Nicușor Dan a vorbit despre turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe data de 18 mai.
George Simion, candidat din partea partidului AUR la președinția României, a obținut un scor de 40,96% în primul tur al alegerilor prezidențiale care au avut loc duminică, 4 mai. Acesta este urmat de către Nicușor Dan, candidat independent și primar general al Bucureștiului, cu un scor de 20,99%. Astfel, ei sunt cei doi candidați care se vor confrunta și care vor apărea pe buletinele de vot în data de 18 mai, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Luni, 5 mai, Nicușor Dan a susținut o conferință de presă la sediul său de campanie, în cadrul căreia a vorbit despre votul exprimat de români în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025.
„Prin votul de ieri al românilor s-a încheiat o epocă politică și un mod de a face politică. România are, pentru alegerile din 18 mai, două opțiuni care sunt diametral opuse: pro și anti Occident, de libertate și prosperitate economică versus o direcție de izolaționism economic și, mai ales, opțiunea dintre o cultură a înțelepciunii și a dialogului față de una a urii și a neîncrederii, care este promovată de candidatul izolaționist.
Am speranța puternică, pentru că societatea românească are resursele interne pentru a face alegerea corectă, înțeleaptă, la alegerile din 18 mai. România are niște repere în zona economică, culturală, a asociațiilor profesionale, în diaspora, oameni care au reușit. Aceștia sunt cei care să ducă societatea în direcția corectă. Fac apel la politicieni să lase spațiul mediatic în aceste două săptămâni pentru acei români care au dovedit că au reușit, pentru o dezbatere de care societatea românească are nevoie. Eu sunt foarte, foarte optimist că românii vor face alegerea corectă în 18 mai”, a precizat Nicușor Dan în cadrul conferinței de presă.
Candidatul independent la președinția României își păstrează speranța în faptul că societatea va face o alegere orientată către valorile occidentale în data de 18 mai.
„Acum România are o opțiune foarte importantă de luat la alegerile din 18 mai, într-o direcție pro-occidentală, una anti-occidentală, una pro-economie şi una care ați văzut semnalele pe bursă de azi, anti-economie de piață. Asta este singurul lucru de care trebuie să discutăm până pe 18 mai. A apus o epocă în care niște partide politice considerau niște electorate niște saci cu voturi pe care le mută dintr-o parte în alta. Va urma o dezbatere politică a societăţii şi sunt foarte, foarte optimist că societatea românească are resursele de înțelepciune pentru a merge în direcția corectă”, a adăugat Nicușor Dan la conferința de presă.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a vorbit despre turul al doilea, în care se va confrunta cu liderul AUR, George Simion.
„O să urmeze un tur doi dificil cu candidatul izolaționist. Nu o să fie o dezbatere între persoane, o să fie o dezbatere între o direcție proo-ccidentală pentru România și o direcție anti-occidentală pentru România. Despre asta va fi turul doi. Este sarcina noastră să convingem românii că România are nevoie de direcția pro-occidentală și pe asta se va axa campania noastră în cele două săptămâni. Îi chem pe toți românii să fie parte din această bătălie. Sunt optimist că o să câștigăm, că România va apăsa direcția occidentală. Am speranțe că, cu toate resursele pe care țara asta le are, o să fie în câțiva ani în locul pe care îl merită”, a spus Nicușor Dan, într-o declarație susținută în seara alegerilor la sediul său de campanie.
Foto: Profimedia