Ce trebuie să faci pentru a avea un metabolism rapid

Sunt momente în care fiecare se întreabă ce este până la urmă metabolismul și de ce ne dorim să avem un metabolism rapid?

Ce trebuie să faci pentru a avea un metabolism rapid

Metabolismul nostru este mult mai complicat decât o simplă ecuație și oamenii se gândesc la ce pot face pentru a avea un metabolism rapid, numai cu gândul la scăderea în greutate.

Este esențial însă să avem grijă și de nutrienți, prin ceea ce alegem să mâncăm, ca aceștia să se poată transforma în energie, pe care corpul nostru să o poată consuma ulterior.

Așadar, un metabolism rapid înseamnă că organismul funcționează într-un mod sănătos. Acestea fiind spuse, sunt câteva trucuri prin care îți poți menține metabolismul într-o stare sănătoasă, pe care le vom discuta mai jos.

1. Mestecă încet

Conform studiilor recente, îți poți stimula metabolismul prin simpla schimbare a modului în care mesteci mâncarea. Acestea au arătat că dacă mesteci mâncarea foarte încet poți pierde în jur de 10 calorii pe masă, ceea ce înseamnă 2000 de calorii pe an în minus. Mestecatul încet este crucial pentru o digestie optimă, iar aceasta la rândul ei este crucială pentru buna stare a sănătății și te va ajuta să ai un metabolism rapid.

De asemenea, ajută și pentru mâncatul conștient. Cu siguranță ai auzit despre faptul că durează 20 de minute până ce creierul va recepționa că te-ai săturat, nu? Acest lucru demonstrează faptul că persoanele care mănâncă mai încet au tendința de a lua mai puțin în greutate și de a consuma mai puține calorii decât cei care mănâncă repede. Un studiu din 2011 a demonstrat, de asemenea, faptul că participanții care au mestecat fiecare aliment de 40 de ori au pierdut cu 12% mai multă grăsime, în comparație cu cei care au mestecat de 15 ori.

2. Consumă o cantitate optimă de proteine

Alege să consumi carne slabă, pește și ouă, deoarece proteinele te vor ajuta și îți vor stimula metabolismul, mulțumită abundenței de fier, vitamina D și omega-3. Încearcă să te gândești la metabolismul tău ca la o mașină, astfel că, dacă îl alimentezi cu carburantul potrivit, va merge perfect. Metabolismul nostru este dependent de enzimele care facilitează reacțiile chimice ce au loc în corpul nostru și acestea sunt create de proteine. Studiile au arătat că, odată cu creșterea cantității de proteine, crește și masa musculară, contribuind la un metabolism rapid.

3. Pentru un metabolism rapid încearcă antrenamentul pe intervale de intensitate

În urma unui studiu recent, s-a demonstrat faptul că antrenamentul pe intervale de intensitate este mult mai eficient decât un antrenament constant de aerobic. Antrenamentul combină mișcări precum diferite tipuri de sărituri și genoflexiuni, ce au un impact scăzut, dar cu o ardere ridicată a caloriilor.

4. Consumă mai multe alimente antiinflamatoare

Atunci când întâmpini probleme digestive sau te simți balonată, aceasta este doar o cale prin care corpul tău îți spune că ceva nu este în regulă. Ideal este să încetezi în a mai număra caloriile și să începi să consumi alimentele care îți fac bine. Roșiile, spanacul, migdalele și căpșunile sunt alimente ideale antiinflamatoare.

5. Nu aștepta până ți se face foame

Chiar dacă poate suna puțin ciudat, metabolismul funcționează cel mai bine atunci când ai mese regulate, mici și dese. Foamea este un semn că organismul tău are nevoie de calorii pentru buna funcționare a metabolismului. Nu ar trebui niciodată să simți senzația de foame. Încearcă să consumi alimente sănătoase pe timpul zilei, precum migdale crude, fructe sau legume, pentru a menține corpul într-o stare normală până la următoarea masă.

6. Transpiră

Știm, nimănui nu îi place să transpire, mai ales într-o zi importantă. Însă, nu despre asta vom vorbi, ci despre saună. Aceasta te ajută să scapi prin transpirație, de chimicalele și toxinele din corp care sunt cunoscute pentru creșterea în greutate. Acestea pot conduce la stări de oboseală, pofte, alergii, obezitate și colesterol ridicat.

Citește și:
Ce se întâmplă în organismul tău dacă sari peste micul dejun

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet