Partenerul tău are tendința să mintă? Cum să-i pui limite și să răspunzi într-un mod sănătos

Ai observat că partenerul a început să mintă? Ori făcea asta de la începutul relației dar nu ți s-a părut grav? Confruntarea nu presupune obligatoriu explozii de furie.

Onestitatea este o valoare foarte importantă pentru tine pe care o respecți cu adevărat, trăiești în acord cu ea, tu chiar nu minți. Dar din partea oamenilor din jurul tău ai constatat că totuși accepți minciuna, în anumite grade, pe anumite teme, fără consecințe cu adevărat importante. Iar asta o vreme s-a aplicat și partenerului de cuplu. Ai ignorat voit, nu ți s-a părut o miză extraordinară din moment ce totuși emoțional oferea din plin la nivel de susținere, prezență, afecțiune, ba chiar te simțeai în siguranță cu el deoarece era foarte prezent.

Dar să mintă a devenit treptat foarte enervant, nu ți-a mai dat predictibilitate, iar sentimentul de siguranță nu a mai fost pregnant, ci s-a diluat considerabil. În plus, vezi minciuna și ca pe o dovadă de lipsă de respect, ai senzația că te batjocorește, îți insultă inteligența, e o formă de manipulare și în final de neasumare. Acum nu vrei să mai lași lucrurile așa, ci să-l confrunți ferm, fără ca asta să presupună despărțirea. Ci pur și simplu să îi pui o limită și el să-și corecteze comportamentul.

Nu te mai abate

Este o modalitate prin care să împiedici croșetatul suplimentar pe un subiect, în care partenerul începe să adauge detalii inventate. Asta pentru a atenua efectul celor spuse, pentru a se prezenta într-o lumină mai bună. Te interesează faptele și o redare a lor cât mai concisă. Povestește un lucru trăit de amândoi, dar puțin diferit? Da, uneori aceeași situație poate fi experimentată altfel de fiecare dintre voi și ca atare nuanțele să difere, în acest caz poate nu e minciună, ci trăirea proprie. Ți se pare minciună? Expune cum îți amintești tu întâmplarea respectivă și nu-i permite alterarea voită a realității.

Nu mă tem de un adevăr care doare

Să mintă e poate strategia învățată și exersată de mic copil, atunci când voia să scape de pedepsele părinților săi, când lua o notă mică ori făcea o boacănă. Și acum, la maturitate, intră din nou în rol de copil și din nou apare modul de coping, de a face față, care se străduiește să-l salveze așa cum făcea în copilărie. Doar că strategia aceasta este distructivă pentru relația voastră și capitalul de încredere din cadrul relației. De ce poți să îl asiguri? De faptul că îl accepți, îl iubești, și preferi adevărul oricum ar suna el în locul unei minciuni care în primul rând ea vă îndepărtează unul de celălalt.

Pentru mine e o valoare esențială

Adică a trasa clar limita, care nu este una negociabilă sau flexibilă. Poate că nu este și valoarea partenerului tău, poate că el nu ia în serios micile minciuni pe care nu le vede ca fiind dăunătoare, ci parte din viață, sub stindardul lui toată lumea mai minte uneori. Doar că minciuna amplifică o situație ce poate fi extrem de simplă și cu o rezolvare rezonabilă pentru ambele părți.