10 cupluri faimoase care au vorbit cu sinceritate despre dificultățile din relație

Și cuplurile celebre trec prin provocări pe parcursul relației, din acest motiv este bine să descoperi cum au trecut peste și să le cunoști poveștile.

Îți poate fi la îndemână să te gândești că vedetele nu întâmpină momente dificile într-o relație amoroasă, mai ales dacă aleg să nu vorbească public despre asta. Dar, dincolo de toată faima, se află povești reale de viață, care includ și provocări pe care trebuie să le parcurgă. Mai multe cupluri de celebrități au ales să își împărtășească din experiențele trăite în relații, iar noi nu putem decât să le apreciem sinceritatea. 

Eva Mendes și Ryan Gosling

Nu i-ai văzut foarte prezenți în public, iar asta pentru că formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood. Eva Mendes și Ryan Gosling sunt împreună din 2011 și, având în vedere cât timp a trecut, au întâmpinat și dificultăți. Când a primit Globul de Aur pentru interpretarea din La La Land, actorul a ținut ca în discursul de acceptare să amintească de sacrificiile pe care soția lui le-a făcut pentru ca el să se poată bucura de experiența de care avea parte. „În timp ce cântam, danseam și aveam una dintre cele mai bune experiențe pe care le-am trăit vreodată la filmări, doamna mea ne creștea fiica, era însărcinată cu al doilea copil și încerca să își ajute fratele în lupta împotriva cancerului.”

Justin Timberlake și Jessica Biel

Justin Timberlake și Jessica Biel au o relație solidă și de-a lungul anilor au trecut printr-o serie de experiențe, chiar și printr-un scandal de infidelitate, care l-a avut drept protagonist pe artist. Începutul relației lor nu a decurs așa cum se așteptau, iar la un moment dat, când erau despărțiți, Timberlake declarase pentru Variety că nu simțea că se va mai apropia atât de mult de o persoană așa cum făcuse cu Jessica Biel. După acest episod, a cerut-o în căsătorie pe actriță.

Sarah Michelle Gellar și Freddie Prince Jr.

Sarah Michelle Gellar și Freddie Prince Jr. s-au cunoscut în 1997 pe platourile de filmare de la I Know What You Did Last Summer. S-au căsătorit în septembrie 2002 și au împreună doi copii. Și acum relația lor de cuplu este una puternică, motiv pentru care mulți se întreabă care este secretul din spatele unei căsătorii de lungă durată. „Am avut norocul să fim amândoi în momentele potrivite din viața noastră, în care amândoi am vrut ceva serios. Suntem norocoși, dar lucrăm foarte mult la asta”, spunea actorul.

Neil Patrick Harris și David Burtka

După 10 ani de relație, Neil Patrick Harris și David Burtka s-au căsătorit în 2014. Deși mulți ar putea considera că persoanele care apelează la terapia de cuplu sunt pe punctul de a se despărți, iată că cei doi dovedesc contrariul. „Mergem la terapie de cuplu. Nu este ceva în neregulă, ne place să vorbim cu cineva care este mediator. Asta ne-a ajutat relația”, a povestit Burtka pentru Life and Style. 

Kristen Bell și Dax Shepard

Kristen Bell și Dax Shepard sunt recunoscuți pentru sinceritatea cu care au abordat momentele dificile întâmpinate la începutul relației lor. Au trecut și printr-o perioadă în care au fost separați, însă, iată că astăzi sunt tot împreună. În ciuda faptului că actrița a mărturisit în repetate rânduri că dramatizează lucrurile în cuplu, cu timpul acestea au devenit mai temperate.

Blake Lively și Ryan Reynolds

Nu e de mirare că Blake Lively și Ryan Reynolds se numără printre cuplurile de actori îndrăgite de la Hollywood. S-au cunoscut pe platourile de filmare de la The Green Lantern, iar tot acolo au început să aibă sentimente unul pentru altul. Inițial, între ei era o relație de prietenie, care ulterior a evoluat într-una amoroasă. Și tocmai prietenia strânsă îi ajută în gestionarea conflictelor. „În alte relații, dacă apărea ceva, îmi sunam prietenele și le spuneam: „Hei, el a făcut asta, ce să fac?”. Am fost prieteni timp de doi ani înainte să începem să fim într-o relație. Și îl tratez ca pe prietenul ei. Și el face același lucru”, mărtusisea Blake Lively într-un interviu pentru Glamour.

Victoria și David Beckham

Fără îndoială, Victoria și David Beckham formează unul dintre cuplurile faimoase și mulți pot fi invidioși pe relația lor. S-au căsătorit pe 4 iulie 1998 în cadrul unei ceremonii impresionante care a avut loc la castelul Luttrellstown din Irlanda. David chiar a dezvăluit la un moment dat că „mariajul este uneori dificil”, dar, făcând și greșeli, căsătoria lor a devenit puternică. 

Gwyneth Paltrow și Chris Martin

Gwyneth Paltrow și Chris Martin au divorțat în 2014, iar acum sunt implicați în alte relații. Separarea lor conștientă a fost considerată de mulți un ideal pe care ar trebui să îl atingă. Cei doi au împreună și doi copii, Apple și Moses, pe care îi cresc împreună, iar provocările sunt cu atât mai mari. Deși au ajuns la un echilibru, actrița a povestit că „în unele zile nu e atât de bine pe cât pare. Avem și zile bune și zile rele, dar cred că e important că avem același scop: unitate, iubire și tot ce e mai bun pentru copiii noștri”, a spus ea în emisiunea lui Drew Barrymore, The Drew Barrymore Show.

Patrick Dempsey și Jillian Fink

Patrick Dempsey și Jillian Fink s-au cunoscut în 1994, iar în 1997 au început să se întâlnească. Povestea lor de dragoste a evoluat, iar în 1999 s-au căsătorit. În ianuarie 2015, anunțau că divorțează. Însă, în noiembrie 2015 au fost văzuți împreună la Paris, apărând zvonuri despre o posibilă împăcare, pe care actorul a confirmat-o în 2016. „Legătura noastră trebuie să fie prioritatea. Nu eram pregătit să renunț la ea și nici ea să renunțe la mine. Amândoi am vrut să luptăm pentru asta”, declara Patrick Dempsey pentru People.

Goldie Hawn și Kurt Russell

Poate fi o reală provocare pentru cuplurile faimoase să își păstreze relația la fel de intensă ca în prima zi, aspect confirmat și de către actrița Goldie Hawn. Aceasta și Kurt Russell s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei Swing Shift. Sunt împreună din 1983 și nu s-au căsătorit până acum.

Citește și:
Vedetele care și-au găsit dragostea cu ajutorul social media

Foto: PR, Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle