Filme care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au dezamăgit din toate punctele de vedere

După cum foarte bine ți-ai dat seama, unele filme ne creează așteptări atât de mari, încât abia așteptăm să le vedem și să ne formăm o părere despre ele. Însă, la fel de bine ne pot și dezamăgi.

Am crede că din anii 2000 și până în prezent, avem parte doar de filme foarte bune. Însă, iată că există și o serie de filme care au creat așteptări extrem de mari și nu au impresionat așa cum probabil și-au propus. 

Chiar și Halle Berry, Selma Blair sau Ben Affleck, care sunt actori extrem de apreciați de către public, au jucat în filme în care nu au fost puși atât de bine în valoare. Iată care este selecția noastră:

1. „Disaster Movie” (2008)

Deși se anunța un film de comedie care ar fi trebuit să fie apreciat, Disaster Movie urmărește povestea unor tineri care își propun să ajungă la Muzeul de Istorie a Naturii. Însă, până a ajunge acolo, ei se confruntă cu mai multe dezastre naturale și evenimente neprevăzute, precum tornade, furtuni și chiar apocalipsa.

2. „Doogal” (2006)

Filmul Doogal este unul de animație care spune povestea unui câine simpatic care pornește într-o aventură de a salva lumea. Pe parcurs, el are parte de ajutorul mai multor prieteni. Vocile din film sunt ale lui Tom Baker, Jimmy Fallon, Jon Stewart și Whoopi Goldberg. Chiar dacă povestea putea fi una bună, filmul nu a reușit să fie pe placul publicului.

3. „I’ll Always Know What You Did Last Summer” (2006)

Filmul I’ll Always Know What You Did Last Summer surprinde povestea unui grup de adolescenți care sunt martorii unui accident al prietenului lor. Chiar dacă ei promit să nu spună adevărul despre moartea lui, ei sunt amenințați în repetate rânduri la un an după moartea prietenului lor comun de către o persoană care vrea să le dezvăluie secretul. 

4. „Breaking Point” (2009)

În filmul Breaking Point putem observa cum abuzul de putere își poate pune amprenta asupra unui individ. Tom Berenger interpretează rolul unui avocat care a apărat un infractor cunoscut din New York. După ce fiica sa a murit, el a devenit dependent de droguri, iar viața lui s-a schimbat. Cu toate că în film joacă Tom Berenger, filmul nu a fost atât de mult apreciat.

5. „Miss Conception” (2008)

Miss Conception este un film care spune povestea unei tinere, Georgina, care locuiește în Londra și află că mai are la dispoziție doar o lună pentru a concepe un copil. Iubitul ei nu este acord, astfel că încearcă să găsească tatăl perfect pentru copilul ei.

6. „Catwoman” (2004)

Halle Berry este protagonista filmului Catwoman. Alături de ea, mai joacă și Sharon Stone și Benjamin Bratt. Filmul spune povestea unei femei, Patience Philips, care descoperă lucruri neștiute despre firma la care lucrează. Dintr-o femeie timidă, ea se transformă într-una extrem de puternică și sigură pe sine.

7. „The Fog” (2005)

Filmul The Fog surprinde maniera prin care locuitorii unui oraș sunt bântuiți de forțe supranaturale. Aceste forțe sunt în căutarea celor care au pus bazele orașului, mai cu seamă că se sărbătoresc 100 de ani de când orașul a fost fondat.

8. „The Haunting of Molly Hartley” (2008)

Molly reușește să scape de mama ei care o abuza, se mută din oraș și începe să învețe la o nouă școală. Însă, pe lângă hărțuirea colegilor și amintirile neplăcute pe care le are, ea descoperă că deține puteri supranaturale. Criticii de film au numit acest film drept „plictisitor.”

9. „Feardotcom” (2002)

Feardotcom este un film de groază în care un detectiv investighează un caz prin care patru persoane au murit după ce au intrat pe același website. Deși se anunța o poveste interesantă și cu o intrigă pe măsură, care te putea captiva, filmul nu a reușit să impresioneze.

10. „Pledge This!” (2006)

Un grup de fete se hotărăște să intre într-una dintre cele mai populare frății ale școlii. Această frăție este condusă de Victoria English, o tânără invidiată de cei din jur. Ea le primește în frăție pe fete, însă doar pentru că își dorește ca organizația să fie cât mai recunoscută. Cu toate că Victoria este interpretată de Paris Hilton, filmul nu a ajuns și la inima publicului.

11. „Rollerball” (2002)

Rollerball are la bază un alt film cu același nume, din anul 1975, însă varianta din anul 2002 pune accentul pe Jonathan Cross și cum el trebuie să facă față unui sport extrem de violent. Foarte mulți dintre cei care au văzut filmul l-au catalogat drept mult prea violent și că ar fi trebuit să se apropie mult mai mult de varianta originală.

12. „Gigli” (2003)

În filmul Gigli, Jennifer Lopez și Ben Affleck interpretează rolurile lui Larry Gigli și Ricki. Cei doi au misiuni diferite, și anume Larry trebuie să îl răpească pe fratele unui avocat din California, iar Ricki trebuie să se asigure că lucrurile au ieșit așa cum trebuie. Însă, cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt.

13. „Super Capers” (2009)

Filmul Super Capers este unul de comedie și de acțiune despre un tânăr care, în ciuda faptului că nu are nicio putere, el își dorește să salveze lumea. În cele din urmă, el ajunge să locuiască alături de câțiva supereroi. Filmul nu a fost apreciat deoarece publicul se aștepta să fie mult mai amuzant.

14. „Scar” (2007)

Joan Burrows revine în orașul său natal după ce ea a fost răpită de către un criminal în serie. Ea vine în oraș cu ocazia balului de absolvire al nepoatei sale, însă are parte de un eveniment neașteptat, mai precis se întâlnește chiar cu cel care a răpit-o. Filmul nu a ajuns la inima publicului din cauza faptului că actorii nu au interpretat roluri care să le scoată calitățile în evidență. 

15. „House of the Dead” (2003)

Un grup de studenți călătoresc spre o insulă destul de misterioasă pentru a organiza o petrecere. Ei sunt atacați de mai mulți monștri. Criticii au catalogat filmul House of the Dead  drept „slab” din punct de vedere al efectelor speciale.

16. „Dirty Love” (2005)

Jenny McCarthy interpretează rolul Rebecca Sommers în filmul Dirty Love, care încearcă să treacă peste despărțirea de fostul ei iubit. Ea începe să se vadă cu alți bărbați, însă toți cei cu care s-a întâlnit s-au dovedit a fi nepotriviți pentru ea. Cu toate astea, ea își propune să îi recâștige inima fostului iubit.

Citește și:
15 actori care au trecut prin transformări extreme pentru rolurile lor

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video