Alina Eremia are o relație foarte apropiată cu fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Alina Eremia este una dintre cele mai îndrăgite voci din muzica românească. Melodiile sale încărcate de emoție reușesc să creeze o conexiune profundă cu publicul, iar fanii așteaptă mereu cu entuziasm noile sale proiecte muzicale și colaborări.
Cuprins
Alina Eremia are o relație foarte apropiată cu fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare, cărora le împărtășește detalii despre viața ei personală și profesională.
Cântăreața și-a anunțat fanii că va lua o pauză de pe TikTok pentru o perioadă nedeterminată, decizie luată din cauza problemelor tehnice cu care se confruntă pe această platformă de socializare.
„Bună, prieteni. Nici măcar nu știu dacă o să vedeți acest video, având în vedere că am probleme cu contul. Nu prea se postează, nu îmi afișează conținutul, dar eu îl fac oricum”, a povestit Alina Eremia. „Vreau să vă anunț că, până se remediază problema, o să iau o pauză de TikTok, pe o perioadă nedeterminată”.
Artista a ținut să le reamintească fanilor că peste câteva zile va lansa o nouă piesă, în colaborare cu Mihail.
„În cazul în care, din fericire, ajunge la voi acest video să știți că joi lansez piesă împreună cu Mihail.”, a mai spus Alina Eremia.
@alinaeremia.official #fyp ♬ sunet original – Alina Eremia
Ajunsă cunoscută încă din adolescență, Alina Eremia s-a confruntat cu numeroase provocări, printre care și dorința de a se încadra în tiparele impuse femeilor din showbiz.
„Avem tendința asta, să creștem repede, că viața asta de adult te atrage. (…) Noi am fost forțate să devenim femei mult mai rapid, da, mi se pare că procesul ăsta a fost mai accelerat. Am fost în văzul tuturor. (…) Eu oricum cred că și așteptările societății sunt puțin dezechilibrate și că se așteaptă în permanență să fim impecabile, acest calificativ care pe mine mă enervează. Mi se pare că oricum suntem mai taxate decât bărbații, în general”, a povestit Alina Eremia în cadrul podcastului moderat de Sore.
Această presiune a dus-o, la un moment dat, să urmeze regimuri alimentare extreme, care i-au afectat starea de sănătate.
„Cred că femeia are niște resurse fantastice. Și noi, în perioada în care era mici, cred că și noi am încercat să ne încadrăm în acele standarde. Țineam dieta cu iaurt și pofteam la tot ce era dulce posibil. Mi se pare că e un proces, mi se pare că lucrurile sunt mult mai blânde acum cu femeile, față de cum erau în trecut. Important e să îți dai seama că perfecțiunea e o iluzie și că frumusețea stă fix în imperfecțiuni și în vulnerabilități și că ar trebui să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, nu cum se așteaptă alții să fim”, a adăugat artista, conform sursei citate.
În cadrul unui interviu sincer oferit în podcastul Lianei Stanciu, Alina a vorbit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat din cauza unor trăsături fizice care o deranjau, precum dinții strâmbi și coastele proeminente. Cu timpul, a învățat să-și accepte imperfecțiunile și să le vadă ca parte a ceea ce o face unică.
„Am dinții strâmbi, coastele proeminente,” a mărturisit artista, amintindu-și cum aceste detalii o făceau să se simtă nesigură în fața camerei. Pentru a le ascunde, obișnuia să se filmeze din unghiuri specifice, evitând să le expună.
„Multă vreme am fost complexată de chestia asta. Mă filmam din anumite unghiuri pentru că nu voiam să se vadă,” a mai spus cântăreața, reflectând asupra luptei sale interioare pentru acceptarea propriului corp. Cu timpul, însă, Alina a reușit să-și depășească nesiguranțele și să adopte o atitudine pozitivă față de sine.
Foto: Instagram