Cinci ritualuri care te pot ajuta să adormi mai repede

Ai probleme cu somnul? Încearcă aceste trucuri și remedii pentru a te relaxa mai mult înainte să te pregătești de culcare.

Cinci ritualuri care te pot ajuta să adormi mai repede

Poate că nu toate sunt dovedite științific, dar unii oameni își dau cuvântul că aceste metode de a adormi cum se cuvine chiar funcționează. De ce să nu le încerci?

Bea un ceai

Plantele precum mușețelul și levănțica au fost folosite pentru calitățile lor relaxante de secole. Asigură-te că folosești ierburile care funcționează cel mai bine pentru tine, consultând un specialist în acest sens. Consumă un ceai înainte de a te duce la culcare, te va introduce cu ușurință într-o stare de somnolență.

Folosește psihologia inversă

Psihologia inversă te poate ajuta să moțăi mult mai rapid. Stai pur și simplu întinsă în pat, cu lumina stinsă – fără ecrane, televizor sau orice alți stimuli vizuali – și încearcă să îți menții ochii deschiși cât de mult posibil. Elimină gândurile negative și imaginează-ți tot soiul de scenarii ce îți creează o stare de bine și de liniște. În momentul în care vei încerca să clipești, vei observa că somnul bate deja la ușă.

Ia o gustare

Anumite gustări pot să stimuleze somnul, dacă sunt consumate înainte de te pregăti de culcare: curcan, semințe de dovleac, banane, lapte, suc de cireșe sau orz. Evită în schimb să consumi ciocolată și alte alimente care conțin cofeină întrucât împiedică relaxarea creierului și determina apariția tulburărilor de somn.

Fă o baie caldă

Un duș sau o baie fierbinte pot induce o stare de „mini hibernare”, ajutându-ți corpul să se pregătească de somn. Optează pentru un gel de duș cu extract de levănțică, efectele ei sunt benefice ție și somnului după care tânjești cu ardoare.

Folosește câteva metode de relaxare

Metodele de relaxare precum respirația profundă, yoga la temperatura camerei, meditația și vizualizarea creativă ajută la calmarea minții, pregătind-o pentru odihnă. Dacă mergi la culcare gândindu-te la toate activitățile zilei ce urmează, la discuția pe care trebuie să o ai cu șeful tău și de ce s-a supărat cea mai bună prietenă, poți fi sigură că somnul tău nu va fi (deloc) unul bun.

Citește și:
5 secrete ale experților care te ajută să slăbești în 5 zile

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet