Cabiria Morgenstern, fiica actriței Maia Morgenstern, a anunțat că este însărcinată.
Cabiria Morgenstern este însărcinată. Fiica Maiei Morgenstern a anunțat pe rețelele de socializare faptul că va deveni în curând mamă.
Pe Instagram, Cabiria Morgenstern a dezvăluit că este însărcinată. Anunțul ei a fost însoțit de mai multe imagini în care își arată cu mândrie burtica de gravidă. Actrița este discretă în ceea ce privește viața ei personală și nu a dezvăluit identitatea bărbatului cu care urmează să aibă un copil.
„Niște update-uri importante pe care nu le-am pus pe internet (decât prin story-uri, dar zic să rămână și aici pe amprenta digitală, pentru posteritate):
1. Sunt (deja foarte) gravidă. În ultimele câteva săptămâni am constatat că mai există persoane din viața mea care nu știau acest lucru.
2. Am dat (și luat!) disertația. Această informație este cu dedicație specială pentru @diana.buluga, pentru că m-a încurajat public aici pe insta și m-a pus în situația fără scăpare de a demonstra că pot :))
3. Cu ultimele forțe de dinainte de expulzie m-am pus pe organizat reprezentații AFCN-istice de Papiloma Party, deci stay tuned căci urmează vești despre când și unde se va relua spectacolul – în București și nu numai!
PS: acesta nu a fost un maternity shoot. I went there to serve face, dar @unstudiomic n-a ratat ocazia să prindă și burticul. Dar asta a fost acu’ mai bine de o lună – poate două? Sper să fac și un maternity shoot concret, dar momentan mi-e foarte greu să mă împac cu schimbările fizice, foarte rapide și intense în trimestrul 3. Dragi alte mămici, sunt deschisă la sfaturi în acest sens, dacă aveți!”, este anunțul făcut de Cabiria Morgenstern pe Instagram.
Cabiria Morgenstern este fiica actriței Maia Morgenstern și actorului András István Demeter, de altfel și actualul ministru al Culturii din partea UDMR. Maia Morgenstern mai are o fiică, pe Isadora Băltățeanu, la rândul ei actriță, din relația cu neurochirurgul Dumitru Băltățeanu, și pe Tudor Istodor, și el practicând actoria, din căsnicia cu actorul Claudiu Istodor.
Cabiria Morgenstern a studiat Actoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și deține un master în Theatre/Theatre Arts Management la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale.” De asemenea, a urmat cursurile celei de-a doua ediții a Academiei de Dans și Performance, un program inițiat de Centrul Național al Dansului București. Este consultantă artistică și colaborează cu diferite instituții teatrale, cum ar fi Teatrul Evreiesc de Stat, unde joacă în spectacolul Mesia regizat de Andrei Măjeri, sau cu Teatrul Avangardia, unde are un rol în spectacolul independent Imperium, regizat de Ricard Reguant, unde este în distribuție alături de mama ei.
Invitată la Radio România Actualități, Cabiria Morgenstern a vorbit deschis despre relația cu mama ei, Maia Morgenstern, dar și despre cum gestionează tensiunile și felurile diferite în care văd lucrurile.
„Sunt o fiică rebelă! Când se enervează mama mă sperii, dar în același timp încerc să o ascult, să o înțeleg, fac eforturi active de a comunica bine cu ea, de a-i fi alături, de a-i fi confident, de a fi prezentă și cu mintea și cu sufletul acolo. Simt că mama are nevoie de cineva care să fie acolo, tot timpul indiferent de orice! Suntem două pietre tari, ne cam batem cap în cap și este posibil să fi fost așa de când eram mică, doar să nu-mi amintesc eu foarte bine lucrurile. E așa o chestie stoică între noi, adică ne certăm – și chiar ne certăm! – și avem stiluri similare de abordare a unei situații… Dar nu mă plâng. Neapărat! Însă la final plângem. Nu e o ceartă cu țipat, e mai degrabă o discuție în contradictoriu, cu argumente pro și contra, pe ton ferm și uneori ridicat, dar până la urmă se ajunge undeva și abia apoi e consumul emoțional. Iar împăcarea vine cu lacrimi!”, a povestit Cabiria Morgenstern la Radio România Actualități.
De asemenea, Cabiria Morgenstern a punctat faptul că ea consideră că are o relație de prietenie cu mama ei.
„Relația noastră este bună, suntem prietene! Prietene care uneori se ceartă, prietene care nu întotdeauna suntem de acord, suntem oameni diferiți, avem tot felul de păreri, dar am libertatea de a le împărtăși cu ea!”, a mai spus Cabiria Morgenstern.
Foto: Instagram