O conversație cu Sofia Zadar despre muzică, prejudecăți și cultura queer

La cei 27 de ani ai săi, Sofia Zadar deschide prin intermediul muzicii o conversație despre emoții, teme intersecționale, sociale, povești feministe și queer.

O conversație cu Sofia Zadar despre muzică, prejudecăți și cultura queer

Sunt constant în căutare de muzică nouă și vreau să descopăr unde mă poartă piesele pe care le ascult. Așa se face că, în explorarea mea, am aflat și de Sofia Zadar, o prezență cu o estetică diferită față de ceea ce întâlnim în zilele noastre pe scena locală.

Sofia Zadar a făcut mai mereu muzică, într-un fel sau altul. Era un copil destul de singuratic și inventa frecvent „cântece și melodioare, versuri cu rime pentru diverse ocazii, sub formă de joacă sau ca să-mi țină de urât.” Când avea 11-12 ani, scria piese cu prietena cea mai bună, apoi a învățat să cânte la chitară. Pe la 15 ani, a început să scrie foarte des muzică: „era tot ce voiam să fac în cele mai multe zile.”

Crede că ne reconectăm „cu diferite amintiri la diferite vârste, în funcție de procesele pe care le avem la momentul respectiv.” Cele mai prezente amintiri în perioada asta sunt „din natură, de la casa bunicilor de la munte, din plimbări prin pădure sau mici momente de interacțiune cu diverse ființe (…) se schimbă constant, iar multă vreme amintirile din copilărie pe care le rememoram cu ușurință erau legate de rupturi emoționale sau spații de tristețe, dar în perioada asta pare că sunt în alt spațiu mental.”

Atunci când era mică, „muzica era ceva mult mai somatic și mai puțin raționalizat, o simțeam în corp mai mult decât să mă gândesc la ea sau să-mi trezească anumite sentimente.” A cântat prima oară cu public la spectacolul de la canto, când avea 12 ani. A interpretat atunci My Immortal și multă vreme a crezut că nu o să mai poată cânta în public: „Mi-a luat ani de zile să deconstruiesc acel moment și să trec peste frica de expunere.”, spune acum.

La 19 ani, a mers la Cambridge să studieze istoria artei. Descrie perioada ca fiind destabilizantă: „m-am desprins foarte brusc de tot ce cunoșteam și tot ce simțeam aproape și m-am propulsat într-un mediu foarte competitiv și destul de rece, chestie care, combinată cu tendințele mele de a pune multă presiune pe tot ce fac, a fost destul de hardcore.” A fost o perioadă dificilă emoțional, iar comunitatea a ajutat-o să facă față: „chiar am dat de niște oameni foarte dragi acolo, care m-au susținut enorm, ne-am susținut reciproc, de fapt, și a fost prima oară când am simțit grija ca element constant într-un grup de oameni.”

A fost prin Berlin, dar și Barcelona, iar din acele locuri a învățat „foarte multe despre mine, interacționând și existând în medii noi și străine mie, a fost o perioadă formatoare din multe puncte de vedere.” Totuși, adaugă că explorarea a condus-o din nou la muzică și a decis că asta vrea să facă.

Despre proiectul ei muzical, în forma de acum, spune că a început în 2018 și în primii doi ani s-a mișcat lent. Înainte încerca să-și găsească locul: „am studiat, am muncit tot felul de chestii, m-am apucat să fac muzică de teatru – ceea ce încă mai fac.” Stilul pe care-l practică e în schimbare, „mereu a fost cumva în zona pop sau synthpop, dar momentan mă îndrept spre o zonă un pic mai experimentală și din ce în ce mai centrată pe synth-uri mai degrabă decât chitare sau instrumente naturale cu care lucram în anii trecuți.”

Foto: Vladimir Gheorghiu

O inspiră foarte mult textele, „fie că sunt poezii sau eseuri academice, mai ales pe teme postumaniste sau ecofeministe, ficțiunea speculativă”, dar și „lumea naturală, diversele organisme și modurile lor de relaționare și coexistență”, și „toate tipurile de muzică, dar în ultima vreme cel mai mult muzica experimentală.”

Numele de scenă pe care și l-a ales este un amestec. Era în căutarea a „ceva plăcut fonetic”, „apoi a fost acest joc de cuvinte între cunoaștere și nihilism, plus asocierea cu Sofia Nădejde”, autoarea care a pionierat feminismul în România. În piesele pe care le face sub acest nume obișnuia să vorbească mult despre emoții, să facă procesare emoțională și traumatică.

„Apoi erau temele sociale, povești feministe sau queer, povești despre felurile în care capitalismul roade din ființa noastră colectivă.” Acum, „au devenit mai mult povești despre o lume multispecii, despre cum arată comunitatea la sfârșitul lumii, despre doliu și grijă între organisme de toate felurile. Dar în general mereu am scris despre un împreună solidar și necondiționat, care să aducă alinare când sistemele din care facem parte nu ne susțin”, îmi spune.

