7 alimente despre care nu știai că sunt foarte bogate în zahăr

Încercăm să avem o dietă echilibrată și facem eforturi în a alege mese care să ne potențeze sănătatea și pofta de viață. Însă nu toate alegerile sănătoase sunt și sugarfree. Îți dezvăluim o listă de alimente despre care nu știai că sunt bogate în zahăr.

7 alimente despre care nu știai că sunt foarte bogate în zahăr

Auzim mereu că zahărul ne face rău și că e una dintre cauzele declanșatoare ale obezității și a majorității bolilor cronice: afecțiuni ale inimii, cancer, senilitate, diabet, depresie, acnee sau impotență. Însă, oricât ne-am strădui să renunțăm la otrava albă și dulce, nu e așa de simplu! Dincolo de faptul că organismul nostru e aruncat în acest ciclu vicios de ridicare și scădere a glicemiei în funcție de consumul de zahăr, această substanță se ascunde și în alimente nebănuite.

Suc proaspăt de fructe

Aproape toate sucurile de fructe sunt surse bogate de zaharuri, pentru că în procesul de stoarcere se pierd fibrele care ar ajuta la echilibrarea indexului glicemic. Însă asta nu e o tragedie dacă consumi un singur pahar, la micul dejun. Însă, dacă depășești limita zilnică de trei pahare, într-un timp scurt vei observa că talia ta își pierde suplețea, chiar dacă faci exerciții fizice în mod regulat.

Iaurtul

Deși iaurtul grecesc constituie o sursă minunată de proteine, calciu și potasiu, nu toate sortimentele sunt la fel de benefice organismului. Unele conțin zaharuri în mod natural, iar altele au zahăr adăugat (de obicei cele pe bază de fructe). OK, te gândești că un iaurt nu prea are cum să îți dăuneze. Însă dacă doză de zahăr recomandată pe o zi este de 30 de grame, iar iaurtul are aproximativ 24, atunci aceasta poate fi veriga slabă din dieta ta.

Alimentele dietetice

Multe alimente sunt etichetate precum dietetice, de exemplu deserturile și gustările care au 100 de calorii. Iar zahărul e înlocuit cu diverși îndulcitori (mai) sănătoși. Însă, din păcate, dulcele fără consecințe nu pare o chestiune plauzibilă. Se pare că substanțele care înlocuiesc zahărul induc o stare de confuzie în organismul tău, cresc pofta de mâncare și pot cauza dezechilibre metabolice.

Oțetul balsamic

Dressing-urile de salată au de obicei un indice glicemic ridicat, însă nici oțetul balsamic nu e o variantă dietetică. Dacă nu știai, are la bază caramel și amidon din porumb – două substanțe bogate în zahăr, pe bază de oțet de mere. Motivul? Oțetul balsamic autentic necesită o depozitare ce poate dura între 12 și 25 de ani pentru a obține culoarea și textura fără a necesita aditivi alimentari, însă nu toată lumea e dispusă să plătească diferența de preț pe care o presupune un oțet importat din Italia.

Pâinea din cereale integrale

Pericolul consumului de alimente bogate în zaharuri e efectul pe care îl au asupra indicelui glicemic. Când acesta atinge cote foarte înalte, suntem expuși la afecțiuni ale inimii și la diabet. Și, deși e mai OK să optezi pentru pâine din cereale integrale decât pentru o franzelă din făină rafinată, nu e indicat să consumi sandwich după sandwich. Doar unul singur acumulează calorii mai multe decât un baton de ciocolată cu alune și caramel.

Fulgi de ovăz

Vestea bună e că nu toate tipurile de fulgi de ovăz au un index glicemic mare. Variantele pentru gătire rapidă conțin mai mult de 13 grame de zahăr odată cu aromele aferente. Într-adevăr, fierberea fulgilor de ovăz natur ia mai mult timp, deci e de înțeles să optezi o soluție rapidă. Însă specialiștii în nutriție ne sfătuiesc să adăugăm în bol și un pic de unt de migdale. Cercetările au arătat că acest aliment stabilizează indicele glicemic pe parcursul zilei.

Alimentele fără gluten

Prăjituri, fursecuri sau alte bunătăți… Dacă nu conțin gluten, asta nu înseamnă că sunt alimente sănătoase. Dacă le-ai putea numi desert, înseamnă că ele conțin zahăr și alte substanțe ce compensează prezența glutenului (din punct de vedere al consistenței) dar care sunt mai dificil de metabolizat decât inculpatul în cauză.

Citește și:
Îți afectează starea de sănătate! 5 obiceiuri de care trebuie să scapi până la 40 de ani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din health & diet