De ce te poți infecta mult mai ușor cu noul coronavirus în sala de fitness

Acum că sălile de fitness s-au redeschis, probabil că te gândești să îți reiei antrenamentele. Însă, află ce spun specialiștii despre riscurile la care te expui atunci când faci sport într-un spațiu închis, alături de alți oameni.

De ce te poți infecta mult mai ușor cu noul coronavirus în sala de fitness

Începând cu 15 iunie, sălile de fitness au fost redeschise. O măsură de relaxare extrem de așteptată de către toți cei care iubesc să facă sport și care în ultimele trei luni au trebuit fie să renunțe la antrenamentele obișnuite, fie să le adapteze noilor condiții.

Însă, chiar dacă sălile de sport s-au deschis, iar ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a precizat că atât administratorii acestora, cât și clienții trebuie să respecte o serie de reguli stricte, specialiștii în sănătate din întreaga lume trag un semnal de alarmă asupra riscului crescut de a contracta noul coronavirus în aceste spații.

Aceștia spun că, atunci când vorbim de prevenție, patru reguli sunt esențiale: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor, distanțarea socială și efectuarea antrenamentelor în aer liber.

Cum în întreaga lume au fost adoptate în ultimul timp măsuri de relaxare, printre care și redeschiderea sălilor de sport, specialiștii au început să analizeze cât de mare este pericolul de a te infecta cu virusul SARS-COV-2 atunci când te antrenezi într-un spațiu închis, cu mai mulți oameni.

Într-un studiu publicat în Emerging Infectious Diseases, cercetătorii din Coreea de Sud au analizat cazul unei persoane infectate cu coronavirus care a participat la mai multe clase de dans organizată într-o sală de fitness. Apoi, au descoperit că alte 112 persoane fuseseră infectate de aceasta.

Potrivit cercetătorilor, aerul umed și cald, combinat cu fluxul de aer neuniform din timpul exerciților fizice, poate crea un mediu în care picăturile se pot răspândi ușor.

„Conform unor cercetări recente, picăturile lichide aerosolizate pot rămâne în aer până la 3 ore, ceea ce face ca riscul infectării în spațiile aglomerate și restrânse, cum ar fi sălile de fitness, să crească”, a spus dr. Robert Glatter, medic la Spitalul Lenox Hill din New York City, relatează site-ul healthline.

De asemenea, și durata și intensitatea exercițiilor realizate pot influența riscul de răspândire. Studiul a observat că, în cadrul claselor care durau aproximativ 50 de minute, care erau ținute într-o încăpere de 196 de metri pătrați și la care participau între 5 și 22 de persoane, riscul răspândirii noului coronavirus creștea exponențial.

„Când oamenii respiră mai repede și mai profund, expulzează un număr mai mare de picături”, explică dr. Glatter.

De asemenea, cercetătorii trag un semnal de alarmă și asupra persoanelor asimptomatice, reamintind că și acestea pot răspândi virusul. „Acest lucru crește considerabil nivelul de transmitere a virusului mai ales în sălile  de fitness aglomerate, unde circulația aerului este redusă”, a spus Glatter.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Sfatul specialiștilor este să eviți pe cât de mult posibil antrenamentele în sala de fitness și să te reorientezi către activități în aer liber. Însă, daca nu o poți face, atunci asigură-te că păstrezi distanța, că dezinfectezi aparatele înainte de a le folosi și că porți o mască de protecție în zonele comune, precum recepția sau vestiarele sălii.

Citește și:
Cum este mai sigur să călătorim în timp de pandemie? Cu avionul sau cu mașina? Ce spun experții

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video