Îmi povestește despre felul în care identitatea queer se intersectează cu muzica pe care o face. Pe de o parte, direct, pentru că scrie despre tematici queer de multe ori, dar și indirect, prin intermediul esteticii pe care și-a format-o, „în influențele mele care sunt de cele mai multe ori artistx și muzicienx queer. Cultura queer și practicile comunității din care fac parte sunt foarte strâns țesute în tot ce compun sau conceptualizez.” Cât despre intenția de activism din muzica ei, nu știe dacă are neapărat legitimitatea să spună că face asta: „activismul e o muncă grea și constantă pe care o respect enorm și care presupune foarte multă implicare continuă.” Este diferit ce face pe partea creativă ca practică, dar profită de orice ocazie și platformă pentru a dezbate teme sociale și intersecționale.

Pentru Sofia, coming out-ul „a fost mai lin decât pentru majoritatea”, familia s-a adaptat lent, dar sigur, și nu a primit niciodată o respingere totală. Însă, a avut anxietate „cu fiecare coming out spre orice persoană până acum câțiva ani, dar apoi am început să simt mai multă stabilitate și să nu mă mai preocupe așa mult.”

A lansat în 2020 primul EP, care se numește Sunday Blue, și care „a fost scris foarte rapid și intuitiv și produs la fel, dintr-un foc, de mine în dormitor în lockdown.” Al doilea, Lyra, a apărut în august anul trecut, iar pentru el a lucrat „un pic mai desfăcut, am stat mai mult pe diverse părți, am compus și recompus, iar când a venit vremea pentru producție am colaborat cu prietenul meu, Andrei, și a fost total diferit procesul. Se schimbă foarte multe în interiorul unei relații de colaborare, se reflectă multe părți din tine în celălalt și invers.” A scris mereu intuitiv „și dintr-o combinație de stare emoțională intensă și inspirație din teme pe care le citeam sau cu care interacționam în perioada respectivă.”

Vorbim și despre piața muzicală de azi, din România, și despre ce ar schimba acolo. Spune că e o discuție complexă, dar că s-ar axa pe „faptul că e centrată pe competitivitate și profit și nu se face atât de mult loc pentru artiști la început de drum, care nu aduc încă profit unei instituții sau unor organizatori.” Crede că o manieră colaborativă și de susținere reciprocă lipsește cu desăvârșire din scena indie, în comparație cu zona underground și scena DIY, unde „este mult mai multă solidaritate, dar scenele astea nici nu se încadrează în conceptul de piață muzicală tocmai pentru că nu sunt concentrate pe aspectul comercial.” Punctează că este o nevoie mare de „spații în care să se poată dezvolta noi comunități muzicale, spații safe pentru femei și persoane queer, spații care să nu fie dominate de aceleași grupuri și aceleași scene deja existente.”

Foto: Ştefan Aghițoaie

În parcursul său, s-a întâlnit cu stereotipuri și prejudecăți și îmi dă și exemple: „că scriu prea feminin, prea emoțional, chiar melodramatic mi s-a spus la un moment dat. Cred că unora le scapă intenționalitatea din spatele acestui mod de a scrie non-masculin.” Și nu sunt singurele:

„Că sunt prea explicită sau prea ambiguă, că mă îmbrac prea feminin sau prea masculin. Aceleași dihotomii la care e expus corpul văzut ca fiind de femeie, aceleași opoziții în care de orice parte te-ai afla faci ceva greșit. (…) O constantă este dubiul fundamental al bărbaților că aș ști absolut orice pe partea tehnică, chestie care întotdeauna ajunge să mă calce pe nervi, mai ales când se întâmplă să știu mai multe pe partea tehnică decât respectivii.”

Acum lucrează la un nou EP, care o entuziasmează, „mai ales pentru că am început să abordez o direcție estetică nouă, un pic mai experimentală și mai complexă pe partea de producție vocală.” Așteaptă să știe mai multe despre ce va ieși din proiect pentru a putea împărtăși și cu restul lumii. Pe lista Sofiei se mai regăsește și „un performance ecofeminist pe partea de scris, muzică și performat, iar acesta o să apară pe final de iunie la Centrul de Teatru Educațional Replika.” Și mai este parte a proiectului Rezidența 21 de anul acesta, unde va dezvolta tot felul de colaborări și creații muzicale. „Și, în general, vreau să mă deschid cât mai mult spre a crea și a colabora cu artistx și muzicienx, pentru că am avut recent această trecere de la un proces creativ foarte solitar la unul colaborativ și îmi priește enorm.”

Citește și:
Doru Pușcașu și drumul de la om la lună: „E felul meu de a-mi exprima trăirile, de a mă salva de gânduri negre'

Foto: Ştefan Aghițoaie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle