Detaliul surprinzător despre nunta Alinei Eremia cu Edi Barbu care a ieșit la iveală acum

Alina Eremia și Edi Barbu s-au căsătorit recent în secret.

Alina Eremia și Edi Barbu s-au căsătorit sâmbătă, pe 16 august. Ceremonia a avut loc la Palatul Snagov, într-un cadru de poveste. Artista și partenerul ei au făcut acest pas după nouă ani de relație. Cei doi s-au logodit la începutul anului 2024. 

Detaliul surprinzător despre nunta Alinei Eremia

Mai multe vedete din showbiz-ul românesc au fost prezente la nunta Alinei Eremia cu Edi Barbu, printre care Sore, Amalia Năstase și soțul ei, Răzvan Vasilescu, Antonia, Alexandru Ion și soția lui, Evelyne Vîlcu, Jo. De asemenea, Alina Eremia a ales ca la eveniment să aibă două rochii, una lungă, tip sirenă, cu dantelă și corset, și una scurtă, cu umerii goi și cu cristale. Conform surselor mondene, Alina Eremia și Edi Barbu i-au avut drept nași pe Lucian Ștefan Gîtiță, fondatorul Global Records, și soția lui.

Mircea, fratele Alinei Eremia, a recunoscut că pentru artistă nu au contat darurile invitaților de la nuntă, ci prezența lor a fost importantă. Cântăreața a fost extrem de recunoscătoare pentru faptul că oamenii dragi din viața ei i-au fost alături pentru a sărbători acest moment special. 

„Nu a avut ea nevoie de dar”, a spus Mircea Eremia la Știrile Antena Stars. 

Alina Eremia, primele declarații după ce s-a căsătorit

Pe Instagram, Alina Eremia a făcut primele declarații după ce s-a căsătorit cu Edi Barbu.

„Pentru că nu-mi încap în piele de fericire și mi-e greu să mă adun și nu aș putea să fiu succintă pentru că nu-mi ajung caracterele aici pe instagram ca să descriu tot ce am simțit ieri și cât am plâns de fericire (vedeți minutul 3:00), las aici un video care înglobează toată emoția zilei de ieri și cum se simte să te căsătorești cu sufletul pereche.
A fost sublim. A fost ca în povești. Le mulțumim celor care au fost alături de noi și ne-au ajutat să scriem cea mai frumoasă poveste a noastră”, a scris Alina Eremia pe Instagram. 

Mircea, fratele Alinei Eremia, detalii neștiute despre nunta artistei

Mircea Eremia, fratele Alinei Eremia, a oferit mai multe detalii despre nunta spectaculoasă a artistei. Acesta a recunoscut că pentru întreaga familie a fost o zi încărcată cu o mulțime de emoții.

„Și eu îi doresc să aibă parte de cea mai frumoasă relație alături de Edy și să înflorească împreună. A fost un eveniment foarte frumos. Clar că, atât eu, cât și întreaga familie, am avut emoții. A fost o zi minunată, cu un vibe foarte bun. Ne-am întrecut în emoții. Ziua a decurs neașteptat de frumos. Atmosfera a fost crescendă. Oamenii au fost puși pe distracție, muzica foarte bună, iar petrecerea a ținut până în zori”, a declarat Mircea Eremia pentru Spynews.ro.

În ceea ce privește organizarea, Alina Eremia s-a ocupat îndeaproape de planificarea nunții ei. La capitolul tradiții, artista și Edi Barbu au păstrat una singură.

„Da, Alina s-a ocupat de tot. A avut și ajutoare, însă ea a fost mâna de fier, pentru că este genul de persoană căreia nu îi scapă nimic și vrea ca totul să fie conform dorințelor sale. Eu am fost domnișor de onoare. Dintre tradiții, Alina a păstrat doar datul voalului jos. Furtul miresei nu s-a întâmplat. Nu cred că ar fi fost cazul, pentru că totul a fost super, super frumos și de poveste și nu cred că s-a simțit lipsa acestui moment.”

Alina Eremia și Edi Barbu au avut la nuntă șapte torturi spectaculoase. De asemenea, un moment care a emoționat pe toată lumea prezentă a avut legătură cu vizionarea unui clip special.

„Legat de cele 7 torturi, a fost un moment special. A avut imaginație Alina, se pare, și a făcut ca evenimentul să fie de poveste. Unul dintre cele mai emoționante momente, cel puțin pentru mine, a fost momentul în care s-a difuzat filmulețul în fața tuturor invitaților, iar toți aveau lacrimi în ochi. Alina a fost emoționată pe tot parcursul evenimentului. Însă au fost emoții constructive și normale, de altfel. Nu ținem tradiția cu ciorba de potroace. Vom avea o masă liniștită în familie, atât.”

Citește și:
Helen Mirren, dezvăluiri inedite despre relația cu soțul său, Taylor Hackford: „Am lucrat împreună, dar a fost mai degrabă o anomalie'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people