Partenera întreține familia și partenerul se ocupă de copii? De ce nu e o idee bună, mai ales pe termen îndelungat

Ați stabilit că nu vă aliniați rolurilor tradiționale de gen legat de tema cine întreține familia. Dar această alegere nu e neapărat una sănătoasă.

Tu lucrezi, dar lucrezi mult astfel încât reușești să acoperi necesitățile financiare ale familiei voastre. El, partenerul, face cumpărăturile, deși uneori mai mergeți și împreună la hipermarket, ia și aduce copii de la școală, îi conduce la meditații sau diversele activități extrașcolare care ați agreat că sunt importante pentru cei mici. Gătește, poate chiar face și curățenie în casă, asta în cazul în care nu ați angajat pe cineva care să facă asta.

Da, el nu lucrează, dar are acces la contul tău sau există un cont comun al familiei în care transferi tu bani săptămânal ori lunar. Pare un aranjament de întreținere al familiei care funcționează și în care toată lumea e mulțumită. Tu te ocupi de carieră și câștigi mult, partenerul de copiii care nu petrec timp cu o bonă, ci cu părintele lor. Dar această dinamică aparent echilibrată, deși atipică, dar, să fim deschiși, trăim în anii 2000, ascunde multiple capcane.

Burn out

Realist vorbind tu lucrezi suficient de mult astfel încât să acoperi încă un salariu, acel salariu pe care ar trebui să îl aducă în casă partenerul în cazul în care ar avea un loc de muncă. Iar munca în exces știm că este calea sigură către epuizare, către burnout-ul care inevitabil la un moment dat apare.

Deconectare

Muncind atât de mult, dacă tragi linie și faci calculele, descoperi că pur și simplu nu ești prezentă fizic în cadrul familiei voastre. Mai lucrezi puțin și seara după ce se culcă copiii, încă puțin și în weekend, poate chiar și în vacanțe iei laptopul cu tine.

În final ești deconectată de propria persoană, nu ai timp nici să respiri, abia ajungi la programări rezonabile precum manichiură sau coafor, ești deconectată de copiii pe care nu prea îi vezi și nici cu soțul interacțiunile nu au cine știe ce notă romantică. Mai degrabă una de colaborare pe anumite probleme care trebuie rezolvate.

Prin această deconectare la un moment dat devine vizibil cum copiii din start se îndreaptă către tatăl lor, nu către tine, ceea ce e foarte dureros. Ori încep problemele la școală, note mici, comportamente agresive față de alții sau față de propria persoană, izolare, tatonări cu dependențe precum alcool și tutun care îți apasă toate butoanele de alarmă, în funcție de vârsta lor.

Nevoile se schimbă

Fiind copleșită de cât de mult lucrezi, teribil de obosită și mereu pe pilot automat, văzând dinamica cu cei mici, începi să îți pui întrebări despre stilul vostru de viață. Iar dacă nevoia ta este acum de a primi ajutor, dar altfel de ajutor decât cel de până acum, apar noi provocări în cuplu. Căci va fi dificil ca partenerul după ani mulți de stat acasă să își găsească un loc de muncă decent, suficient plătit, ori chiar să fie dispus să facă asta.

Până la urmă aranjamentul vostru era unul confortabil, ori aparent confortabil pentru toată lumea. Latura lui dependentă a fost întreținută de o alegere care cu mult timp în urmă ați crezut că e cea mai bună pentru voi ca familie. Și încep conflictele, frustrarea sau sentimentul de nedreptate că nu se aliniază acestor cerințe rezonabile de la un adult capabil să lucreze, ori că acum brusc vrei o schimbare. Iar prăpastia emoțională deja prezentă se adâncește.

Problema este că fiecare persoană are nevoile de independență, de autonomie și de autorealizare personală, care în cazul partenerului au fost puse pe tușă. Nu și-a cultivat propria lui independență și poate că un timp limitat merge fără să producă efecte negative importante, dar apoi balanța atârnă mai mult spre talerul costurilor decât cel al beneficiilor.