Cinci idei care au revoluționat moda

IDEEA NR. 1- MOARTEA CORSETULUI

Descătușarea femeilor

În primii ani ai secolului XX, femeile respectabile din Europa și Statele Unite se mândreau cu faptul că își modelau trupurile pentru a alcătui forme nefiresc de voluptuoase. Trebuiau să sufere pentru a arăta bine.

Trunchiul le era strâns în corsete, întărite cu metal sau os de balenă și legate foarte strâns cu șireturi. Cu pernițe adăugate în zona șoldurilor și a axilelor pentru a exagera talia foarte subțire, o fustă lungă până în podea completa ținuta.

În Statele Unite, idealul feminin al epocii a fost actrița cu forme voluptuoase, Camille Clifford. Astăzi, silueta ei cu talie de viespe pare aproape grotesc deformată. Și totuși, nu toate femeile erau dispuse să suporte disconfortul corsetului. În 1904, sufragetele din Anglia au început o campanie împotriva acestei îmbrăcăminți restrictive, iar la scurt timp li s-au alăturat și franțuzoaicele.

În 1906, designerul francez Paul Poiret a introdus o siluetă mai suplă și mai lejeră, inspirată de stilul Empire de la începutul secolului al XIX-lea. O fustă semnată de Poiret cădea drept până la podea pornind de la o bandă cu talie înaltă, așezată imediat sub bust. Fără nevoia unei talii minuscule, femeile puteau respira din nou liber.

Poiret era perfect conștient de implicațiile sociale ale inovației sale: „În numele libertății am proclamat căderea corsetului și adoptarea sutienului”, scria el.

IDEEA NR. 2- SUTIENUL

Push-up și plunge

Deși sutienele rudimentare, cunoscute drept bust supporters („susținătoare pentru bust”), au început să fie purtate încă din anii 1880, abia 30 de ani mai târziu au  căpătat cu adevărat sens din punct de vedere al modei. Acest lucru s-a datorat noii siluete de inspirație Empire din anii 1910.

Până în anii 1920, majoritatea femeilor adoptau sutienul sub forma unui bandeau: un sutien tip bandă, care aplatiza bustul, pentru a crea silueta băiețească atât de dorită în epoca respectivă. 

Noile mărimi de cupă, căptușelile și armăturile introduse în anii 1930 au oferit mai multă susținere și volum, iar sutienul conic și ușor s-a dovedit ideal pentru siluetele anilor ’50.

Starurile americane, precum Jayne Mansfield, arătau cât se poate de bine în sutienele conice, cu design „bullet„. Ultimele variante împingeau sânii în sus și spre exterior, creând o siluetă aproape ascuțită. Aceste prezențe feminine au inspirat o întreagă generație de adolescente, iar look-ul „sweater girl' (un pulover mulat purtat peste un bust impresionant) a devenit foarte popular.

Influența se poate vedea până astăzi prin branduri precum Jean Paul Gaultier, Agent Provocateur, MiuMiu și Vaquera.

IDEEA NR. 3- FOTOGRAFIILE ÎN REVISTE

Primele editoriale de modă

Revistele de modă au avut întotdeauna imagini, însă, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, acestea erau ilustrații desenate.

În 1850, pionierul britanic al fotografiei, William Henry Fox Talbot, a introdus  tehnica acvaforte (procedeu prin care fotografia este prelucrată pentru a avea aspect de gravură, cu linii și contraste puternice), iar pe măsură ce metoda a fost perfecționată și comercializată în deceniile următoare, impactul asupra revistelor a fost enorm. Femeile pasionate de modă puteau acum să urmărească ultimele tendințe prin intermediul unor fotografii realiste, colorate și lucioase.

The New York Daily Graphic a fost primul ziar care a publicat o fotografie, în 1873, iar până în anii 1890 procedeul se răspândise în sute de publicații. 

Lansarea revistei Vogue de către compania americană Condé Nast, în 1909, a dat naștere unei noi profesii: fotograful de modă. 

Condé Nast l-a angajat pe baronul Adolphe de Meyer drept primul fotograf de modă salariat, în 1914. Sarcina lui nu era să fotografieze modele profesioniste, ci femei din înalta societate, ale căror haine elegante erau prezentate cititoarelor Vogue pentru a fi admirate și imitate.

Fotografia de modă a înflorit în perioada interbelică odată cu munca experimentală a primilor fotografi angajați permanent de Vogue și Harper‘s Bazaar, în special Edward Steichen, George Hoyningen-Huene, Horst P. Horst și Cecil Beaton. Aceștia au experimentat tehnici și compoziții noi și au dat tonul în fotografia de modă a secolului XX, transformând-o într-o parte integrantă a industriei pe care o cunoaștem astăzi.

IDEEA NR. 4- ÎMBRĂCĂMINTEA DE PROTEST

Hainele ca declarație politică

Îmbrăcămintea de protest a influențat frecvent moda. Coafura Afro, folosită inițial ca simbol al mândriei afro-americane, a fost popularizată de activiștii Stokely Carmichael și Angela Davis. Abordată și de cântărețul James Brown, a prins atât de bine încât, în 1968, anul în care activiștii Black Panthers au devenit cunoscuți în mainstream, aceștia au adoptat drept uniformă coafurile Afro, tocurile cubaneze și hainele din piele neagră.

În mod similar, când Germaine Greer afirma în anii 1960 că „sutienul este o invenție ridicolă”, renunțarea la sutien a devenit o declarație feministă, un gest care și-a pierdut însă rapid valoarea politică, pe măsură ce a devenit acceptabil ca femeile să nu poarte sutien în anii 1970.

Și, în timp ce moda hippie a început ca o mișcare împotriva războiului din Vietnam, alții au adoptat hainele înflorate și lejere pur și simplu pentru că arătau bine.

Katharine Hamnett a dat un nou impuls protestului vestimentar prin colecția sa Choose Life din 1984, cu tricouri inscripționate cu mesaje îndrăznețe care susțineau pacea mondială și cauze ecologiste. Tot în acel an, a avut loc întâlnirea celebrǎ dintre ea și prim-ministra Margaret Thatcher. Designer-ița a purtat un tricou pe care scria „58% Dont Want Pershing„, o referire la opoziția publică față de amplasarea în Marea Britanie a rachetelor americane Pershing.

Imaginile apărute în presă a doua zi au lansat moda tricourilor cu sloganuri și mesaje de protest. În 2003, Hamnett a lansat o nouă colecție de tricouri, de această dată cu mesajul „Stop War, Blair Out”, ca reacție la războiul din Irak.

Într-un mod oarecum similar, Organizația pentru drepturile animalelor PETA a făcut valuri prin campaniile sale publicitare controversate de la începutul anilor 1990, în care celebrități atrăgătoare apăreau dezbrăcate alături de sloganul „Id rather go naked than wear fur„- „Mai bine goală decât să port blană”.

Fie prin ținute exagerate, fie prin nuditate, moda a devenit un mijloc de protest. Hainele au început să fie folosite și pentru a șoca, nu doar pentru a pune în valoare corpul feminin.

IDEEA NR. 5- APARIȚIA FERMOARULUI

Succesul sistemului de închidere ascuns

Modestul fermoar, acel mic și ingenios sistem de închidere pe care femeile din întreaga lume îl folosesc pentru a-și încheia rapid hainele în fiecare dimineață, pare un detaliu nesemnificativ. Imaginați-vă însă câtă bătaie de cap și cât timp am pierde dacă nu ar exista această alternativă la copci, șnururi, nasturi și capse.

Fermoarul modern, așa cum îl cunoaștem astăzi, cu cursorul mobil și dinții care se îmbină între ei, a fost dezvoltat în 1913 de un inginer suedezo-american pe nume Gideon Sundback. Cu toate acestea, fermoarele au început să fie integrate în moda feminină abia spre sfârșitul anilor 1930. Până atunci, erau folosite în principal ca sisteme de închidere pentru jachetele Marinei americane, lenjerie intimă și genți de voiaj.

Elsa Schiaparelli a fost cea care a încălcat convențiile la începutul anilor 1930 și a folosit în mod ostentativ fermoarul, pe buzunarele unei jachete de plajă. Câțiva ani mai târziu, în 1935, a mers și mai departe și le-a folosit ca elemente decorative pe rochii de seară și jachete.

Schiaparelli scria în autobiografia sa din 1954, Shocking Life: „Ceea ce a impresionat cel mai mult presa au fost fermoarele”.

Și Vivienne Westwood s-a jucat cu fermoarele pentru celebrii săi pantaloni bondage punk din anii 1970: pantaloni cu fermoare, catarame și o bucată de material care lega picioarele.

În prezent, rolul fermoarului este în mare parte unul banal. Este folosit ca sistem de închidere practic și ascuns pentru rochii, topuri, fuste, pantaloni, paltoane și cizme și mai puțin ca o declarație stilistică.

Corsetul a dispărut, sutienul și-a schimbat forma de nenumărate ori, fotografia a înlocuit ilustrația, protestul a ajuns pe tricouri, iar fermoarul a trecut de la inovație la un detaliu pe care aproape că nu-l mai observăm. Istoria modei este plină de asemenea idei care, înainte să devină banale, au fost radicale. Ceea ce ne face să ne întrebăm: care dintre lucrurile care ni se par ciudate astăzi va deveni perfect normal peste câteva decenii?

Citește și:

Logo-ul s-a întors. Ne-am plictisit în sfârșit de quiet luxury'?

Foto: Profimedia, Getty Images