Cele mai importante surse de Vitamina C pe care trebuie să le incluzi în dieta ta

Vitamina C este printre cele mai importante elemente pentru organismul uman. Cu ajutorul ei, corpul are capacitatea să mențină sănătoase vasele sangvine, articulațiile și să vindece țesutul rănit. Îți spunem câteva dintre cele mai importante surse de vitamina C!

Cele mai importante surse de Vitamina C pe care trebuie să le incluzi în dieta ta

Un antioxidant puternic de care auzim încă din copilărie, Vitamina C are capacitatea de a reduce procesele de oxidare din organism, stimulează creșterea producției de colagen (ceea ce menține sănătoase țesuturile, cartilagiile sau ligamentele) și ține cancerul la distanță. Acest element protejează celulele, neutralizând daunele cauzate de radicalii liberi și are grijă ca sistemul imunitar să funcționeze la nivel optim.

În majoritatea cazurilor, Vitamina C se regăsește în legume și fructe. Dacă nu știi, îți spunem că lipsa acestei vitamine din organism duce la inflamarea gingiilor, descuamarea pielii, sângerări nazale, dureri ale articulațiilor și alte lucruri deloc plăcute. Îți aducem aminte că doza zilnică recomandată, pentru adulți, este de 70-100 mg, iar dacă fumezi, aceasta crește la 120 mg.

Pentru a te asigura că organismul tău primește suficientă Vitamina C, include în regimul tău alimentar următoarele elemente:

Căpșuni

Unul dintre cele gustoase fructe, căpșunile au și un conținut ridicat de Vitamina C. De asemenea, acestea sunt pline de fibre și antioxidanți responsabili cu reducerea daunelor cauzate de procele de oxidare. În același timp, căpșunile au grijă și de inima ta, țînând-o la adăpost de colesterolul nociv. O porție de căpșuni conține jumătate din doza zilnică recomandată de Vitamina C.

Kiwi

Acest fruct mic și verde – originar din Nouă Zeelandă –, conține mai multă Vitamina C decât o portocală! În plus, kiwi are flavonoizi și deține aceeași cantitate de potasiu ca și bananele. Studiile de specialitate au demonstrat că, în cazul copiilor care au consumat Kiwi, aceștia au dat dovadă de un tract respirator mai puternic decât copiii care nu au fost hrăniți cu acest fruct.

Ardei gras

Ardeii grași sunt o sursă majoră de Vitamina C și betacaroten și sunt chiar delicioși! Aceste legume colorate sunt benefice sistemului cardiovascular, previn apariția cataractei, formarea cheagurilor de sânge și reduc șansele unui atac de cord sau a accidentelor cardiovasculare. O jumătate de cană de ardei roșu, crud, conține aproximativ 140 de mg de Vitamina C. Toți ardeii grași conțin Vitamina C, însă cei galbeni și cei roșii au un conținut mai ridicat.

Papaya

Papaya este un fruct exotic plin de nutrienți, Vitamina C numărându-se printre aceștia. O jumătate din acest fruct conține 238 de miligrame de Vitamina C, suficient pentru ca organismul tău să se bucure de o sănătate de fier. În plus, papaya conține și o cantitate însemnată de Vitamina A – benefică pielii, unghiilor și părului. Un alt element care te va convinge de forța acestui fruct este procentul ridicat de fibre, din compoziție.

Cimbru proaspăt

Ierburile/condimentele proaspete, cât și cele uscate, sunt bogate în nutrienți și arome minunate. Pentru a te bucura de Vitamina C, alege cimbrul proaspăt și adaugă-l în mâncărurile tale preferate. O lingură conține 1.6 mg sau 3% din doza zilnică recomandată.

Roșii

Atunci când menționăm roșiile, primul gând se duce la cantitatea de licopen din compoziție – acest element are proprietăți antioxidante însemnate. Un alt antioxidant din compoziția roșiilor este Vitamina C. O roșie de mărime medie îi oferă corpului tău jumătate din doza zilnică necesară unei persoane adulte. În plus, roșia are doar 28 de calorii.

Este simplu să-ți menții nivelul optim de vitamina C, atâta timp cât mănânci sănătos! Adaugă alimentației, în mod constant, coacăze, citrice, spanac sau oricare alt aliment enumerat mai sus și îți asiguri porția de vitamina C. Iar când ai perioade aglomerate și mănânci pe apucate, ai în vedere, cel puțin, consumul unui pahar de suc de portocale, pe zi.

Citește și:
7 trucuri care te ajută să slăbești și să îți menții silueta

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet