Alexia Eram a făcut o postare specială pentru mama și bunica ei. Ce le-a transmis creatoarea de conținut?
De 8 martie, chiar de Ziua Femeii, Alexia Eram a transmis pe rețelele de socializare mesaje emoționante pentru mama ei, Andreea Esca, și bunica ei, Lucia Esca. Creatoarea de conținut a ținut să le mulțumească celor două femei importante din viața ei pentru lecțiile învățate de la ele.
Alexia Eram a făcut o postare specială pe Instagram de Ziua Femeii și a împărtășit cu următorii o serie de imagini în care apare alături de mama ei și de bunica ei.
„La mulți ani de Ziua Femeii! Astăzi, este momentul perfect pentru a celebra frumusețea, puterea și dăruirea tuturor femeilor din viața noastră. Suntem atât de puternice, capabile de a înfrunta orice provocare, iar în același timp delicate și pline de compasiune.
Aș vrea să îți mulțumesc, mamă, pentru tot ce mi-ai oferit. Pentru răbdarea, posizitivitatea, iubirea necondiționată și pentru faptul că mi-ai fost alaturi în orice situatie si m-ai sustinut in tot ce am facut .
Mamina mea, tu ești ca o a doua mamă pentru mine. M-ai crescut cu atât de multă iubire si bucurie, încât nu îmi pot imagina o copilărie fără tine, fără mâncarea ta delicioasă sau fără povestirile tale amuzante.Mulțumesc tuturor femeilor din viața mea, fie că sunt prietene, colege sau femei de care mă leagă amintiri frumoase. Voi faceți lumea mai frumoasă și mai luminată.
Fiecare dintre voi este un exemplu de frumusețe, de iubire, de curaj. Vă sunt recunoscătoare și vă admir profund! La mulți ani, femei minunate!”, se arată în mesajul transmis de Alexia Eram pe Instagram.
Andreea Esca și fiica ei, Alexia, au fost prezente în emisiunea „La Măruță”, iar cu ocazia asta au făcut o serie de confesiuni surprinzătoare una despre cealaltă.
În emisiunea „La Măruță” de la PRO TV, Andreea Esca și fiica ei, Alexia, s-au caracterizat una pe cealaltă. Creatoarea de conținut a fost prima care a spus care sunt calitățile de preț pe care le are mama ei.
„E foarte sinceră. Poate să fie și de bine, și de rău. Pozitivă, optimistă și foarte muncitoare și ambițioasă. Veselă', a declarat Alexia Eram.
Ulterior, Andreea Esca a ținut să spună că și fiica ei, Alexia, este o persoană foarte muncitoare.
„Muncitoare. A moștenit-o și a dus-o la un alt nivel, poate prea sus. E foarte empatică. Și e foarte frumoasă. Și tu știi că eu sunt sinceră.”
Alexia Eram a vorbit și despre perioada copilăriei, dezvăluind că mama ei obișnuia să fie strictă și să impună anumite reguli.
„Probabil când nu m-a lăsat să ies undeva. Aveam un program pe care trebuia să-l respectăm. Îmi era frică să nu-l respect. În anumite lucruri era mama foarte strictă, în anumite lucruri era tata. Cea mai mare pedeapsă a fost când o lună n-am avut voie să ies din casă. Doar școală și casă. Și fără telefon”, și-a amintit Alexia Eram.
Foto: Instagram