Aveți copii, mulți ani împreună sau timp puțin? De ce este esențial să ieșiți la întâlnire în fiecare săptămână

Vreți să aveți grijă de relația voastră de cuplu? O întâlnire o dată pe săptămână e parte din minimul realist necesar ce poate fi făcut.

Aveți copii, mulți ani împreună sau timp puțin? De ce este esențial să ieșiți la întâlnire în fiecare săptămână

Relațiile nu merg de la sine, problemele nu se soluționează dacă sunt ignorate, iar ratele și copiii nu sunt argumente care fac un cuplu cu adevărat puternic. Deoarece rolul de părinți diferă de rolul de parteneri de cuplu, de soți, de iubiți. Iar ceea ce ați construit la nivel practic, financiar nu e pe aceeași linie sau treaptă de importanță cu ceea ce se construiește în plan emoțional. Astfel, lucrul activ la relația voastră este esențial și sub nicio formă nu trebuie amânat, nimic altceva nu este prioritar.

Căci daca voi doi împreună nu sunteți bine, relația voastră nu este bine, nu veți putea nici construi și nici copiii nu vor fi bine. Relația este prima care a existat înainte de orice altceva a mai apărut apoi în viața voastră, și de ea depinde în efect de domino binele din cadrul familiei voastre. Să ieșiți programat la întâlnire în fiecare săptămână sună banal? Nu e chiar așa…

Ocazia de a vă vedea și altfel

O rochie frumoasă, tocuri, coafură și machiaj sexi. O cămașă, pantaloni lejeri sau jeans, părul aranjat, barba la fel. Doi oameni care s-au pregătit, care s-au aranjat și care se văd și altfel decât în mod obișnuit, cu hainele de serviciu, ori cu treningul lejer de casă sau cel pentru weekend ca să fie mai ușor de mers la cumpărături sau de alergat după copii. Cochetărie ce ajută din punctul de vedere al seducției sau atracției fizice

Timp programat pentru voi

Probabil că e tentant și ușor să puneți orice altceva înaintea acestei seri în oraș, doar voi doi. Că este oboseală și vegetatul pe canapea, că sunt teme de făcut, mâncare de preparat, cumpărături, mersul la sport cu puțin noroc și ceva organizare, lista e lungă. Doar că prin stabilirea clară, în fiecare vineri de exemplu este seara voastră, vă programați cuplul în haosul sau tumultul fiecărei zile. Vă programați să vă dați atenție, să stați de vorbă, să flirtați, să vă distrați împreună, să vă vedeți, să vă auziți. Nu vă neglijați relația, iar întâlnirile sunt doar o mică parte din ceea ce e necesar să faceți pentru sănătatea relațională.

Fără presiune

Nu trebuie să fie ceva elaborat de fiecare dată, nici nu se poate asta. Scopul este conectarea emoțională, iar asta se realizează și când o dată alegeți să vă plimbați în parc, având în mână limonada preparată chiar acasă. Seara de întâlnire nu trebuie să fie o sursă suplimentară de stres și nervi, ci gura de aer proaspăt, când puteți respira doar voi doi.

Nu e vorba de o ocazie specială și nici de a sta tot pe telefon sau discutând despre temele pe care deja le disecați din plin acasă. Săptămânal este foarte mult în contextul familial și profesional pe care îl aveți acum? Puteți agrea altă frecvență, dar tot cu angajament, consistență și continuitate. Copiii pleacă la bunici la final de săptămână? Seara de întâlnire în cazul acesta se poate desfășura și acasă, din moment ce ați rămas singuri.

Stabiliți reguli clare

De tipul o dată organizezi tu, o dată partenerul. Seara respectivă se notează în calendar așa cum procedați cu ședințele de la birou. Puneți alerte care să vă reamintească din timp că aveți întâlnire. Care sunt motivele reale de anulare sau reprogramare cu care să fiți amândoi de acord, nu o strategie de evitare?

Citește și:
Ai tendința de a te izola atunci când ești în cuplu? De ce e foarte important să nu mai faci asta

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle