste de dragoste. Artistul și-a cerut în căsătorie partenera în cadrul sezonului 3 din Asia Express, reality show-ul difuzat de Antena 1, acolo unde cei doi au participat împreună și au ajuns până în semifinală. Momentul a fost difuzat la televizor, fiind și prima cerere în căsătorie din istoria emisiunii.

În ciuda faptului că fanii sunt nerăbdători să îi vadă căsătoriți, se pare că vor mai avea de așteptat. Speak a dezvăluit când se va căsători cu partenera lui, Ștefania. Artistul a menționat că își dorește ca momentul să fie special, drept urmare cei doi trebuie să pună la punct toate detaliile astfel încât evenimentul să iasă așa cum își doresc. „Am cerut-o pe Ștefania atunci de soție însă în acest moment nu suntem nici eu și nici ea fierți pe nuntă. Nici n-am mai vorbit de treaba asta însă o să o facem după ce se termină cu pandemia. Și așa, ea va fi foarte stresată cu organizarea, pentru că ea se va ocupa de nuntă. Și dacă mai intervine și treaba cu pandemia, că trebuie doar un număr de persoane, nu e ok. Pentru că o dată o fac în viață și trebuie să iasă special”, a declarat Speak, potrivit click.ro.

Speak a adăugat că își dorește să fie prezenți toți oamenii dragi la nunta lui. „Mi-aș dori să fie toată lumea, să nu existe restricții, să nu fie doar o parte dintre persoanele dragi, să nu fie un număr limitat de oameni, cu distanțare socială şi până la o oră anume. Vreau ca toată lumea să fie fericită și sănătoasă. Pentru că mi-au murit câteva cunoștințe”, a precizat Speak.

Într-un interviu pentru revista VIVA!, Speak și Ștefania au vorbit cu sinceritate despre momentele grele pe care le-au întâmpinat pe parcursul celor patru ani de când sunt împreună. Cântărețul a fost cel care a mărturisit că în cazul lor comunicarea este foarte importantă și prin intermediul ei reușesc să rezolve eventualele probleme care apar în relația lor. „Orice problemă care apare între noi, deși chiar nu le pot număra pe degetele de la o mână, o rezolvăm prin comunicare. Fiecare își spune ofurile, discutăm și găsim calea de mijloc. Nu există orgolii între noi, nu există competiție, nu există nimic nenatural care poate denatura sentimentele sincere. Deci, prin comunicare cu sinceritate rezolvăm orice.”

Ștefania a declarat că ea și partenerul ei, Speak, sunt și prieteni, ceea ce îi ajută să discute mult mai deschis despre problemele lor. „Faptul că suntem în primul rând prieteni ne-a făcut să fim mereu deschiși unul față de celălalt, întotdeauna am discutat despre problemele care ne macină, care au legătură cu relația, acestea fiind minore, dar discutând am rezolvat de fiecare dată orice, punând încă o cărămidă la încredere.”

Citește și:
Alex Velea, dezvăluiri despre planurile pentru nunta cu Antonia

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people