Alina Pușcău a făcut deja a doua ședință a tratamentului împotriva cancerului, urmând ca pe 18 septembrie să afle dacă tumorile s-au micșorat. Însă tratamentul nu este lipsit de efecte secundare, așa cum a dezvăluit chiar ea.
Alina Pușcău continuă tratamentul după ce a fost diagnosticată cu cancer de sân și vorbește deschis despre schimbările prin care trece. Fosta concurentă de la „Asia Express” le oferă periodic urmăritorilor informații despre starea sa.
Cuprins
După ce a primit diagnosticul de cancer, Alina Pușcău a ales să urmeze tratamentul la o clinică din Statele Unite ale Americii, unde se află sub supravegherea unei echipe de specialiști. Potrivit informațiilor făcute publice, costurile tratamentului ar depăși 500.000 de dolari.
Alina Pușcău a făcut deja a doua ședință a tratamentului împotriva cancerului, urmând ca pe 18 septembrie să afle dacă tumorile s-au micșorat. Vedeta în vârstă de 43 de ani a vorbit în numeroase dăți despre problemele cu care se confruntă după ședințele de tratament, ea păstrând legătura cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare.
Modelul a mărturisit într-un interviu că una dintre cele mai mari probleme este cauzată de durerile puternice de cap, din această cauză ea fiind nevoită și să apeleze la ajutorul doctorilor. De altfel, din cauza căderii părului, ea a decis și să se tundă.
„După ce fac chimioterapie local, 10 zile nu sunt om, 10 zile sunt… Chiar acum, n-am mai postat nimic, acum trei zile am fost la spital, m-am internat pentru că a trebuit să-mi bage medicamente foarte puternice că nu mai puteam, am foarte multă presiune în cap și în corp, din cauza la tratament. Tratamentul e mai puternic decât ce au în România și peste tot. Sunt 10 zile în care eu nu sunt om, eu nu pot să gândesc, nu pot să stau decât pe pastile. Încercăm să găsim un tratament cât mai bun, adică să fac tratamentul ăsta, dar să găsesc niște medicamente care pot să mă ajute să nu mai am durerile astea. Am dureri și nu mai pot. Vrei să renunți, îți vin în minte astfel de momente”, a spus Alina Pușcău pentru Spynews.ro.
În același interviu, fosta concurentă de la Asia Express a mărturisit că, atunci când aștepta rezultatul biopsei, deci încă nu știa dacă are sau nu cancer, a luat decizia de a se boteza în religia ortodoxă după ce, anterior, trecuse la religia evreiască.
„Mă duc la biserică la Sfântul Nectarie, am aflat că unde m-am născut, la biserica de lângă blocul meu este Sfântul Nectarie, aceeași biserică la care mă duc în L.A. Și m-am dat în religia ortodoxă, că eram în religia evreiască, M-am dat în religie când așteptam rezultatele pentru biopsie, așteptam să văd dacă am cancer sau nu, mi-am făcut botezul. Am făcut botezul și m-am dat în religia mea. Și de atunci viața s-a schimbat. Acum eu sunt ortodoxă. Eu trebuia să mă căsătoresc cu un evreu și am fost logodită și din cauza asta trecusem la religia evreiască”, a mai spus Alina Pușcău.
Alina Pușcău a povestit pe rețelele de socializare cum a decurs a doua ședință a tratamentului împotriva cancerului. Vedeta în vârstă de 43 de ani a apărut în mai multe clipuri postate pe rețelele de socializare, chiar de pe patul din spitalul din California.
Cu branula în mână și vizibil slăbită, vedeta a povestit că are cu ea mai multe obiecte religioase și a mulțumit fanilor pentru mesajel emoționante și urările de sănătate pe care le-a primit.
„Este greu, dar suntem toți împreună în asta. Lansez o linie specială de bijuterii împreună cu Loraida pentru a finanța îngrijirea femeilor care au nevoie”, a povestit modelul chiar de pe patul de spital.
Alina Pușcău chiar a și arătat fanilor unul dintre modelele de bijuterii la care lucrează.
„Zâmbete interioare și soare. Noul meu design de colier și brățară este menit a aduce noroc și a strânge fonduri vitale pentru femeile care au nevoie de îngrijire”, a mai zis ea.
Modelul a povestit în urmă cu câteva zile că după a treia sesiune de tratament, programată pe 18 septembrie, va face o analiza specială pentru a vedea care este evoluția metastazelor și a tumorilor.
„Pe 28 fac a doua sesiune, iar pe 18 septembrie o fac pe a treia. Le fac din trei în trei săptămâni, iar după aceea voi face un PET-scan, ca să vedem dacă metastazele s-au oprit din evoluție și dacă tumorile s-au micșorat”, a declarat Alina Pușcău.
Foto: Instagram