Alina Eremia a fost plecată într-o vacanță în Veneția.
Alina Eremia s-a bucurat de o escapadă pe cinste la Veneția. Pentru artistă, a fost pentru prima dată când a vizitat această destinație, așa că a fost extrem de entuziasmată să exploreze cât mai mult și, de ce nu, să se convingă că merită să revină în Veneția și pentru a doua oară.
Pe contul ei de Instagram, Alina Eremia a împărtășit cu fanii câteva cadre în timp ce se plimba cu gondola pe canale. Artista a fost profund impresionată de frumusețea acestei destinații
„Prima dată în Veneția, orașul unde timpul pare că s-ar fi oprit. Frumusețea locului îți taie respirația”, a scris Alina Eremia pe Instagram.
Alina Eremia și Edi Barbu trăiesc de opt ani o poveste de dragoste. Cei doi sunt destul de discreți când vine vorba de relația lor, însă, uneori, artista mai vorbește despre iubitul ei. În luna ianuarie a anului 2024, artista a dezvăluit că s-a logodit cu partenerul ei, Edi Barbu, chiar de ziua de naștere a acestuia.
Alina Eremia a dezvăluit într-un interviu recent că nu s-a gândit până acum la nuntă, dar că intenționează să apeleze la o persoană specializată.
„Am tot discutat și am tot zis că o să sun un wedding planner. Nu e vorba că am amânat, ci pur și simplu au fost atât de multe urgențe în ultimul timp, încât a căzut cumva pe plan secundar. Cererea propriu zisă a durat 9 ani, deci nu ne grăbim cu nunta”, a povestit Alina Eremia pentru CIAO.ro.
În ceea ce privește rochia de mireasă, artista recunoaște că nu s-a gândit la acest aspect deoarece va avea cu siguranță un look ieșit din tipare.
„Nu am vizualizat rochia de mireasă, în general nu sunt foarte tradiționalistă în ceea ce privește look-urile, deci probabil o să aibă un twist rochia de mireasă”, a spus ea pentru sursa citată.
Mai mult, cântăreața nu s-a gândit nici la persoanele pe care le va alege pentru a le fi nași la nuntă.
„Nași? Nu! Acum mi-am dat seama că nu avem nași! Iubire, nu avem nași pentru nuntă! Trebuie să alegem, să facem selecția. Trebuie să facem casting! Sunt părinți spirituali și atunci e o sarcină destul de dificilă”, a mai sus ea.
În urmă cu ceva timp, Alina Eremia a făcut o serie de mărturisiri despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de partenerul. Artista se simte foarte fericită în relație și îl consideră pe Edi Barbu jumătatea ei.
„Sunt de opt ani într-o relație cu Edi, o relație extraordinar de frumoasă, o relație care a înflorit cât se poate de frumos, sunt foarte fericită, cred că este jumătatea mea. Inserez din când în când poze pe rețelele de socializare, pentru că lui nu-i place să apară nici în poze, nici în filmări, dar e imposibil atunci când surprind momente frumoase să nu deschid oamenilor o fereastră către lumea mea”, a spus Alina Eremia pentru VIVA!
Foto: Instagram